Accesati link Reportaj TV

Calina Pandele Yttredal: Traieste visand, viseaza pictand

Creatii din lumina si culoare
Calina Pandele Yttredal este o plasticiana de exceptie, nascuta la Bucuresti, dar casatorita si stabilita la Oslo, in Norvegia, si este creatoarea unei tehnici unicat care exploreaza relatia dintre lumina, mediu si culoare.

Povestea vietii mele este de fapt o poveste de dragoste si pasiune fata de pictura si creatie. De cand ma stiu am desenat si pictat. Pentru mine era ceva la fel de firesc cu a manca si a dormi. Inarmata mereu cu un carbune sau alta unealta de desen, desenam pe tot ce gaseam.

Mi-am inceput educatia artistica la 11 ani, la Liceul de Arte plastice „Nicolae Tonitza”, apoi, dupa liceu, a urmat Institutul de Arte Plastice, sectia grafica si, in 1977, am mers la studii in Norvegia, unde am fost admisa la Academia de Arte Vizuale din Oslo printr-un examen la fel de sever ca in Romania. De atunci, de 34 de ani adica, ma aflu aici, la Oslo, iar cand sunt intrebata cum am facut aceasta alegere, raspund: intamplarea.

 Diferenta intre a te afla sau nu intr-un anume loc la un anumit moment poate schimba total cursul vietii. Poti sa faci planuri care sa nu se implineasca sau poti sa mergi la intamplare si tocmai atunci sa se realizeze ceva la care ai visat de mult sau ceva la care nici n-ai visat. Intuitia alege cateodata pentru noi. Privind astazi inapoi, constat ca intotdeauna am fost in contact cu visurile copilariei. Recunosc acelasi univers interior ca atunci.

Cred ca artistul se simte acasa in primul rand in tablourile sale si cutreiera pe taramuri intre vis si realitate. Cred ca important este sa avem curaj sa exploram taramuri necunoscute.

Uite, cand eram copil, una din povestile preferate era Fram, ursul polar. Imi imaginam asa, un peisaj lunar, in care Fram cutreiera si eram fascinata de aurorele boreale. Dar daca cineva mi-ar fi spus atunci ca, 30 de ani mai tarziu, aveam sa stau de vorba cu regele si regina Norvegiei, as fi ras ca de o gluma buna. Doar ca acest lucru s-a petrecut in realitate si chiar de mai multe ori. In ciuda talentului, drumul meu catre realizarea in arta plastica, aici, in Norvegia, n-a fost usor si nici scurt, iar asta poate din pricina nevoii mele continue de perfectiune.

Viata mea poate sa para surprinzator de senina, dar realitatea este ca framantarile exista, sunt extrem de complicate si costa enorm. Costa nenumarate zile si nopti de munca, luni de studiu si incercari, intrebari, temeri, cautari si neliniste. In ultimii 25 de ani, am studiat mult interactiunea intre culoare si lumina si am dezvoltat o tehnica speciala, cu culori iridiscente si interferente, si am creat o pictura dinamica, care sa fie prezenta intr-un interior precum lumina.

Am realizat ca amestecand acest tip de culoare speciala iridiscenta, cu medii transparente, strat peste strat, pot transmite prin tablouri un mesaj subtil. Am creat picturi pe sticla, plexiglas, plastic, metal sau panza, care, privite din unghiuri diferite, intercepteaza lumina din jur, o reflecta in diferite moduri, o transforma, chiar intr-o culoare complementara si dezvaluie diferite motive. Ca viata insasi, in continua transformare, senzatia de adancime a tabloului variaza, iar acesta se schimba in nenumarate nuante, in functie de lumina zilei, lumina artificiala ori pozitia privitorului.

Timpul pare prea scurt pentru tot ce as dori sa fac si de multe ori aceasta munca fara ragaz cere eforturi pentru a tine pasul cu viata sociala. Orice are un pret. Multe dintre proiectele mele dureaza ani pana sa fie duse la capat. Munca mea nu consta doar in a crea, ci si in administrare, organizare, prezentare, logistica… Apoi, marile lucrari de decoratiuni publice, expozitiile, cele patru carti pe care le-am scris, toate implica termene, contracte si probleme.

Desigur ca exista si momente de deznadejde, clipe grele in care pare ca nu am solutii, dar am mereu alaturi iubirea si sprijinul celor care ma inteleg, incepand cu mama mea, Antigona, cu nasul meu, Mircea Nasta, si cu sotul meu Ragnar, care este arhitect si care lucreaza la fel de mult ca mine. Se intampla sa colaboram, ne ajutam reciproc si ne plangem unul altuia ca avem prea putin timp liber impreuna. Dar, intotdeauna, momentele de cumpana se risipesc daca intru in atelier. E ca si cum as deschide usa catre alt taram.

Adrian Ciltan; foto: arhiva personala

sursa: avantaje

Comments are closed.