Facebook Twitter Email

Cooperarea Economică Asia-Pacific (Asia-Pacific Economic Cooperation – APEC) este un forum economic regional al cărui scop principal este de a sprijini creșterea economică durabilă și prosperitatea în regiunea Asia-Pacific, potrivit site-ului www.apec.org.

Foto: (c) apec.org

Creat în 1989, este primul forum din această regiune dedicat facilitării dezvoltării economice, a schimburilor comerciale și investițiilor, promovării liberului schimb.

Din APEC fac parte 21 de state, printre care Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Indonezia, Malayezia, Filipine, Federația Rusă, Thailanda și Vietnam. Statele membre constituie o importantă piață de desfacere, reprezentând o treime din populația globului (cca 2,8 miliarde), un Produs Intern Brut ce reprezintă aproape 60 la sută din PIB la nivel mondial și o cotă de 47 de procente din comerțul mondial.

Ideea creării APEC a fost lansată public pentru prima dată de către fostul prim-ministru al Australiei Bob Hawke în timpul unui discurs ținut la Seul, Republica Coreea, la 31 ianuarie 1989. Zece luni mai târziu, APEC a luat ființă ca un dialog informal la nivel ministerial, care a avut loc la Canberra, Australia, și la care au participat 12 membri. Membrii fondatori ai APEC sunt: Australia, Brunei Darussalam, Canada, Indonezia, Japonia, Rep. Coreea, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda și Statele Unite ale Americii.

Din 1989, rolul APEC în facilitarea integrării regionale s-a dovedit esențial pentru promovarea comerțului și creșterea economică în regiunea Asia-Pacific.

22-lea summit al APEC de la Beijing, China (8-10 noiembrie 2014) 
Foto: (c) apec-china.org

Între 1989 și 1992 APEC s-a întrunit sub forma dialogului la nivel ministerial. Reuniunile ministeriale au loc la nivelul miniștrilor de externe, miniștrilor comerțului, miniștrilor de finanțe. În 1993, fostul președinte american Bill Clinton a stabilit practica reuniunii anuale a liderilor economici APEC, pentru a oferi o mai mare viziune strategică și direcție cooperării în regiune. În 1994 liderii APEC s-au angajat în realizarea ”Obiectivelor Bogor ” (”Bogor Goals”) care privesc crearea unei piețe comerciale libere și deschise.

Printre obiectivele APEC s-au numărat reducerea taxelor vamale și a altor bariere care îngrădesc realizarea comerțului în zona Asia-Pacific, liberalizarea completă a comerțului și a investițiilor din regiunea Asia-Pacific — crearea unei zone de liber schimb — între economiile sale dezvoltate, până în 2010, și până în 2020 pentru țările membre în curs de dezvoltare.

APEC funcționează ca un forum economic și comercial de cooperare, multilateral. Economiile membre participă pe bază de dialog deschis și respect față de opiniile tuturor participanților. În cadrul Cooperării Economice Asia-Pacific toate economiile membre au un cuvânt egal iar deciziile sunt luate prin consens. Nu există angajamente obligatorii sau obligații prin tratat, angajamentele fiind îndeplinite pe bază de voluntariat.

APEC are un Secretariat permanent, cu sediul la Singapore, condus de un director executiv, conform site-ului www.apec.org. Secretariatul îndeplinește un rol central în managementul de proiect și, de asemenea, administrează bugetul anual al APEC. În prezent director executiv este Dr. Alan Bollard (Noua Zeelandă).

Patru comitete de bază și grupurile de lucru ale acestora fac recomandări de politici strategice liderilor APEC și miniștrilor, care stabilesc anual viziunea pentru obiectivele și inițiativele globale.Apoi grupurile de lucru sunt însărcinate cu punerea în aplicare a acestor inițiative, printr-o varietate de proiecte finanțate APEC. Proiectele APEC vizează, între altele, domenii de politică specifice, de la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii până la facilitarea adoptării de tehnologii de energie regenerabilă în regiune.

Unitatea de Management a Proiectului supraveghează proiectele finanțate ale APEC, în colaborare cu grupurile de lucru. Finanțarea proiectelor este posibilă prin contribuțiile membrilor APEC.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva