Facebook Twitter Email

 

Germania este piaţa numărul unu a Europei în ce priveşte produsele agro-alimentare organice, dominând nu doar în ce priveşte cantităţile cumpărate dar şi ritmul de creştere. În câteva cuvinte – Germania este ca un vârtej care înghite tot ce este bio.

Creşterea consumului de produse bio ţine de dezvoltare – produsele bio sînt mai scumpe decât cele obişnuite iar aceasta presupune un nivel de venituri care să îi permită individului să depăşească dilema „mai ieftin” sau „mai sănătos” când ajunge la raft, produsele bio sînt obţinute altfel decât cele obişnuite şi este nevoie de un interes sporit al individului faţă de aceste aspecte, creat prin educaţie şi stil de viaţă sănătos.

Vânzările de produse bio au atins anul trecut nivelul de 7 miliarde de euro, fiecare locuitor al ţării cheltuind în medie 73,60 de euro.

Cererea de produse bio din Germania depăşeşte cu mult producţia internă – balanţa păstrându-se chiar şi în condiţiile dublării suprafeţelor şi capacităţilor de producţie.

În aceste condiţii Germania oferă cele mai bune oportunităţi pentru exportatori – cel mai favorizat segment fiind cel al fructelor şi legumelor care constituie 27% din totalul vânzărilor din domeniul bio.

Evoluţia sectorului bio contrastează puternic cu cea a consumului general şi a celui de produse agro-alimentare în special, unde în perioada 2006-2012 s-au înregistrat, pe fondul crizei, scăderi semnificative.

La nivel mondial Germania este a doua piaţă bio dar rămâne în continuare cea mai atractivă datorită ritmului de creştere.

Autor Mircea Marina

Sursa: agrointel

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva