Facebook Twitter Email

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual.

Sursa foto: unesco.org

Inițiativa aparține Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Mai exact, în cadrul Conferinței Generale din 2005, aceasta a adoptat documentul 33 C/Rezoluția 53, prin care ziua de 27 octombrie a fost proclamată Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual. Conform www.unesco.org, data de 27 octombrie are o semnificație aparte, fiind ziua în care, la rândul ei, cea de-a 21-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO, din 1980, a adoptat Recomandarea pentru salvgardarea și conservarea imaginilor în mișcare.

După 25 de ani de la amintita Recomandare, UNESCO a considerat că eforturile în sensul păstrării și îngrijirii documentelor audiovizuale trebuie intensificate. Astfel, scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual sunt: aducerea la cunoștința publicului larg a importanței păstrării documentelor audiovizuale; sublinierea pericolului de deteriorare în care se află o parte a acestui patrimoniu; creșterea prestigiului cultural al patrimoniului audiovizual.

Sursa foto: un.org

În vederea atingerii acestor obiective, la 27 octombrie se încearcă strângerea de fonduri, încheierea de acorduri naționale și internaționale între autoritățile cu responsabilități relevante pentru păstrarea amintitului patrimoniu, punerea pe agenda politică a importanței conservării materialelor audiovizuale de patrimoniu etc. Evenimentele dedicate Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual sunt organizate de arhivele de sunet și de film la nivel regional și național, de muzee și de biblioteci. Printre organismele internaționale care se implică în celebrarea zilei de 27 octombrie se numără Asociația Arhiviștilor de Imagini în Mișcare, Consiliul Internațional al Arhivelor, Federația Internațională a Arhivelor de Film, Federația Internațională a Arhivelor de Televiziune.

Sloganul din 2014 al Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual a fost ”Arhivele în pericol: mai este mult de făcut”. În acest fel, s-a tras un semnal de alarmă asupra faptului că o mare parte a patrimoniului audiovizual mondial s-a pierdut deja, iar în următorii 10-15 ani o bună parte a acestuia trebuie transferat pe suport digital. Ediția din 2015 este marcată sub un slogan asemănător: ”Arhivele în pericol: protejând identitățile lumii”.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva