Facebook Twitter Email

Castraveți murați în saramură este o rețetă preparată de gospodinele săsoaice din satul Viscri care preferă mai mult murăturile conservate în saramură decât în oțet. Chiar dacă folosesc câteodată și oțetul, acesta este preparat în casă, din mere din grădina proprie.

“Se aleg castraveți de mărime potrivită, se spală cu apă rece apoi se pun într-un vas cu apă rece peste care se presară aproximativ o mână de sare, și se lasă 24 de ore. Se aruncă apoi zeama lăsată și se așează în borcan pentru iarnă. Din grădină aduc câteva frunze de vișin, frunze de țelină, un morcov sau mai mulți, după câte borcane avem cu castraveți, un strugure—doi necopți, hrean proaspăt, usturoi, cimbru, mărar, un măr, pătrunjel rădăcină, foi de dafin și piper. Toate se pun în borcan printre castraveți, iar deasupra crenguțe de cimbru și mărar.

Se încălzește apoi apa, care nu se fierbe, doar se încălzește, iar la un litru de apă pun două linguri de sare și o lingură de zahăr. Torn compoziția în borcane care se lasă descoperite, fără capac sau celofan, 10 zile, timp în care, în fiecare zi se aruncă spuma care se face deasupra castraveților, în urma fermentației. După 10 zile, când compoziția se limpezește, borcanele se leagă la gură și se păstrează fără probleme chiar și doi ani”, a precizat, pentru AGERPRES, Caroline Fernolend.

În cazul în care se pune oțet în loc de apă, în compoziție se pun două linguri de zahăr și una de sare, foi de dafin și piper, iar deasupra borcanului fire de hrean, fără alte condimente. Rețetele sunt valabile și în cazul în care punem gogonele la murat, în loc de castraveți.

AGERPRES /(A — autor: Jana Pintili, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva