Facebook Twitter Email

Cercetașii, una dintre cele mai discrete forțe ale României, are o istorie bazată pe trei conflagrații în care Armata a fost implicată. Militarii acestei Forțe sunt mereu primii pe front și nu rareori s-a întâmplat să rămână izolați și să fie astfel obligați să-și procure singuri apă și mâncare.

Comandantul de companie din Batalionul 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’ din Brăila, Alin Gheorghe, a participat în urmă cu doi ani în teatrul de operațiuni din Afganistan. A fost comandant de pluton, una din cele mai importante funcții din misiunile externe, iar zilnic, în cooperare cu forțele afgane de Poliție și Armată, precum și cu partenerii NATO, avea activități de ieșiri din bază pentru misiuni în sprijinul populației afgane.

‘În misiuni, nu aveam timp de gătit, iar întotdeauna când le încheiam aveam asigurată mâncarea caldă. Dacă misiunea depășea un anumit număr de ore, aveam hrană rece. În Afganistan, nu mi s-a întâmplat să fiu nevoit să-mi procur singur hrană în timpul misiunii, pentru că nu s-a întâmplat să rămânem izolați’, a declarat pentru AGERPRES Alin Gheorghe.

Dacă ar fi rămas izolat în timpul unei misiuni de cercetare, nu procurarea resurselor de apă și mâncare ar fi fost o problemă, ci grija pentru oamenii din pluton. ‘În teatrele de operațiuni, apare grija pentru oamenii tăi și faci tot ce poți face pentru ca ei să nu aibă probleme. Colaboram indiferent de naționalitate, pentru că acolo toți suntem reprezentanți ai NATO, adică o mare familie. Și este normal să colaborezi pentru a-ți putea îndeplini misiunile’, a adăugat comandantul de companie Gheorghe.

Participant la exercițiul româno-american ‘Red Dragon — 15’, în timpul Zilei Distinșilor Vizitatori, el a prezentat câteva din trucurile vechi ale cercetașilor de a supraviețui atunci când legătura cu comandamentul este întreruptă.

‘Când rămânem fără apă, săpăm o groapă pe care o acoperim cu un nailon. Sub nailon așezăm un recipient în care se va strânge apa formată din condens. Nu se obțin cantități importante, dar atunci când nu ai apă, orice gram contează. Pentru bălți, se poate improviza un filtru dintr-un recipient din plastic în care se pun pietriș, nisip, cenușă, tifon medical și, din nou, în aceeași ordine, aceleași materiale. Apa obținută astfel va fi curățată, dar nu neapărat filtrată. Se poate fierbe sau se pun pastile de cloramină. Metoda asta se poate aplica în zonele mlăștinoase, cum sunt deltele’, a adăugat Alin Gheorghe.

Cenușa din ‘filtrul’ pentru apa nepotabilă poate proveni de la un grătar. ‘Când suntem izolați și nu putem fi aprovizionați, ne procurăm din resurse proprii hrana, iepuri, șerpi, broaște. Focul se va face întotdeauna în desișuri, acolo unde fumul pote fi disipat rapid de ramurile copacilor, iar plutonul neriscând astfel să fie descoperit’, a mai spus reprezentantul Batalionului 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’.

În timpul Zilei Distinșilor Vizitatori, delicatesele pregătite de cercetașii români și americani, pește fript, broaște, șerpi și iepure, au fost oferite și comandanților americani. ‘Foarte bun’, a apreciat la finele degustării șeful Gărzii Naționale a statului Alabama, general maior Perry Smith.

La exercițiul ‘Red Dragon-15’ care se desfășoară în perioada 8-24 iunie participă 238 de militari ai Batalionului 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’ din Brăila și 115 militari ai Unității 1-131 de Cercetare și Supraveghere din cadrul Gărzii Naționale a statului Alabama, SUA. Exercițiul constituie o premieră pentru Batalionul din România, fiind totodată primul exercițiu de amploare cu structuri de cercetare din armatele celor două state desfășurat în România.

Pe data de 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a ‘Secției a II-a’ din cadrul ‘Corpului de Stat Major General’, ca prim element organizat al Cercetării Armatei române.

Batalionul 528 Cercetare a fost înființat la 1 octombrie 1968, ca unitate subordonată Diviziei 67 Mecanizate, din iunie 2000, batalionul intrând în compunerea Corpului 10 Armată, iar din aprilie 2003 în cea a Corpului 1 Armată. Militarii acestei formațiuni au desfășurat mai multe misiuni de menținere a păcii, patrulări în zona de responsabilitate, culegere informații sub egida ONU și a NATO.

Urmașă a Companiei Diviziei de Infanterie 39 a Gărzii Naționale a statului american constituită în anul 1920 și redenumită ulterior, Unitatea 131 din Garda Națională a statului Alabama a executat de-a lungul timpului misiuni de menținere a păcii în diferite state ale lumii.

AGERPRES / (A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva