Facebook Twitter Email

Carles Puigdemont şi Marcela Topor

Marcela Topor, soţia noului şef al guvernului regional catalan, Carles Puigdemont, este jurnalistă la Catalonia Today, un ziar de limbă engleză înfiinţat chiar de soţul acesteia

Marcela Topor a devenit prima doamnă a Cataloniei, duminică 10 ianuarie 2015, după ce soţul acesteia, Carles Puigdemont, care până acum era primar al oraşului Girona a fost investit în funcţia de preşedinte al guvernului catalán (Generalitat). Soţul româncei a fost propus în această funcţie de fostul preşedinte de guvern, Artur Mas, după ce partidul acestuia, Convergéncia Democrática de Cataluña a ajuns la un acord cu formaţiunile Junt pel Sí (Împreună pentru Da) şi Candidaturii Unității Populare (CUP) în vederea formării unui guvern regional şi evitarea altor alegeri care le-ar fi putut aduce separatiştilor pierderea majorităţii.

 

Marcela Topor, care a putut fi zărită la tribuna Parlamentului cu prilejul discursului de investitură a soţului său, este gazda programului “Catalan Conections”, difuzat de Catalonia Today, un ziar de limbă engleză înfiinţat de însuşi soţul acesteia. În cadrul acestui program, în fiecare miercuri, românca intervievează într-o engleză perfectă diferiţi străini care trăiesc în Catalonia.

Cei doi s-au căsătorit după ritul ortodox la Iaşi şi au împreună două fetiţe, una de 7 ani şi alta de 9 ani, botezate ortodox în Parohia Ortodoxă Română Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sf. Ierarh Grigore Palama din Girona.

Marcela Topor împărtăşeşte ideile politice separatiste ale soţului ei. De altfel, la finalul anului trecut, românca a publicat un editorial în care semnala “victoria blocului separatist în Parlamentul catalan ca fiind unul dintre momentele cheie ale lui 2015” şi în care saluta “începerea procesului de creare a statului catalan, în ciuda unui guvern spaniol decis să frustreze ambiţiile catalane”.

Cine este Carles Puigdemont

Carles Puigdemont, cel de-al 130-lea preşedinte al Generalitat, născut în urmă cu 53 de ani în Amer, un sat situat la aproximativ 100 de kilometri vest de oraşul Girona, este un politician cu sentimente catalane profunde care, cel mai probabil, va urma politica dusă de Artur Mas, fiind un adept al separării Catolniei de Spania.

Fiul unui cunoscut cofetar din localitatea sa natală, Puigdemont a ales o cale cu totul diferită de cea a tatălui său, orientându-se spre jurnalism, însă de tânăr a simţit o atracţie specială spre politică. De altfel, încă de tânăr s-a implicat în activităţile Tineretului Naţionalist Catalan.

O perioadă a lucrat la ziarul “El Punt”, unde a fost redactor şef al ediţiei din Girona, studiind în paralel Filologia Catalană. În anul 1999 a înfiinţat Agenţia Catalană de Ştiri (ACN), până în anul 2002 fiind primul director al acestui mediu de presă.

După o perioadă de doi ani în care a ocupat postul de director al Casei de Cultură din Girona, în anul 2004 a înfiinţat “Catalonia Today, un ziar în limba engleză, condus de soţia acestuia, Marcela Topor.

Pasul definitiv spre politică l-a dat în anul 2006, când a ajuns deputat în Parlamentul Cataloniei

În anul 2007, mai mult printr-o circumstanţă imprevizibilă provocată de retragerea avocatului Carles Mascort, şi-a prezentat candidatura la postul de primar al oraşului Girona, pe listele CIU, însă fără succes. Patru ani mai târziu, avea să devină edilul oraşului catalán, pentru ca în 2015 să fie ales în slujbă pentru încă un mandat. În toţi aceşti ani Puigdemont a pus mult accent pe cultură şi pe promovarea turistică a oraşului Girona.

Anul trecut a devenit preşedinte al Associació de Municipis per la Independència (Asociaţiei Municipiilor care militează în favoarea Independenţei Cataloniei), ascensiune care i-a deschis acest orizont spre ocuparea postului de preşedinte al Cataloniei.

Carles Puigdemont, "gazda" lui Joan Laporta în România (Foto: Gazetasv.ro)Carles Puigdemont, „gazda” lui Joan Laporta în România

Pe lângă catalană şi spaniolă, Carles Puigdemont vorbeşte bine engleza şi franceza şi se descurcă bine în limba română, atât datorită relaţiei de căsnicie cu Marcela Topor cât şi a nenumăratelor contacte cu diferiţi politicieni şi jurnalişti români, dar şi a vizitelor pe care din 1998 încoace le-a făcut în România în diferite ocazii, una dintre ele alături de celebrul Joan Laporta, fostul preşedinte al clubului FC Barcelona.

Premierul Mariano Rajoy nu pare să fie încântat de numirea lui Puigdemont

Fostul şef al guvernului regional din Catalonia, separatistul Artur Mas, a anunțat sâmbătă că renunță la un nou mandat, pentru a permite formarea unui nou executiv condus de forțele separatiste care militează pentru dezlipirea Cataloniei del Spania.

La sfârşitul lunii septembrie, separatiștii au câștigat majoritatea absolută de 72 de locuri din cele 135 ale parlamentului regional, cu 47,74% din voturi. Din luna noiembrie, aceştia au adoptat o rezoluție prin care se proclama iniţierea procesului de secesiune și nesupunerea față de instituțiile statului spaniol, însă lor a eşuat din pricina faptului că cei 62 de deputați ai coaliției Junts pel si (Împreună pentru Da), Candidatura Unității Populare (CUP).

Premierul Mariano Rajoy nu pare să fie încântat de numirea lui Puigdemont în funcţia de preşedinte al Generalitat. „Este o ilegalitate deja constatată”, şi-a început discursul şeful executivului spaniol în faţa camerelor reunite de la Madrid. Acesta afirmă că discursul de investitură a lui Puigdemonteste o „copie” a celui purtat de Artur Mas şi a declaraţiei Parlamentului catalan din data de 9 noiembrie care de fapt a şi fost anulată pe 2 decembrie de către Tribunalul Constituţional.

 Sursa: romaniaexpres.com/

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva