Majoritatea meșteșugarilor prezenți la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală, care se desfășoară începând de joi până duminică în Cetatea Medievală, au început să se reorienteze pe piață prin întoarcerea la istorie și tradiție, ca urmare a creșterii solicitărilor de produse specifice României și istoriei naționale, atât din partea turiștilor străini, cât și a celor din țară.
Doi dintre meșteșugarii care s-au readaptat cerințelor pieței sunt Emil și Rodica Milășan, din Târgu Mureș, care s-au prezentat la această ediție a Festivalului Sighișoara Medievală cu sculpturi și produse de manufactură cu specific dacic.
De pe standul familiei Milășan nu lipsesc Lupul Dacic sau produsele prezentând motive specifice dacilor, spirala, simbolul acesteia fiind strâns legat de cultul soarelui, și cercul, care sunt comune cu cele prezente pe ceramica veche sau de pe obiectele din bronz și motivele zoomorfe, destinate apărării împotriva duhurilor rele.
Emil Milășan este sculptor în lemn de peste 30 de ani și a declarat pentru AGERPRES că a adus la Sighișoara obiecte care “au priză la public”.
“Am început să sculptez prima oară la școală, prin anul 1983, deci sunt peste 30 de ani de când sculptez. Pasiunea pentru lemn o am de mic. Aveam talent la desen și am fost îndrumat către o școală de sculptură, iar pe parcurs am învățat. Am lucrat într-o fabrică de profil din Târgu Mureș, iar după revoluție am început să fiu pe cont propriu, să fac sculptură în lemn. Am un atelier în Târgu Mureș, în care fac ce vedeți aici. Nu pot spune că sculptura în lemn e o afacere rentabilă, dar împreună cu familia reușim să trăim din ce fac. La Sighișoara Medievală am venit cu obiecte sculptate și diferite teme istorice, religioase, de vânătoare, care cred că au priză la public. Anul trecut am început, la Sighișoara, să fac lupul dacic și un bust de dac, iar acestea sunt foarte căutate și de români, și de străini, pentru că străinii nu știu ce înseamnă steagul de luptă al dacilor. Mă întreabă și apoi îmi spun că vor să ia ceva reprezentativ din România”, a arătat sculptorul.
Acesta a spus că pentru Lupul Dacic, care are aproape un metru, a lucrat aproximativ trei săptămâni, cu o medie de opt ore pe zi și că în ciuda muncii intense îl va vinde cu 1.000 de lei.
“Mulți oameni mi-au zis că le place lupul, dar e prea mare și nu au unde să-l expună, așa că am făcut și la o jumătate de metru, care costă 350 de lei. Se cumpără sculpturile, dar să nu vă închipuiți că stă lumea la coadă să le cumpere. Expunerile le țin, de obicei, de mostră și clienții dau comandă, iar eu le trimit prin poștă. Bustul de dac costă 800 de lei, iar cel mic costă 150 de lei. Nu sunt niște sume ieșite din comun, iar cei care doresc neapărat să cumpere sau cei care apreciază arta își pun bani deoparte și dau comandă”, a spus artistul meșteșugar.
Conform acestuia, cea mai scumpă piesă e “Cina cea de taină” și costă în jur de 3.000 de lei.
“În urmă cu câțiva ani, la Sighișoara, am vândut unui domn care m-a întrebat inițial cât costă și mi-a spus că merge acasă, dar se întoarce. M-am uitat la el și nu părea a fi un om cu bani și într-o jumătate de oră s-a întors într-un suflet cu banii. Atunci am spus că aparențele înșeală. Anul acesta, la festival, voi lucra la un Hristos foarte mic, stilizat, cu linii moderne, foarte interesant. Voi lucra și la Lupul Dacic. Lumea e curioasă să vadă cum se creează o asemenea lucrare de artă”, a precizat Emil Milășan.
Tot în acest an, Emil Milășan a adus la Sighișoara, în premieră, magneți în formă de lup dacic, simboluri solare dacice, cu bufnițe și cu zodiile.
“Sper să se vândă. Am văzut că se cer magneții și mulți oameni nu au bani să cumpere un bust sculptat, așa că pot să cumpere unul mic, la 10 lei. Accesoriile sunt făcute din diferite esențe de lemn, întotdeauna caut lemnul cu defect, să aibă ceva interesant. Folosesc lemn de prun, de mălin, de liliac, de măslin, frasin, lemnul trebuie să fie bătrân, să aibă trei centimetri în diametru. Le tai, le prelucrez și le dau diferite forme. Trebuie, în primul rând, să-mi placă mie, iar dacă mie îmi place, atunci cu siguranță le vor plăcea și clienților. Lupul dacic sculptat în lemn de tei, în general sculpturile mele sunt făcute în lemn de tei. Lemnul se prelucrează foarte ușor, deci ca lemn autohton e cel mai bun care se poate lucra, din punctul meu de vedere. Am o tehnică de finisaj, iar culoarea o dau eu, am o tehnică proprie de antichizare, prin prepararea din mai multe materiale”, a mai susținut sculptorul.
Rodica Milășan a arătat că pentru Festivalul Sighișoara Medievală a pregătit brățări unicat din piele, broșe, coliere, toate lucrate manual.
“Mai deosebite sunt podoabele din lemn: medalioane, cercei, brelocuri, broșe. Sunt diferite esențe de lemn, motive populare românești, iar mie îmi plac foarte mult. Pe brățări avem lupul dacic, pentru că încercăm să promovăm ceea ce ne reprezintă. Multă lume se reîntoarce la origini și le place foarte mult să creadă că provin din vechii daci și atunci le place să aibă în casă ceva care să reprezinte lupul dacic. Este foarte apreciat și cumpărat. Brățările costă între 10 și 15 lei. Eu zic că sunt prețuri bune, ținând cont că lucrăm foarte mult la ele. Am vândut deja magneți în formă de lup dacic”, a precizat Rodica Milășan.
AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)