Facebook Twitter Email

 

 

Despre comuna Lunca Ilvei din județul Bistrița Năsăud se zice că „se află la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord”, ceea ce îi conferă o poziție privilegiată. Prin performanțele sale universitare, una dintre fiicele acestei comune se îndreaptă cu pași hotărâți către „polul excelenței”, locul de întâlnire al tuturor celor care s-au remarcat și au devenit faimoși în domeniul loc, grație inteligenței și activității susținute.

Provenită dintr-o familie simplă de români din Lunca Ilvei, tânăra Andreea Grad urmează, în momentul de față, cursurile corespunzătoare unui dublu masterat – Universitatea Sorbona și Universitatea Pantheon-Assas, Paris. Remarcabil este faptul că, anterior, a devenit șefă de promoție la una dintre cele mai prestigioase și mai vechi universități ale lumii: Universite Paris-Sorbonne!

ag-4

Mama sa a lucrat în trecut ca secretară și apoi s-a dedicat totalmente familiei și gospodăriei, în vreme ce tatăl său desfășoară solicitanta activitate de pădurar într-o zonă montană. Ambii părinți au susținut din răsputeri eforturile tinerei de a avansa pe drumul cunoașterii. Andreea are acum 21 de ani și s-a integrat perfect în mediul universitar parizian.

Drumul care avea să o ducă la Sorbona a pornit de la dragostea deosebită a fetei pentru limba franceză, care s-a dezvoltat pe când urma cursurile C.N. „Andrei Mureșanu” din Bistrița. Marea atracție pentru graiul lui Voltaire i-a deschis cu ușurință calea către Franța, țară cu ale cărei realități culturale a avut prilejul să ia contact încă din anii de liceu. Pe de altă parte, ca elevă de liceu a fost nelipsită de la fazele naționale ale olimpiadelor de limba franceză din România.

ag-2

Să fii admis într-o facultate din cadrul Universității Sorbona nu este, s-o recunoaștem, la îndemâna oricui, dar Andreea Grad a dovedit că este suficient să știi cu claritate ceea ce vrei și să perseverezi pe drumul ales pentru a ajunge… chiar mai departe decât îți propuseseși inițial. Sorbona nu-i accesibilă tuturor și indiferent de rezultatele la învățătur, iar statutul de șef de promoție obținut în această universitate este un obiectiv la care mulți dintre tinerii Europei nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

După cum mărturisea Andreea, acomodarea la Sorbona n-a fost deosebit de dificilă, dar mediul de instruire și de viață nou în care s-a plasat după plecarea din România i-a pus puțin la încercare abilitățile de adaptare în primul an universitar, lucru care însă n-a împiedicat-o, nici atunci, să obțină performanțe universitare aflate cu mult peste medie.

ag-3

După ce acomodarea a avut loc, tânăra plecată din Lunca Ilvei și-a arătat însă adevărata capacitate. Andreea se afla de multă vreme în competiție cu ea însăși, într-un constant efort de autodepășire, dar într-al doilea an de facultate cei mai buni dintre colegii săi își vedeau deja periclitate pozițiile din ierarhia universitară.

Tânăra mărturisește că nu satisfacția oferită de notele mari a impulsionat-o cel mai mult, ci puternica dorință de a fi admisă la programul masteral pe care îl urmează în prezent. Un program masteral la care, de asemenea, accesul este condiționat de rezultatele excelente la învățătură, numărul de locuri fiind redus… și concurența acerbă.

ag-2

Anul ultim de facultate l-a petrecut pregătindu-se pentru admiterea la acest dublu masterat, ce are ca obiect de studiu relațiile internaționale și științele politice. Statutul de șefă de promoție l-a dobândit doar ca un efect colateral și ca o încununare a muncii asidue de autoinstruire, nefiind vreodată unul dintre obiectivele sale principale. Cu puțină vreme înainte de absolvire, Andreea a aflat că este șefă de promoție la Sorbona, lucru pe care nu l-a considerat extraordinar… Cu toate că este!

Tinerii de acest fel sunt cei mai buni ambasadori ai României peste hotare. Poate că, într-o zi, ei vor conduce ambasadele unei Românii demne și respectate în comunitatea internațională!

ag-1

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: cunoastelumea

 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva