De la un martor din jurul anului 1783 știm cum se obținea la acea vreme sarea recristalizată:

Locuitorii zonei ridicau un rug cu patru laturi din lemn, aprindeau focul sub acesta lăsându-l să ajungă în flăcări în întregime, după care luau saramură din izvor și o lăsau să picure în grămada arzândă. După răcirea lemnului sarea era scoasă prin lovire și împachetată în saci, fiind utilizată atât pentru consumul uman cât și în hrana animalelor. Această modalitate de obținere a sării recristalizate este posibil să fi fost folosită de locuitorii zonei pe întreg parcursul Evului Mediu.

Odată cu trecerea timpului, și metoda aceasta a evoluat, dar tare mi-ar fi plăcut să fiu și eu martor pentru câteva clipe alături de povestitorul din 1783.

O vizită în adâncurile de la Cacica durează între o jumătate de oră și o oră și jumătate, în funcție de răbdarea și interesul fiecăruia. Sunt trei orizonturi, dintre care două sunt turistice și unul este de exploatare. La Cacica, eu unul nu m-aș grăbi, sunt multe povești interesante în adâncuri… 

Ce e de admirat este că o parte din traseul turistic actual a fost vizitabil încă de la mijlocul anilor 1800. Cum sună „turismul bucovinean la 1850”?