La Șumuleu-Ciuc, una dintre cele mai iubite zone de zbor din România, s-au reunit în acest weekend pionierii zborului cu deltaplanul din țară noastră, cei care acum 35 ani scriau istorie în acest sport, și piloții din tânăra generație. La această întâlnire în care experiența și-a dat mâna cu tinerețea și entuziasmul au participat aproximativ 60 de piloți.

Pe dealul Șumuleu stau aliniate frumos mai multe aripi de deltaplan, iar câțiva piloți se uită mai tot timpul spre ”mâneca de vânt”, agățată într-un vârf de brad, cea care le indică dacă pot decola sau trebuie să mai aștepte. ”Vântul e turbulent și bate din lateral, mai așteptăm un pic”, se aude un pilot. Între timp, râd, povestesc, împărtășesc experiențe, fac fotografii și se uită în sus — acolo de unde le vine semnalul de plecare.

Când îi întrebi ce sentimente îi încearcă în aer și cum e acolo, sus, alături de păsări, fiecare dintre cei prezenți se uită la tine un pic încurcat și îți recomandă să încerci experiența, altfel cuvintele sunt prea puține pentru a descrie senzația.

Alexandru Sima are 36 ani, este din București și proiectează piese pentru interioare auto, iar în urmă cu cinci ani, după ce a văzut un filmuleț cu un zbor cu deltaplanul, a încercat și el și de atunci nu s-a mai oprit. A făcut școală, a urmat toți pașii necesari și a dat uitării cele două motociclete care, în timpul liber, îi ofereau doza de adrenalină.

”Zborul nu se compară cu nicio senzație de pe pământ, e o liniște plăcută, e ca o meditație, îți golești mintea de tot ceea ce se întâmplă în viața ta și e foarte plăcut. Și după un zbor, chiar și de un sfert de oră, pleci încărcat cu energie și poți merge a doua zi la lucru. Iar zborul îți rămâne în minte pentru mai mult timp”, afirmă Alex, care își mângâie din când în când aripa deltaplanului, semn că o iubește din suflet.

La câțiva metri de Alex stă pregătit de decolare Leonardo Bereczky, din orașul Bălan, județul Harghita, care a învățat să zboare cu deltaplanul la vârsta de 14 ani, de la tatăl său, care a fost, la rândul său, un pilot împătimit.

Și Leonardo spune că e greu să-i explici cuiva care nu a zburat niciodată care este senzația pe care o simți atunci când ești în aer și le recomandă tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine să încerce. ”Este o senzație de contopire cu cerul, o priveliște superbă, e frumos. Trebuie încercat”, ne provoacă Leonardo Bereczky.

Când îl întrebi cum se vede Harghita de sus, pilotul din Bălan spune că este … mică, dar recunoaște că e foarte frumoasă.

”De sus, Harghita se vede … mică. Dar e frumoasă. În zonele acestea peisajele sunt foarte frumoase, e zonă muntoasă, combinată cu depresiune, râuri, munți, păduri foarte multe, sate, e foarte frumos”, ne asigură Leonardo.

Celor care vor să se apuce de zbor pilotul le spune că trebuie să fie convinși, pentru că este un sport destinat oamenilor cu voință.

”Cine vrea să se apuce de sportul ăsta trebuie să fie foarte convins, pentru că este un sport pentru oameni cu voință mare, este destul de laborios, necesită mult efort, multă mișcare, deci trebuie să fii pregătit și să vrei foarte mult. Iar echipamentul costă de la câteva sute de euro la câteva zeci de mii de euro”, explică pilotul harghitean.

După câteva minute, Leonardo reușește să decoleze, spre încântarea celor rămași la sol, care îl încurajează.

Printre ei se află și Petrache și Mariana Vizinteanu, din Galați, foști piloți cu deltaplanul, care se numără printre pionierii acestui sport în România. Petrache Vizinteanu povestește că a început să zboare cu deltaplanul în septembrie 1979, atunci când nu se știa mai nimic despre acest zbor în țara noastră.

”Am învățat să zbor din greșeli — cădeam și ne întrebam de ce am căzut? Analizam tot ceea ce făceam, iar apoi au apărut niște reviste nemțești, am căutat un traducător de germană și de acolo am început să ne inspirăm”, povestește pilotul veteran.

