Mark Percival a ajuns pentru prima dată la Bucureşti în 1988. Era student al Facultății de Istorie de la Universitatea din Bristol. Povesteşte că totul începuse cu un an înainte, în noiembrie 1987, când asculta ştirile la radio în camera sa din cămin.

A devenit brusc atent când crainicul a anunţat că în orașul Brașov din Republica Socialistă România izbucnise o revoltă.

A decis să caute oraşul pe hartă şi a descoperit că se afla chiar în inima blocului comunist.

“Oau, e mult în spatele Cortinei de Fier!”, şi-a spus englezul.

Un an mai târziu, Mark Percival sosea în România cu un tren care plecase din Viena.

“În 1988, singurul lucru pe care îl știam despre România era legat de Ceaușescu. Am venit cu trenul și îmi amintesc controalele de la graniță, care erau foarte severe. Trebuia să îți verifice tot conținutul bagajului!

Îmi amintesc mai ales banii, acele bancnote din hârtie care aproape că se dezintegrau cât le țineai în mână – poate pentru că era obligatoriu să schimbi banii la graniţă. Trebuia să schimbi câte 10 dolari în lei pentru fiecare zi în care stăteai în țară.

Îmi mai amintesc că, prin toate stațiile pe unde treceam, vedeam același slogan. Sighișoara a fost prima stație în care am văzut sloganul, mi-l amintesc foarte clar (recită într-o română impecabilă – n.r.): «Trăiască Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu!»

Era afișat peste tot, inclusiv în fața fabricilor. Și acum, când călătoresc prin România și văd câte o fabrică, mă gândesc – da, ăsta era genul de loc unde ai fi găsit un slogan cu Ceaușescu.”

Mark Percival, în locuința sa din București. Foto: Lucian Muntean

A coborât într-un Bucureşti pe care şi-l aminteşte mohorât, aproape pustiu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să caute un birou de informații destinat turiștilor.

L-a găsit cu greu în Gara de Nord – numai că funcționarii români comunicau greu cu străinii, iar biroul nu-i putea oferi nici măcar o hartă ca să se orienteze.

A decis să se descurce pe cont propriu: a urcat într-un troleibuz, hotărât să ajungă în centrul Capitalei. Amintirea acelei zile ploioase îi stârnește hohote de râs.

“Nu mai văzusem niciodată un troleibuz atât de aglomerat! Eram lipit de alți oameni și a fost cât pe ce să îmi prind piciorul în ușă! Mai și ploua, era o atmosferă foarte sumbră, și îmi amintesc cum cablul de la curent a căzut, iar șoferul a coborât să repornească troleul. În acest timp, noi stăteam acolo lipiți unii de alții, în timp ce șoferul încerca să pună cablul la loc… Oribilă experiență!” (râde)

După București, Mark Percival a decis să vadă Constanța. La întoarcere, a devenit subiect de atracție pentru un grup de copii care se întorcea din tabăra de la mare.

“Erau foarte interesați de mine, pentru că era neobișnuit să întâlnești un străin la vremea respectivă. Au dat buzna în compartimentul meu şi voiau să ştie tot despre Anglia, despre călătoria mea! Apoi, unul dintre ei a întrebat:

«– Știi cine este liderul României?

– Da, Nicolae Ceaușescu!

– Îl placi?»

Le-am răspuns că nu, iar ei au izbucnit în urale. A fost un moment interesant, ca și cum s-ar fi spart gheața.  Mi-am dat seama că oamenii detestau acel regim.”

În cele din urmă, a ajuns și la Brașov. Fusese, de altfel, unul dintre motivele pentru care hotărâse să se aventureze în această excursie.

L-a uimit, de la intrarea în oraș, lipsa oricăror indicatoare, cu excepția celui care arăta direcția spre Centru.

Când a ajuns în centrul orașului însă, a uitat de indicatoare, de funcționari şi de Ceaușescu. A privit munții și, spune el, a avut o revelație.

“Mi-am zis: e minunat! E o țară minunată, în ciuda regimului îngrozitor!”

Pe măsuţa de cafea din biroul lui Mark Percival e un volum al cărui titlu ne dezvăluie ce îl preocupă în aceste zile: “Obținerea rezidenței pe termen lung și a cetățeniei române”.

În vreme ce-l răsfoim, gazda se oferă să ne prepare un English Tea – ceai englezesc cu lapte.

Ca să devină cetățean român, Mark Percival trebuie să înveţe istorie, geografie, literatură, dar și aspecte legate de regimul politic sau de religie.

În carte se găsesc, laolaltă, biografii dintre cele mai diverse, de la Burebista până la Mihai Eminescu, continuând inclusiv cu informaţii despre perioada de după revoluţie.

E foarte mult de învățat. Cred că e normal să nu fie ușor, nu poți doar să spui că îți plac sarmalele și, gata, ai devenit cetățean român!

“Mai aștept un act de la Biroul de Imigrări care să confirme că mă aflu aici de mai bine de 8 ani, cum cere legea. Odată ce termin cu asta, voi putea să depun dosarul, la finalul lunii octombrie. Apoi, mai durează o vreme până să termin, pentru că mai întâi ai un interviu și dai un test.”

În plus, Mark trebuie să învețe imnul. “Știu primele versuri, dar mai am de învățat”, recunoaște el.

Facsimil din volumul studiat de Percival pentru a obţine cetăţenia.

*

De la prima sa călătorie, în 1988, Mark Percival s-a tot întors în România. A venit, de exemplu, la mai puțin de o lună după mineriada din 13-15 iunie 1990. După care a decis ca subiectul tezei sale de doctorat să fie tot despre țara noastră.

În 2002, când a primit și ofertă de muncă, a decis să se stabilească la București. A fost o hotărâre firească, devreme ce trecuseră deja aproape 14 ani de la prima sa vizită aici.

Totuși, până de curând, nu încercase să obțină cetățenia română. Mai exact, până la Brexit. 

“A fost catalizatorul”, explică el.

“Pe 24 iunie, după ce am auzit rezultatele referendumului, am intrat imediat pe site-ul Biroului pentru Imigrări și am început să caut hârtiile de care am nevoie pentru cetățenia română.

Fac asta din mai multe motive: sigur că mă identific cu România, dar mă și simt european. Nu o fac din motive practice. Sincer, nu anticipez probleme majore, pentru că am prieteni din afara UE care locuiesc aici.

O fac pentru că mă simt european, iar Brexit a fost un șoc. Mi-a răpit o parte din identitate, fiindcă întotdeauna m-am simțit atât britanic, cât și european.”

Și, pentru că vrea să rămână atât britanic, cât și european, Mark va păstra cetățenia britanică alături de cea română – pe care speră să o obțină.

Mark Percival, în Londra, lângă drapelul UE. Foto: Arhiva personală

“Black Friday”, Vinerea Neagră. Așa a rămas în amintirea lui Mark Percival ziua care s-au anunțat rezultatele referendumului din Marea Britanie.

A trăit emoțiile acelui moment istoric în apartamentul său din București, cu televizorul pornit aproape toată noaptea.

“M-am trezit în toiul nopții, pe la 1.30, şi am pornit televizorul pe un canal de știri. Din cauza diferenței de fus orar, România este cu două ore înaintea Marii Britanii. Nigel Farage, care conducea UKIP, a spus că se așteaptă ca tabăra adversă, deci cei care voiau să rămână în Uniune, să câștige. Credea că tabăra Remain va câștiga! Așa că m-am întors în pat foarte liniștit.

Apoi, m-am trezit la 4.00 – fără să îmi fi setat alarma – și am pornit din nou televizorul. Nici atunci nu era clar. M-am gândit – stau și aștept rezultatele, pentru că încep să sosească.

Treptat, a devenit tot mai rău și stăteam aici gândindu-mă – e groaznic. A fost un șoc teribil, pentru că avusesem și o discuție cu niște prieteni din România, tot britanici, iar impresia noastră era – Ei bine, britanicii sunt conservatori. Vor vota pentru status quo, sigur că nu vor vota ca să iasă din UE. A fost un șoc teribil.”

Își amintește campania care a precedat referendumul și spune că, fără doar și poate, “tabăra «Leave» a mințit”.

“Un al motiv este faptul că, în Marea Britanie, există încă un soi de naționalism și a avut mare succes ideea asta – «Suntem o țară grozavă, ne descurcăm pe cont propriu!» Este un lucru care se întâmplă peste tot şi care generează o emoţie puternică, la fel cum a făcut și Funar în România.”

Când discuţia ajunge la campania antiromânească din tabloidele britanice, Mark Percival reacționează ca un român adevărat.

“Îmi crește tensiunea când le citesc”, spune el.

“Am citit, de pildă, «The Daily Express», în august, în aeroport. Cele mai multe ziare spuneau în august că poziția economică a Marii Britanii este extrem de nesigură și că Brexit-ul creează o mulțime de potențiale probleme economice.

În «The Express», titlul era: «Britain will boom under Brexit!» (n. r. – Marea Britanie va înflori după Brexit). Deci, spuneau fix contrariul! Apoi, pe paginile 4 și 5: «Violatorul român» etc, etc. Este groaznic! 

Un alt exemplu legat de presa britanică: un articol din «The Sun», scris de Bill Cash, care este un parlamentar conservator eurosceptic. El spunea că, după Brexit, ar trebui să revenim la vechile noastre unități de măsură: livre și uncii, în loc de kilograme, și așa mai departe, pentru că acum avem voie. 

Articolul sugera că Bruxelles-ul a interzis Marii Britanii să folosească aceste vechi unități de măsură. Asta e o minciună! Niciodată nu a fost ilegal să folosim livrele și unciile.

Singura cerință în cadrul pieței unice este să indicăm echivalentul în sistem metric, ceea ce este perfect rezonabil. De fapt, avem o mulțime de scutiri de acest fel.

Dacă mergeți în Marea Britanie, veți vedea că semnele de circulație exprimă distanțele în mile, în loc de kilometri, bem halbe (pints) de bere, deci asta este o denaturare a realității – faptul că Bruxelles-ul ne impune reguli.”

Formația de istoric îi permite și o analiză aplicată: spune că, de la Brexitîncoace, a meditat la istoria țării sale, dar nu crede că s-a mai petrecut vreodată ceva la fel de “stupid”.

“Cum naiba am putut fi atât de proști, încât să aruncăm totul pe apa sâmbetei? Marea problemă care nu a fost vreodată pusă în discuție este Irlanda, pentru că, dacă ai «hard Brexit», înseamnă că vei avea controale la vamă.

Asta înseamnă că trebuie să avem o graniță cu Irlanda, iar la momentul ăsta nu există o astfel de graniță. Este un soi de «miniSchengen» între Marea Britanie și Irlanda. Deci, când mergi la Dublin cu trenul sau cu vaporul, nu ai nevoie de pașaport, la fel și când zbori.

Asta se întâmplă de multă vreme, din anii ’20, de când sudul Irlandei a devenit independent. Nu a fost niciodată o problemă cu Europa, pentru că Irlanda s-a alăturat Comunității Economice Europene – așa cum se numea pe atunci – exact în aceeași zi în care și Marea Britanie s-a alăturat Comunității Economice Europene, în ianuarie 1973.

Acum este o problemă. Pentru că Acordul de la Belfast (n. r. – The Good Friday Agreement, semnat la 10 aprilie 1998, în Vinerea Mare, între Marea Britanie și Irlanda), acord care a instaurat pacea în Irlanda de Nord și pe care se bazează actuala Constituție a Irlandei de Nord, acord care a pus capăt tuturor anilor de conflict, stipula clar că trebuie menținută deschiderea granițelor cu Irlanda.

Deci, dacă Marea Britanie părăsește piața unică și va trebui reinstaurată granița, asta violează Acordul de la Belfast. Așadar, conflictul cu Irlanda de Nord ar putea reveni. 

Sunt lucruri la care nimeni nu s-a gândit, este un dezastru. De asta încă mă număr printre oamenii care doresc să oprească «Brexit»-ul. Este foarte dificil, mulți spun: «Haide, s-a întâmplat, asta e! Asta e democrația!».

Dar ce faci când majoritatea votează să ne aruncăm în prăpastie?”