Serialul fantastic ”Game of Thrones”, seria ”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” și comedia ”Veep” au fost marii câștigători, duminică, la cea de-a 68-a ediție a Premiilor Emmy, cea mai înaltă distincție din lumea televiziunii americane.
Tatiana Maslany, care de doi ani este considerată marea favorită la premiile Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal datorită prestaţiei ei din serialul de succes “Orphan Black”, a luat în sfârșit mult râvnitul premiu în cea de-a 68-a ediție anuală a galei de decernare a prestigioselor trofee, ce a avut loc duminică seara, la Microsoft Theatre, în Los Angeles, SUA, scrie libertatea.ro și preluat de antena3.ro.
După ce anul trecut premiul de cea mai bună actriță în rol principal într-o dramă i-a fost suflat de actrița Viola Davis, starul din „How to Get Away With Murder”, românca, în sfârșit, și-a luat revanșa și a plecat acasă cu prestigiosul trofeu pentru rolul din serialul de succes “Orphan Black”, unde aceasta interpretează într-un mod remarcabil nu mai puțin de 12 clone.
Talentul ei a fost lăudat şi apreciat din 2013 şi de criticii de la marile publicaţii americane, precum New York Times, Vanity Fair sau The Hollywood Reporter.
Tatiana s-a născut în Canada, având bunici care au emigrat din România. Ea a debutat în actorie la vârsta de 9 ani, vorbeşte perfect engleza, germana şi franceza, iar pentru fiecare episod din “Orphan Black” este plătită cu 50.000 de dolari. Din 2013, a jucat în patru sezoane cu zece episoade fiecare şi deja au început pregătirile pentru noul sezon, reuşind să strângă doar din serial o avere de 2.000.000 de dolari.
Cu toate acestea, serialul „Game of Thrones” a fost marele câștigător al serii, adjudecând nu mai puțin de 12 premii, făcând istorie și devenind cel mai premiat serial. Acesta a fost urmat de „The People v. O.J. Simpson: An American Crime Story” care a luat 9 trofee
Sursa: onlinepeulita