Satul Viscri, care aparține de comuna brașoveană Bunești, aflat la 90 de km de Brașov și care adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, patrimoniu UNESCO, și unde Prințul Charles și-a achiziționat o casă veche săsească, mai păstrează încă nealterate o serie de îndeletniciri ale locuitorilor care încearcă să păstreze tradițiile de odinioară ale zonei, meșteșugurile și creșterea animalelor.
Izolarea, precum și absența altor ocupații în afară de agricultură, au făcut ca, la sfârșitul anilor 90, să apară proiectul “Șosete din lână naturală de Viscri”, inițiat de o familie de nemți stabilită aici. Pe lângă șosete și mănuși, care au început să se vândă în Germania, femeile din Viscri au început să facă și papuci din pâslă, care, de patru ani, se vând foarte bine în Germania.
“Pentru că a trebuit să lucrăm organizat, să facem lucru de calitate și să ne respectăm clienții, am constituit, în anul 2000, Asociația “Viscri Începe”, din care au făcut parte 125 de femei. Între timp, o parte dintre femei au îmbătrânit și nu mai puteau lucra și astfel am ajuns, în prezent, la un număr de 85 de femei care lucrează în cadrul Asociației. Pe lângă șosete, mănuși, căciuli, botoșei, mai confecționăm pălării, genți, portofele, papuci, toate din pâslă, prelucrată tot de noi, în cadrul Asociației “Viscri Începe”. Produsele sunt de calitate, și pe ele punem etichete pentru a le putea vinde apoi în cadrul magazinului nostru. Papucii de pâslă se vând foarte bine în Germania unde trimitem cam 1000 de perechi pe an, iar alte 800-900 de perechi le vindem prin intermediul magazinului nostru la turiștii români care ne vizitează satul. Femeile care lucrează în cadrul asociației au un venit lunar de 700-800 de lei”, a explicat, pentru AGERPRES, coordonatoarea activității în cadrul Asociației “Viscri Începe”, Mariana Purghel.
Ea a ținut să adauge că sunt multe femei în Viscri care lucrează pe cont propriu obiectele enumerate mai sus, le vând în fața porții la turiștii care vizitează biserica fortificată, dar nu toate sunt de calitate.”Noi primim la magazin doar lucruri de calitate, pentru că altfel femeile se obișnuiesc să nu mai fac calitate, iar noi vrem ca ele să facă doar produse de calitate”, a completat aceasta.
Mariana Purghel spune că la o pereche de papuci se lucrează opt ore, timp în care se face și pâsla din lână naturală. Nu se pot face decât două perechi de papuci pe zi pentru că preparatul pâslei, dar și cusutul papucilor se fac manual, iar mâinile obosesc foarte repede și suferă de la săpunul de casă întrebuințat la preparare.
“Suntem 25 de femei din asociație care lucrăm pâslă, pentru că restul femeilor sunt mai în vârstă, nu mai au răbdarea necesară, dar sunt multe fete care, după ce vin de la școală, lucrează la confecționatul papucilor, sperăm schimbul de mâine”, spune sursa citată.
După ce papucii se usucă, se adaugă o talpă dintr-o piele moale, specială, adusă de la Sibiu, care se mulează pe papuci și se coase ușor cu o ață specială. Culorile papucilor se fac cu ajutorul vopselei de ouă. Vînzarea papucilor în Germania se face în euro. De la magazinul Asociației “Viscri Începe”, se pot achiziționa cu suma de 80 de lei.
“De patru ani, vindem mai mulți papuci decât șosete. În cadrul Asociației “Viscri Începe”, avem în plan și alte proiecte, cum ar fi producerea uleiului din nuci, iar din acest an am început să producem și săpun natural cu diverse esențe naturale, care arată foarte bine, parcă ar fi o bucată de prăjitură. Dar femeile noastre mai produc dulcețuri, sucuri naturale, iar la restaurantul aflat în apropierea bisericii fortificate turiștii care vizitează obiectivul pot servi o masă caldă cu toate preparatele naturale, proaspete, cu pâine de casă preparată în imediata apropiere, cu prăjitură de casă, cu sucuri naturale, vișinată, afinată, după preferință. Noi creștem animalele în gospodăria proprie, pentru a avea carne proaspătă de calitate la restaurant. Nu cumpărăm nimic din magazin” mai spune Mariana Purghel.
Satul Viscri este, din decembrie 1999, patrimoniu UNESCO. Biserica Evanghelică Fortificată, la care nu s-au făcut nici un fel de intervenții, foarte multe case autentice în sate, neschimbate, fiind construite doar câteva case după anii 60, și comunitatea foarte activă după anii 1990 în păstrarea patrimoniului au fost motivele pentru care satul Viscri este patrimoniu UNESCO. Satul are în prezent 420 de locuitori din care 14 sunt sași, unii reveniți din Germania pentru a se stabili aici.
AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Vicențiu Purcărea)