Bucătari amatori din România și Ungaria au participat, sâmbătă, în stațiunea Praid, la tradiționalul Festival al Sarmalelor, locul în care sunt prezentate, în fiecare an, tradițiile culinare din cele două țări.
Locuitorii din Praid, dar și turiștii veniți în stațiune au fost treziți, dis-de-dimineață, în sunet de fanfară, pentru a asista la parada echipelor participante și pentru a fi invitați să participe la sărbătoarea sarmalelor.
Parcul central din Praid s-a transformat într-o imensă bucătărie, în care au fost puse la foc zeci de ceaune pline cu sarmale pentru toate gusturile. Bucătarii au pregătit sarmale cu carne de porc, de curcan, de rață, sarmale cu afumătură, cu păsat sau de post.
Una dintre echipele care a atras atenția la festival a fost cea a unor prieteni din Praid, care au construit o sobă în formă de locomotivă, unde au fost puse la fiert ceaunele cu sarmale.
“Sunt impiegat de mișcare la CFR și, după ce am văzut ceva asemănător în Ungaria, m-am gândit să fac și eu o sobă-locomotivă. În Praid, este o linie ferată înfundată și ne-am gândit să venim cu locomotiva noastră, că linie nu mai este. Pe călători îi hrănim cu sarmale tradiționale, după o rețetă moștenită de la bunici, făcute de doamnele noastre, care sunt șefele în bucătărie. Noi le ajutăm și coordonăm. Înainte de a mânca o sarma gustoasă, merge o pălincuță din pere pădurețe și, după aceea, un vin bun”, a spus Fulop Zoltan, participant la festival.
O echipă din județul Mureș a hotărât să pregătească sarmale cu păsat, cu rață, dar și sarmale vegetariene, pentru a fi și pe placul celor care nu consumă carne.
Primarul localității Praid, Bokor Alexandru, organizatorul principal al evenimentului, le-a transmis turiștilor prezenți la Praid să se bucure se ospitalitatea secuiască și să guste delicioasele bucate pregătite în timpul festivalului.
“Din tot sufletul meu vă doresc să descoperiți valoarea tradițiilor pe care le vom prezenta în perioada întregului festival, vă doresc să vă potoliți pofta cu delicioase bucate, pe care le oferă organizatorii și concurenții, și vă doresc să considerați Praidul, unde sunt așteptați întotdeauna cu porțile deschise, pentru a vă bucura de ospitalitatea secuiască”, a afirmat primarul din Praid, în deschiderea manifestării.
Juriul festivalului de la Praid va oferi, în cursul serii, premii pentru mai multe categorii, cum ar fi cea mai mică și cea mai mare sărmăluță, cel mai tânăr concurent sau cel mai frumos stand. Programul manifestării mai cuprinde și diverse spectacole populare sau întreceri sportive.
AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Vicențiu Purcărea)