Facebook Twitter Email

Cetatea Făgăraș, monument istoric de categorie A, va fi păzită de străjeri, așa cum se întâmplă la Cetățile din Sighișoara și Alba Iulia, autoritățile locale având speranța că astfel numărul turiștilor va fi tot mai mare.

“În urma unei Hotărâri de Consiliul Local din data de 1 decembrie, s-a luat decizia ca cetatea să aibă străjeri care, în zilele de sâmbătă și duminică în sezonul rece și apoi trei-patru zile pe săptămână în perioada estivală când și numărul turiștilor este mai mare, să fie organizat schimbul de gardă la porțile cetății, la ora 12,00. După o scurtă plimbare în jurul cetății, să aibă loc acest ceremonial la care vor participa 10 voluntari, de toate vârstele. Am dori să reconstituim acel moment din secolul al XVII-lea când deschiderea porților cetății avea loc în prezența principesei, în bătaia tobelor, după o rugăciune. Vrem să începem sâmbătă, 12 decembrie, la ora 12,00, să continuăm până la sfârșitul anului și anul viitor, până începe sezonul estival, când ceremonialul va avea loc în mai multe zile, acest lucru urmând a fi stabilit pe parcurs”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Țării Făgărașului, Elena Băjenaru.

Sursa citată a ținut să afirme că ceremonialul va dura în jur de 15-20 de minute pentru că străjerii vor purta un costum foarte greu constând într-o armură, coif sabie și lance, care cântăresc peste 15 kg.

Aflată în mijlocul municipiului Făgăraș, cetatea este considerată al doilea cel mai frumos castel din lume (fiind devansată de Castelul Neuschwanstein din Germania) în stil romantic-renascentist, potrivit unui clasament realizat anul trecut de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor și prezentat de publicația Huffington Post. În Cetatea Făgărașului s-au făcut o serie de lucrări de restaurare în ultimii ani, care au vizat și Sala Tronului, redeschisă turiștilor anul trecut. Autoritățile locale pregătesc un proiect pentru continuarea lucrărilor de reabilitare ale monumentului cu fonduri europene, pe exercițiul financiar 2014-2020.

Potrivit managerului Elena Băjenaru, Cetatea Făgăraș a fost vizitată de la începutul anului de 72.000 de turiști, față de 55.000 anul trecut.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva