Facebook Twitter Email

sursa: Laurentiu Balaceanu

 

Castelul Karolyi din Carei este de departe cel mai vizitat obiectiv turistic al județului Satu Mare, înregistrând anul trecut un număr de peste 36.000 de vizitatori, mai mul de jumătate din numărul total al turiștilor din județ. O restaurare făcută la cele mai înalte standarde, coroborată cu o arhitectură superbă amplastă în centrul unui valoros parc dendrologic, în asociere cu  un trecut istoric plin de culoare a făcut ca această fostă reședință a marilor grofi să devină atractivă pentru o arie mare de turiști.

Construcție impresionantă, poate una dintre cele mai frumoase din Transilvania și din România, Castelul Karolyi a fost în timpuri străvechi gazda unor cărturari precum Grigore Maior, a poeților Petőfi Sándor și Ady Endre, dar și fețe regale precum prințul moștenitor Rudolf al Austriei sau regele Ferdinand al României. Prestigiul câștigat prin intermediul acestor personalități marcante nu poate fi comparat însă cu notorietatea căpătată de Castelul Caroly prin intermediul legendelor țesute în jurul familiilor Karolyi și Racoczi.

Sursa foto: Ghid Video Turistic

Tunelele misterioase și pivniţa lui Rákóczi

Pornind de la numele faimosului conducător  Rákóczi Francisc, au apărut nenumărate legende asociate personalității sale, una dintre ele fiind cunoscuta sub denumirea de „pivnița lui Rákóczi”. Această legendă este răspândită la Carei, Ghenci, Tiream, Ardud și Beltiug, în acele localităţi care în secolul al XVII-lea aparţineau domeniului familiei Károlyi. Povestea pivniţei lui Rákóczi a fost notată la Ghenci în anul 1961, naratorul fiind Veres Pál de 87 de ani. „Pivniţa lui Rákóczi este întunecată şi foarte lungă, are mai multe ramificaţii. Se cunosc trei intrări: la cetatea de Ardud, lângă capela de pe Lyukashalom (partea dreaptă a şoselei Carei-Ghenci) şi al treilea sub castelul din Carei. Pivniţa este făcută din cărămidă și are o adâncime de 10 metri. La capătul pivniţei există un tunel cu intrarea zidită. Tunelul lega castelul din Carei cu cetatea Ardudului. Mai mulţi oameni au intrat în pivniţă și au găsit o uşă în mijlocul ei ferecată cu 99 de lacăte. Când au deschis-o au intrat într-o sală mare de unde se ramificau mai multe coridoare. În această sală au fost găsite multe arme vechi.

Pivniţa lui Rákóczi a fost construită de curuţi, la lucrări participând 12 unităţi, care s-au ascuns în pivniţă, iar cu ajutorul tunelelor au apărut prin surprindere, acolo, unde duşmanii nu se așteptau, în acest fel câștigând multe lupte. Austriecii nu şi-au putut închipui cum apar neaşteptat curuţii, atunci au apelat la şiletricuri. Au trimis un ofiţer chipeş la familia lui Rákóczi. Fata principelui, Vilma, s-a îndrăgostit de acest ofiţer şi a divulgat taina tatălui său, precizând momentele când tata vine acasă şi vizitează familia. După această trădare fata a avut remuşcări, a povestit totul lui Rákóczi dar deja au apărut soldaţii austrieci în frunte cu ofiţerul, să-l aresteze pe principe. Rákóczi s-a ascuns după uşă, iar duşmanii când au deschis uşa nu l-au observat şi a reuşit să se ascundă în galerii. Această trădare a fetei l-a supărat mult pe Rákóczi care a blestemat-o ca până când va fi dezlegată de cineva n-are voie să se pieptene şi să se spele decât o dată pe an. Nu poate să se mărite până când nu şi-a cusut cămaşa de mireasă, dar numai şapte puncte poate face pe an, şi la fiecare punct acul îi înţepeneşte degetul. Numai când va fi gata cămaşa atunci va fi dezlegetă de acest blestem.

Beneficiind de această legendă și de frumusețea locului, Castelul Károlyi din Carei și-a câștigat un loc de frunte în rândul bijuteriilor arhitecturale restaurate în ultimii ani.

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva