Rezervație speologică, în Huda lui Papară, cea mai lungă și denivelată peșteră din Munții Trăscăului, hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din nouă specii.

Lenk Trauenfels a menționat în 1839 în scrierile sale această peșteră, dar nu a pătruns în ea din cauza dificultăților întâlnite încă de la intrare. Din păcate, de câțiva ani peștera nu mai poate fi vizitată, accesul în ea fiind imposibil, deși în 1986 se reușise amenajarea sa turistică, după ce a fost explorată, cartată și recartată de speologi din Cluj Napoca, respectiv din Blaj.

Nu departe de gura peșterii se află o biserică de lemn, ridicată în 1797, potrivit inscripției cu cifre chirilice și românești încrustate deasupra ușii de la intrarea în lăcașul de cult, ce aparține în prezent de Schitul Sub Piatră, o obște de maici.

Potrivit tradiției orale, biserica a fost edificată pe locul uneia mai vechi, idee întărită și de câteva însemnări cu litere chirilice aflate într-o carte din 1643, numită ‘Carte românească de învățătură sau Cazania lui Varlaam’. Exemplarul care a aparținut vechii biserici s-a păstrat integru, iar la pagina 28, pe verso, există următoarea însemnare: ‘Această Sfântă și Dumnezeiască carte ce se cheamă Paucenie este a sfintei și dumnezeiești mănăstiri de la Sălciua de gios, ce se cheamă Ocnășești (fosta denumire a satului — n.r.), cumpărată cu bani buni și să fie în vecii vecilor a mănăstirii, în anii 1726…’. O altă însemnare aflată pe ultimele file amintește despre existența unor călugări în această vatră monahală pe la 1766.

Denumit Schitul Maicii Domnului, vechiul lăcaș de cult a fost distrus în secolul al XVIII-lea, alături de alte peste 150 de schituri și mănăstiri, din ordinul lui Adolf Nikolaus von Bukow. Cele de piatră au fost distruse cu tunul, iar cele din lemn incendiate.

Tradiția spune că monahii de la schitul din Sub Piatră s-au ascuns în grabă, cu tot tezaurul mănăstirii, într-o peșteră din Muntele Bedeleu. Nu se cunoaște până când a fost obște monahală în acest loc. Se pare că aici a fost și loc de sihăstrie, fiind cunoscute la începutul secolului al XX-lea cinci pustnice la Huda Babei, o peșteră aflată în apropiere.

Înainte de 1989, pustnicul Arsenie Praja de la Râmeț ar fi profețit ridicarea unei mănăstiri în această vatră monahală, lucru care s-a întâmplat în 1991, când a fost reînființat schitul, de această dată ca obște de călugărițe. Alături de vechea biserică ridicată în urmă cu peste două secole au fost construite un nou lăcaș de cult, care nu a fost încă finalizat, și chilii.

Construită în 1797, biserica din lemn de brad era acoperită cu șindrilă, însă în urma degradării acesteia și a unei restaurări, unii susțin empirice, realizate în 1967-1968, lăcașul de cult s-a ales cu un alt acoperiș, din tablă zincată.

O caracteristică mai rară în zonă este cea a dimensiunii ușii de la intrare, care este foarte joasă. Două ar fi explicațiile pentru care ușa este atât de joasă. Una, că astfel era împiedicată intrarea prigonitorilor călare pe cai în biserică. O altă explicație ar fi aceea că atunci când cineva intră într-o biserică își pleacă obligatoriu capul.

În formă de navă, alcătuită din altar, naos și pronaos, bisericii i s-a adăugat ceva mai târziu și un pridvor, după modelul caselor țărănești.

Pictura bisericii, ai cărei autori nu se cunosc, a fost realizată între 1842-1844. Pe ușile împărătești este menționat 1842, iar pe catapeteasmă 1844. Icoanele împărătești ale iconostasului, precum și alte icoane păstrate în biserică și datate din aceeași perioadă, sunt pictate pe lemn.

Tehnica utilizată de pictori a fost una mai rar întâlnită într-o biserică de lemn, fiind executată pe pânză aplicată pe perete. Deoarece pictarea pe frescă rezistă un timp mai îndelungat doar dacă este aplicată pe cărămidă sau piatră, la Sub Piatră s-a pictat pe pânză.

În prezent se mai păstrează doar pictura din Sfântul Altar și cea de pe catapeteasmă. În altar, de jur împrejur, sunt pictați arhierei, dar și jertfa lui Avraam, iar pe bolta acestuia este, un lucru mai rar, Iisus Hristos Pantocrator în reprezentarea ‘Cel vechi de zile’, cu plete albe și în mantie de călugăr.

Partea exterioară a bisericii a fost restaurată în anii 2000 si 2001 în cadrul unui proiect de restaurare și consolidare sprijinit de Ministerul Culturii și Cultelor. În 2005 și 2006 au fost restaurate și cele 11 icoane ale bisericii, care fac parte din patrimoniul național mobil, într-un proiect finanțat de Consiliul Județean Albă. Din 2012 au început lucrările de restaurare a picturii murale.

Hramul mănăstirii este în 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Schitul deține o raclă cu moaștele mai multor sfinți, printre care Sfântul Nectarie de Eghina, marii Mucenici Pantelimon și Haralambie, Sfântul Siluan Athonitul etc.

AGERPRES / (AS—autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu)