Facebook Twitter Email

Muzeul Județean Satu Mare deține colecții de arheologie preistorică, dacică și medievală, de istorie și etnografie, bunuri culturale clasate în Tezaurul Patrimoniului Cultural Național.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Amplasat pe bulevardul Dr. Vasile Lucaciu nr. 21 din Satu Mare, muzeul este adăpostit de o clădire monument istoric, construită în anul 1936, după planurile arhitectului G.P. Liteanu. Aceasta a fost, în perioada interbelică, sediul administrativ al Prefecturii, iar apoi a servit ca sediu administrativ Consiliului Popular Județean sau Comitetului Județean Satu Mare. Muzeul funcționează în acest sediul din anul 1984 având organizate expozițiile de bază și sălile de expoziții temporare, așa cum arată www.muzeusm.rowww.portalsm.ro șiwww.ghidulmuzeelor.cimec.ro.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Colecția muzeală are la bază, potrivit surselor amintite, obiectele adunate în anul 1890, în cadrul Cercului Kolcsey, o societate cu profil cultural ce funcționa pe lângă Gimnaziul Reformat din Satu Mare. Pe baza noilor cercetări a fost reorganizată în anii 1905, 1918 și 1958. În anul 1968, odată cu reforma administrativă, muzeul a dobândit statutul de muzeu județean, dar a continuat să funcționeze în centrul istoric al orașului până în anul 1984, când a a fost mutat în clădirea unde se află și în prezent.

Expoziția permanentă de arheologie preistorică, dacică, medievală, structurată cronologic și tematic, prezintă fiecare epocă istorică insistându-se asupra manifestărilor specific zonale ale culturii materiale, pentru o înțelegerea cât mai exactă a modului de viață al vechilor comunități din regiune. Expoziția a fost reorganizată între anii 2002-2007 și a fost distinsă cu premiul Ministerului Culturii și Cultelor, constituind principalul obiectiv vizitabil al instituției muzeale.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Expoziția de istorie și etnografie continuă și completează cu aceeași concepție pe cea de arheologie. Sunt prezentate exponate legate de istoria breslelor, unelte, lăzi, sigilii, documente, carte veche, memorialistică, dar și instalații țărănești, mobilier tradițional românesc, șvăbesc, ucrainean și maghiar, podoabe, icoane pe sticlă și lemn, costume populare, textile utilitare și decorative, ceramică, sau fotografii.

Ambele expoziții permanente își propun să evidențieze specificul multicultural al civilizației sătmărene, să redea cât mai fidel imaginea trecutului zonal astfel încât fiecare membru al comunității să se simtă reprezentat.

Pot fi admirate de la căsuța neolitică, rugul funerar germanic, sanctuarul gotic al unei biserici medievale, atelierul fierarului sau al dogarului, biroul intelectualului, salonul monden, linia de front din cel de al doilea război mondial și până la interioarele unor case țărănești din diverse zone etnografice, toate reprezentând secvențe de viață din diverse medii sociale, reconstituite la scară reală în sălile expoziției.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Sălile de expunere sunt prevăzute cu ghidaj sonor în patru limbi, accesibil printr-un panou de comenzi ușor de utilizat. De asemenea, fiecare sală este prevăzută cu un fundal sonor permanent, ales în deplină concordanță cu tematica sălii — muzică clasică în salonul monden, muzică populară în sala reconstituirilor de interioare țărănești.

Complexul Muzeului Județean actual cuprinde și o clădire anexă ce adăpostește Laboratorul Zonal de Restaurare și Conservare, cu multiple specializări: ceramică, metal, hârtie, lemn, textile și investigații.

În ultimii ani, expozițiile permanente ale muzeului s-au transformat într-unul dintre cele mai puternice obiective de interes pentru turismul cultural regional, instituția asigurându-și un rol de coordonator al vieții culturale din județ. Activitățile științifice, culturale și educaționale desfășurate în paralel asigură continuitatea relațiilor dintre muzeu și publicul vizitator.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva