La 23 iunie este sărbătorită Ziua Administrației Publice, după cum a stabilit Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin rezoluția 57/277.
Sursa: un.org/en/events/publicserviceday/
Prin Ziua Administrației Publice se dorește sărbătorirea valorii și virtuții administrației publice în slujba comunității, eviderea contribuției acesteia la procesul de dezvoltare. De asemenea, se dorește recunoașterea activității funcționarilor publici, precum și încurajarea tinerilor în urmarea unei cariere în acest domeniu.
Adunarea Generală a ONU a reiterat, în rezoluția 57/277, că un accent special trebuie pus pe schimbul de experiență cu privire la rolul administrației publice în implementarea obiectivelor convenite la nivel internațional, inclusiv a celor cuprinse în Declarația Mileniului. Declarația Mileniului a fost adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 țări, printre care și România. Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii, după cum menționează site-ul MAE.
Sursa: un.org
Cu ocazia marcării acestei zile, Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale (United Nations Department of Economy and Social Affairs — UNDESA) organizează anual, începând din 2003, o ceremonie de acordare a Premiilor ONU pentru Administrația Publică, precum și un forum de dezbatere cu scopul de a face cunoscute și de a învăța de la organizații publice din toată lumea care au reușit să aducă îmbunătățiri calității vieții cetățenilor prin practici inovatoare.
Premiul ONU pentru Administrația Publică este cea mai prestigioasă recunoaștere internațională a excelenței în administrația publică, recompensând realizări și contribuții ale instituțiilor de profil care au condus la o administrație publică mai eficientă și mai receptivă în țări din lumea întreagă. Premiile au, totodată, rolul de a motiva funcționarii publici în promovarea, în continuare, a inovării, de a duce la creșterea gradului de profesionalism în acest domeniu, creșterea încrederii în guvernare ș.a.
În 2015, ceremonia acordării Premiilor ONU pentru Administrația Publică și forumul vor avea loc la Medellin, Columbia, în perioada 23-26 iunie.
Având ca temă inovarea în furnizarea de servicii publice în vederea implementării Agendei de Dezvoltare Post-2015, forumul din 2015 va fi organizat de Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale, divizia pentru Administrație Publică și Management pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), în colaborare cu guvernul Republicii Columbia.
Sursa: un.org
Celebrarea anuală a Zilei Administrației Publice evidențiază contribuțiile funcționarilor publici și ale administratorilor în eforturile noastre de a construi o lume mai bună pentru toți, a arătat Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat în 2014 cu prilejul Zilei Administrației Publice. În vremuri de provocări globale complexe și interdependente, guvernarea eficientă și administrația publică eficientă sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare. Acestea vor fi, de asemenea, vitale pentru punerea în aplicare a Agendei de Dezvoltare Post-2015, a mai arătat, între altele, Ban Ki-moon.
AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)