Acesta își amintește că și deltaplanele erau construite artizanal, fiind folosite materiale dintre cele mai inedite. ”Pe vremea aceea îți construiai aparatele, dacă voiai să zbori. La primul campionat, în ’81, la Ozun, erau cred că 50 de aparate construite artizanal, cu hamuri făcute din fitil de lampă, cu traversă din bară de la autobuze. Nu vă puteți închipui așa ceva. Primul deltaplan, în Galați, s-a făcut dintr-o bară din aceea de care te ții în autobuz. Eram inconștienți, eram tineri și dorința era prea mare, iar la riscuri nu prea ne gândeam”, afirmă Petrache Vizinteanu.

Și soția sa, Mariana, a fost una dintre primele femei din România care a zburat cu deltaplanul, cei doi cunoscându-se la clubul de parașutism la care activau, în Galați, și apropiindu-i dragostea de zbor. Mariana Vizinteanu le-a recomandat tinerilor piloți de astăzi să trateze zborul cu dragoste și seriozitate, pentru că în acest fel vor apărea și performanțele.

Un alt pilot veteran al zborului cu deltaplanul, prezent la Șumuleu, care are o poveste specială, este Nicolae Ștefan sau ”Olandezul zburător”, așa cum îi spun prietenii. Acesta a început să zboare cu deltaplanul tot la Galați, în anii ’78-’79, a participat la competiții, a făcut performanță și a scris istorie în acest sport. După ’90 a plecat în Olanda, o țară ”plată ca o farfurie”, unde a văzut că-i este foarte greu să zboare cu deltaplanul, motiv pentru care s-a reprofilat către parapanta cu motor, pe care și-a construit-o singur.

”Olanda nu are munte, e plată ca o farfurie și atunci mi-am construit singur un paramotor, dintr-un motor de drujbă, cu o elice de lemn și am început să zbor. Am fost primul pilot care a zburat în Olanda cu paramotorul, am scris un pic de istorie din punctul acesta de vedere. Atunci m-a văzut un polițist și m-a întrebat ce fac cu ventilatorul în aer și i-am spus că zbor și el mi-a spus că nu e voie cu ventilatorul în aer”, povestește cu umor Nicolae Ștefan.

Aceste recunoaște că, deoarece nu exista un cadru legislativ, timp de 13 ani a zburat ilegal în Olanda, ca într-un ”joc între șoarece și pisică”, și după îndelungi demersuri a reușit, într-un final, să obțină legalizarea acestui sport. Acum are o școală de zbor în Olanda, este instructor și mărturisește că și-a făcut din pasiune o meserie.

Sufletul întâlnirii de la Șumuleu-Ciuc este Miki Barac, din Miercurea Ciuc, unul dintre cei mai experimentați piloți de parapantă din România și un pionier al zborului cu deltaplanul, cel care în urmă cu exact 34 ani a declanșat fenomenul aviatic în zonă, efectuând primul zbor cu deltaplanul, de pe dealul Șuta, de lângă Miercurea Ciuc.

”Am încercat să adunăm aici piloții de deltaplan veterani împreună cu generația tânără de piloți. Vrem să facem o punte între generații, să le transmitem o tradiție și să continue ei ceea ce noi organizăm acum. Avem aici piloți veterani veniți din Olanda, Belgia, Franța, Austria. Iar momentul maxim al întâlnirii va fi pregătirea unui gulaș aviatic secuiesc”, dezvăluie Miki Barac.

Despre zbor, experimentatul pilot susține că ”este o activitate atât de frumoasă, atât de complexă și care dă atâtea satisfacții”, încât toată lumea trebuie să încerce, mai ales că, spune el, s-a demonstrat că și întinerește.

”Specialiștii spun că adrenalina are un rol foarte important în generarea de endorfine, iar endorfinele sunt un hormon al tinereții. Așadar, dacă vreți să rămâneți tineri, trebuie să veniți lângă noi să zburați”, ne îndeamnă pilotul din Miercurea Ciuc.

Și pentru că toată lumea crede că trebuie să ai mult curaj pentru a zbura, Miki Barac ține să ne spună o zicală din aviație, potrivit căreia precauția și respectarea regulilor sunt esențiale pentru a te bucura cât mai mult timp de senzațiile extraordinare oferite de aceste sporturi.

”În aviație este o zicală care este foarte valoroasă: Există piloți bătrâni și piloți curajoși, dar nu există piloți bătrâni curajoși. Faptul că noi suntem aici, piloți bătrâni, înseamnă că nu suntem foarte curajoși, ci suntem precauți, instinctul de conservare lucrează tot timpul și asta explică faptul că am ajuns la 34 de ani de zbor în Harghita, cu mustață albă, cu chelie. Dar cei care riscă prea mult și nu respectă regulile plătesc cu viața”, conchide Miki Barac.

AGERPRES (A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Georgiana Tănăsescu)