Peștera Ialomiței din masivul Bucegi a fost inaugurată, sâmbătă, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei.
Peștera Ialomiței are o lungime de circa 1.100 de metri, dintre care 450 sunt accesibili și amenajați pentru vizitare.
”Inaugurarea noastră are un sens foarte aplicat și determinant pentru ceea ce ne dorim și ne închipuim că trebuie să însemne un habitat turistic adecvat publicului, atât celui pasionat și prizonier frumuseții muntelui, cât și turiștilor de ocazie”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.
Intrarea peșterii este orientată spre est, iar gura peșterii, sub formă de semielipsă, are o înălțime de 20 metri și o lățime de 16 metri. Temperatura în peșteră oscilează între 4 și 6 grade Celsius. Umiditatea este destul de mare, între 85 și 100%.
Fondurile necesare reabilitării au fost accesate de Consiliul Județean Dâmbovița prin programul Operațional Regional 2007-2013. Valoarea proiectului a fost de 6,4 milioane de lei, din care nerambursabili 4,6 milioane de lei. Contractul de finanțare a fost semnat în 2012, iar lucrările de execuție au demarat doi ani mai târziu.
În cadrul proiectului a fost modernizată aleea de acces la peșteră, căile de acces în interiorul peșterii, au fost refăcute instalațiile electrice și a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peșteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susținerea unor concerte.
Și la inaugurare a avut loc un concert de muzică clasică susținut de Filarmonica Muntenia din subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.
Au fost prezenți la inaugurare miniștrii Eugen Teodorovici, Sevil Shhaideh, Sorin Cîmpeanu, Grațiela Gavrilescu, precum și europarlamentarul Viorica Dăncilă, dar și fostul premier Adrian Năstase.
În această perioadă, pe platoul Padina Peștera are loc festivalul Padinafest, în cele patru zile ale manifestării organizatorii așteptând circa 10.000 de participanți.
AGERPRES/(A—autor: Cornelia Dumitru, editor: Adrian Drăguț)