Facebook Twitter Email

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat de pe locul trei pe doi în clasamentul mondial (WTA), după finala pierdută duminică seara, la Cincinnati (SUA), în fața americancei Serena Williams.

Halep (23 ani), care nu mai ocupase locul secund în ierarhia jucătoarelor profesioniste din 11 mai, a jucat finalele ultimelor două turnee din circuitul WTA, fiind nevoită să abandoneze la Toronto, pe 16 august (în fața Belindei Bencic), iar duminică a cedat la Cincinnati.

Simona Halep este devansată de Serena Williams, care are mai mult de dublul punctelor româncei, podiumul fiind completat de Maria Șarapova, la doar 95 de puncte de Simona, care va fi a doua favorită la US Open, al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

Românca a revenit pe locul secund, tot în dauna rusoaicei Maria Șarapova, și în clasamentul Road to Singapore, pentru calificarea la Turneul Campioanelor. Șarapova se menține încă în fața româncei în ierarhia premiilor obținute în acest an din circuitul WTA.

În top 100 mondial se află încă patru românce, Irina Begu, care se menține în continuare pe locul 28 (cea mai bună clasare a carierei), Monica Niculescu, aflată pe 37, adică trei poziții mai jos față de săptămâna precedentă, Alexandra Dulgheru, care a urcat o treaptă, pe 51, și Andreea Mitu, care staționează pe 74.

La dublu, România are trei jucătoare în prima sută, Irina Begu fiind cea mai bună, pe 48 (o treaptă mai jos față de săptămâna trecută), Raluca Olaru este pe 52, urcând două poziții, iar Monica Niculescu a coborât nouă locuri și se găsește pe 60.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Serena Williams (SUA) 12.721 puncte
2 (3). Simona Halep 6.130
3 (2). Maria Șarapova (Rusia) 6.035
4 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.735
5 (4). Petra Kvitova (Cehia) 4.526
6 (6). Lucie Safarova (Cehia) 3.550
7 (9). Ana Ivanovic (Serbia) 3.500
8 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 3.335
9 (8). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 3.245
10 (10). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.190
………………………………………………………….
28 (28). Irina Begu 1.622
40 (37). Monica Niculescu 1.335
51 (52). Alexandra Dulgheru 1.036
74 (74). Andreea Mitu 780
116 (115). Patricia Maria Țig 513
176 (170). Sorana Cîrstea 286
184 (184). Ana Bogdan 274
270 (340). Mihaela Buzărnescu 161
278 (286). Alexandra Cadanțu 153
305 (304). Cristina Dinu 133
335 (334). Irina Maria Bara 115 etc.

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Sania Mirza (India) 9.355
2 (2). Martina Hingis (Elveția) 8.975
3 (3). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 7.065
4 (4). Elena Vesnina (Rusia) 7.050
5 (4). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.045
6 (6). Lucie Safarova (Cehia) 6.626
7 (7). Kristina Mladenovic (Franța) 5.035
8 (9). Flavia Pennetta (Italia) 4.675
9 (8). Cara Black (Zimbabwe) 4.615
10 (14). Casey Dellacqua (Australia) 4.220
………………………………………………………
48 (47). Irina Begu 1.580
52 (54). Raluca Olaru 1495
60 (51). Monica Niculescu 1405 etc.

Clasamentul WTA Road to Singapore la simplu
1 (1). Serena Williams (SUA) 9.165
2 (3). Simona Halep 4.895
3 (2). Maria Șarapova (Rusia) 4.321
4 (8). Lucie Safarova (Cehia) 2.909
5 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 2.905
6 (4). Angelique Kerber (Germania) 2.900
7 (5). Carla Suarez Navarro (Spania) 2.897
8 (7). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 2.759
9 (9). Petra Kvitova (Cehia) 2.478
10 (10). Timea Bacsinszky (Elveția) 2.472
……………………………………………………..
29 (30). Irina Begu 1.220
42 (40). Monica Niculescu 960
43 (41). Alexandra Dulgheru 959
83 (77). Andreea Mitu 578 etc.

Clasamentul încasărilor din circuitul WTA în 2015
1. Serena Williams (SUA) 9.792.645 dolari
2. Maria Șarapova (Rusia) 3.285.949
3. Simona Halep 2.771.675
4. Lucie Safarova (Cehia) 2.472.397
5. Garbine Muguruza Blanco (Spania) 2.400.651
6. Petra Kvitova (Cehia) 1.571.876
7. Carla Suarez Navarro (Spania) 1.508.537
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 1.495.843
9. Timea Bacsinszky (Elveția) 1.419.392
10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 1.319.838
……………………………………………………………
33. Irina Begu 689.520
47. Monica Niculescu 481.068
71. Alexandra Dulgheru 305.654
82. Andreea Mitu 279.667 etc.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva