Facebook Twitter Email

Academicianul Leon Dănăilă este cetăţean de onoare al oraşului Botoșani. La ceremonia de decernare a titlului, neurochirurgul român a fost felicitat şi de foşti pacienţi.

La vârsta de 82 de ani, Leon Dănăilă încă mai intră în sala de operaţii. Numele medicului neurochirurg este binecunoscut atât în ţară cât şi peste hotare ca urmare a numeroaselor intervenţii reuşite dar şi a lucrărilor de specialitate pe care le-a publicat în lunga sa carieră. Profesorul este născut în Botoşani, iar şefii administraţiei au decis să-i recunoască meritele prin conferirea titlului de cetăţean de onoare al oraşului.

Academicianul a împărtăşit celor prezenţi câteva întâmplări din viaţa sa:

“Am fost propus de Ceaușescu și profesorul Arsenie să-l operez pe Kim Bir, care a fost primul ministru al lui Kim Ir Sen. A avut o operație foarte dificilă, eu eram tânăr, drept să spun, nu mi-am dat seama de importanța chiar atât de mare a acestui fapt. Acum parcă mi-e frică de faptul că… dacă nu era bine, ce se întâmpla?”

Supranumit doctorul fără de arginți de oamenii pe care i-a făcut bine, zeci de pacienți din împrejurimi au venit să-l felicite și să-i mulțumească.

“Făceam anumite crize și am ajuns la dumnealui la București, tumoarea era deja destul de mare, operația a fost destul de dificilă și am fost salvată de dumnealui, de două ori am fost operată,” povesteşte o pacientă.

“Operația a fost o reușită și trăiesc datorită lui, am avut o tumoră de 5 centimetri pe creier. Mi-a redat a doua șansă să trăiesc,” a spus un pacient.

Academicianul Leon Dănăilă s-a născut în orașul botoșănean Darabani și, în prezent, încă profesează în București. Profesorul este o somitate în neurochirurgie și, datorită lucrărilor sale în domeniu, figureaza printre cele 500 de genii ale secolului XXI.

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva