Se autointitulează „Un trio formidabil – doi Lăcătuşi şi un Tudor”, însă din spatele ironiei lor răzbate un mare adevăr, şi anume acela că – Nicuşor Lăcătuş – 48 de ani, Alexandru Lacatos – 38 şi Tudor Siminic- 28 -cu toții crescuţi la Casa Copilului, fac de ani de zile adevărate minuni în municipiul Câmpia Turzii, fără un sprijin semnificativ de la autorităţile oraşului. Singurii care i-au ajutat au fost totuşi cei de la Fundaţia „Ion Raţiu” din Londra care le-au procurat aparatura necesară pentru activităţile lor.  Astfel, pe lângă munca de voluntariat, cu rezultate de răsunet, Nicuşor pregăteşte zeci de artişti la Palatul Copiilor din Câmpia Turzii, pe care i-a lansat în concursuri din ţară şi străinătate.

Nicuşor, fiu de primar, abandonat la Casa de copii

Viaţa celor trei foşti defavorizaţi ai soartei poate deveni oricând subiectul de inspiraţie a unui  film, fiindcă sunt legaţi indestructibil – ca printr-un cordon ombilical – de un destin comun: cu toţii şi-au petrecut copilăria în căminele de copii, de unde s-au ridicat pe propriile puteri, au făcut şcoală şi apoi au împărtăşit şi altora din experienţa dobândită, cu un altruism de care pot fi în stare doar cei crescuţi în casele de copii. Cel mai în vârstă dintre ei şi lider  incontestabil este Nicuşor Lăcătuş care îşi rememorează, la rugămintea noastră – sâmbătă 25 martie, la Câmpia Turzii, imediat după încheierea spectacolului-preselecţie pentru finala concursului „Copiii au talent” – povestea vieţii sale pline de încercări.  Începe acesta: „Sunt copilul născut prematur, la Stolna, al primarului comunei Săvădisla de acum 48 de ani. Acesta, rămas văduv la vârsta de 50 de ani a avut o slujnicuţă de 17, pe mama şi aşa am apărut eu pe lume, când ea a împlinit 18 ani. A ieşit atunci un scandal îngrozitor fiindcă primarul mai avea doi copii. Apoi, au contat vorbele oamenilor din sat, plus faptul că bunica a vrut să-l omoare, efectiv, pe primar fiindcă şi-a bătut joc de fiica ei, așa că toate au contribuit la trimiterea mea la Casa de Copii din Cluj. În orice caz, mama nu avea posibilităţi pe atunci să mă crească, iar bunica era bolnavă. Mama a murit în anul 2009, la 49 de ani, după ce-a avut toată viaţa probleme cu inima…Iar pe cei doi fraţi ai mei de tată i-am văzut recent, la înmormântarea bunicii, după 23 de ani, sunt amândoi în Irlanda.” Trece apoi la relatarea, detaliată, a vieţii sale chinuite: „De la Casa de Copii din Cluj am ajuns la Prundu Bârgăului, unde am rămas până la vârsta de şase ani. Eram acolo, într-o fostă unitate militară, vreo cinci mii de copii, comasaţi, cu toţii originari din zona Ardealului. La câțiva ani după invadarea Cehoslovaciei de către ruşi din 1968 instituţia respectivă a redevenit unitate militară şi noi am fost trimişi care încotro, iar eu am ajuns la Casa Copilului din Câmpia Turzii. Aici am avut parte de un personal calificat şi surprinzător de bun pentru acele vremuri, totul pentru că directorul Eugen Rusu a fost cel care a ştiut să ţină în frâu  orice abatere disciplinară sau încercare de abuz a vreunui coleg asupra altuia, iar când se petrecea aşa ceva, respectivul era „ejectat” urgent. Marea majoritate a celor care am crescut sub îndrumarea lui au ieşit oameni onorabili. Am fost coleg cu şeful ISU Timişoara, altul a ajuns şeful gărzii Guvernului, altul, Ovidiu Chifor consilier local. Se înnegurează pentru o clipă şi continuă: „Un lucru mă deranjează însă tare de tot. Din acea perioadă mai am doar o fotografie cu mine, în rest, pauză.

Mi s-a născut fetiţa, care are acum 16 ani şi nu poate vedea în niciun chip cum am arătat eu în copilărie şi cât de mult semănăm între noi.”În continuare Nicușor absolvă zece clase ajungând la Liceul „Unirea” din Cluj-Napoca, unde se califică în meseria de sudor. Munceşte apoi patru ani la ”Electrometal” Cluj, de unde este şi încorporat. Îşi satisface stagiul militar abia la 24 de ani, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii după ce autorităţile i-au rătăcit actele de la Prundu Bârgăului. Spune că, paradoxal, pentru el acest lucru a reprezentat un avantaj: „Cei din leatul meu au fost cu toţii militari în perioada revoluţiei şi au trecut prin momente extrem de grele, iar eu am scăpat.”

Intră în prezentarea domeniului care i-a ghidat dintotdeauna viaţa: muzica. Arată că muzica a reprezentat dintotdeauna viaţa lui, făcând parte de 34 de ani din fanfara municipiului Câmpia Turzii, dar a colaborat şi cu diverse alte trupe, cea mai importantă fiind formaţia clujeană de jazz, „Gaio”, a profesorului Ştefan Vannai. Povesteşte Nicuşor, zâmbind nostalgic: „N-o să uit niciodată gestul acestui om formidabil care prin 1988, în vacanţa de vară îmi permitea să dorm pe canapelele de la Casa Pionierului, unde făceam repetiţii pentru Galele Jazz-ului de la Costineşti. Internatul Liceului „Unirea” era închis pe timpul verii şi era prea dificil ca să fac naveta între Cluj şi Casa de copii din Câmpia Turzii, mai ales că nu dispuneam de niciun ban”…  Din 1995 este încadrat pe post de militar profesionist, sanitar, la Baza 71 Aeriană, unde munceşte şi la această oră. Însă punctul său forte îl reprezintă munca sa de voluntariat laborioasă şi  de-a dreptul incredibilă!

„Voluntar universal”, împreună cu prietenii săi

Îşi continuă Nicuşor confesiunea: „În anul 2002 am auzit de la un coleg de serviciu că există în Câmpia Turzii o fundaţie care are ca scop prevenirea abandonului şcolar, F.R.C.C.F. – Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie. Aşa că am venit în fundaţie pe bază de voluntariat şi am organizat grupul vocal „Melody”, care funcţionează şi în prezent. Iar după anul 2009, când F.R.C.F.F. şi-a închis sediile, am fost primiţi cu braţele deschise de Clubul Copiilor din Câmpia Turzii, prin d-na director Simona Şandor, iar de-a lungul anilor pot spune că am pregătit câteva sute de copii la disciplina canto-vocal.  De pildă, numai la această oră am treizeci şi şapte de copii, pe care-i pregătesc zilnic”. Referindu-se la evenimente mai speciale petrecute în anii respectivi, Nicuşor îşi aminteşte un episod chiar luminos petrecut în anul 2005: „Primisem o invitaţie să ne deplasăm în Polonia, la un festival, din partea fundaţiei „Every Child” şi am dus cu mine opt copii, foarte talentaţi, care făceau parte din familii extrem de sărace. Unul dintre ei era o fetiţă, care promititea, a unui fost coleg de la casa de copii, care în perioada copilăriei mele mă bătea permanent. După ani, nu m-am răzbunat pe el – şi drept mulţumire i-am pregătit fiica! Acolo, în Polonia am cântat cu orchestra Academiei „Fr. Chopin”, iar la repetiţii, dirijorul mi-a transmis, la un moment dat: „Maestre, opt măsuri”. Ce opt măsuri să ia bieţii copii, când habar n-aveau ce-nseamnă asta. Eu ştiam, desigur, dar ei le-au „luat” instinctiv, astfel că până la urmă concertul a reprezentat un uriaş triumf pentru noi – iar „ieşirea” din Polonia le-a adus amintiri de neuitat acestor copii”! Arată, totodată, că deşi începuse să întocmească diverse proiecte de finanţare nerambursabilă pentru diverse activități cu impact social ale sale, autorităţile din Câmpia Turzii l-au onorat doar o singură dată, prin regretatul primar Vasinca, în rest toate proiectele concepute de către el, începând din 2012 şi până-n 2015 i-au fost respinse. „Culmea, acelaşi proiect l-am depus la Fundaţia „Ion Raţiu” din Londra şi am primit instantaneu finanţare pentru aceste activităţi, inclusiv pentru a ne procura un mixer, microfoane, boxele necesare spectacolelor noastre”. Şi, culmea, deşi nu primise niciodată bani de la autorităţi, acestea l-au distins mereu la Zilele Muncipiului pentru „activism civic”. O nesperată bucurie  i-a făcut şi Statul Major al Forţelor Aeriene Române, care l-a distins în 2014 cu titlul de „Omul Anului – credinţă şi altruism”, pentru meritele sale ca voluntar, în cadrul societăţii civile. În toate aceste activităţi era însoţit deja de cei doi mari prieteni ai săi, Alexandru Lacatos şi Tudor Siminic, care provin şi ei de la Casa copilului! Şi tot împreună cu aceştia a continuat să organizeze diverse activităţi socio-educative, cu efecte extraordinare în rândul cetăţenilor municipiului: de la campanii antidrog până la „Primăvara Muzicală”, „Sanitarii Iscusiţi”, „Copiii au talent”, „Toamna Arieşană” – ajuns la ediţia a V-a, singurul festival folcloric din ţară fără taxă de înscriere – „Let`s Do It, Romania”, etc.

Tulburătoarea poveste a celorlalţi „muşchetari”: Alexandru şi Tudor

Intervine în discuţie şi Alexandru Lacatos, cel care până în acel moment ascultase, respectuos, povestea prietenului său: „Eu am crescut în Şcoala Specială din Huedin, sub o teroare de neînchipuit, apoi am continuat la Şcoala Profesională Zalău, după care am muncit 15 ani la o fundaţie, la Luncani şi apoi şi la Piatra Neamţ. Eu fac parte din generaţia mijlocie, Nicuşor a fost generaţia veche iar Tudor – aici de faţă și el, care provine din Centrul Câmpia Turzii – din cea nouă, având 28 de ani, cu zece mai puţini decât mine. Împreună muncim actualmente şi în A.C.I.A.C. – Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară, pentru binele celor necăjiţi, aşa cum am fost noi”. Vorbind de greutăţile prin care a trecut, Alexandru mărturiseşte la început că atunci, în Ardeal preselecţia se făcea pentru trei instituţi destinate copiilor defavorizaţi: Şcoala Specială Huedin, Centrul din Gherla şi Centrul Câmpia Turzii, unde exista şi o şcoală generală şi internat. Îşi aminteşte apoi de privaţiunile îndurate la Şcoala Specială din Huedin: „Am fost introdus la clasa de mozaicari-faianţeri doar pentru a se îndeplini numărul de elevi cerut de clase. Eram duşi să facem baie prin nămeţi, desculţi, circa 400 de metri – de la sala de clasă a internatului până la baie – asta în cazul în care nu eram bătuţi şi maltrataţi. Unii din colegii mei au fost atât de tare agresaţi de către pedagogi încât se urinau pe ei şi au rămas cu sechele. Asta la Şcoala specială din Huedin, fiindcă la Zalău a fost mai bine, pentru că ne aflam deja după comunism. Pe mine, m-a salvat  profesional faptul că pe diploma de absolvire nu scria Şcoala Specială, ci Şcoala Profesională nr. 13 Zalău, element care mi-a permis să mă înscriu la cursurile seral”. Arată mai departe că fetiţa lui, Alexandra i s-a născut în urmă cu zece ani, însă a fost nevoit s-o crească singur deoarece mama acesteia l-a părăsit. Aşa că Alexandra s-a refugit, încă de la vârsta de şase ani, în muzică şi a reuşit până acum – prin meritul lui Nicuşor Lăcătuş, care a pregătit-o la început, iar apoi al profesorului Cornel Pop, de la „Bella Musica” – să obţină rezultate incredibile: participarea la concursul internaţional „Shining Star” – Turcia, de unde s-a întors cu Trofeul Televiziunii Turciei, apoi locul I în Ucraina, la „Bravissimo Festival” şi altele, în Letonia, Slovenia, etc.  Puse cap la cap, douăsprezece prezenţe internaţionale, însă la mult lăudatele concursuri televizate din ţară, „Vocea României”, „Românii au talent” sau „Next Star” n-a fost ascultată decât telegrafic. Confirmă şi Alexandra, cu tristeţe: „Tata n-a avut valută şi relaţiile necesare ca să merg mai departe. S-a văzut de la distanţă că ce se petrece acolo nu-i deloc pe bune”. Revine Alexandru: „Tocmai pentru că nu avem un viitor în România, suntem hotărâţi să ne mutăm – eu şi fiica mea – în Germania, unde am promisiuni pentru un loc de muncă”. Vine rândul lui Tudor, inginerul de sunet să-şi povestească, telegrafic, viaţa: „Sunt originar din comuna Mărişel. Mi-am cunoscut părinţii, însă aceştia n-au avut posibilităţi să mă întreţină, pe mine şi pe cei doi fraţi ai mei, aşa că am ajuns cu toţii în plasament. Am ajuns apoi la Şcoala „Mihai Viteazu”, din zonă, în continuare la Cluj la Liceul „Anghel Saligny”, fiind admis  la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Construcţii Civile, pe care am absolvit-o în 2015. Actualmente muncesc în calitate de învăţător, la Şcoala „Traian Dârjan” din Cluj-Napoca, unde lucrează şi fraţii mei şi fac voluntariat aici, la Câmpia Turzii, alături de Nicușor și Alexandru”. Revine curând Nicuşor, trecând din nou la problemele serioase pe care le are de rezolvat în cadrul activităţilor din cadrul A.C.I.A.C.: „Acum pregătim o acţiune, „Rolul societăţii în cazul unei eleve însărcinate”, la care vor participa elevi de la Liceul „Pavel Dan”, preoţi, asistenţi sociali, psihologi – totul bazat pe o scenetă realizată de voluntarii A.C.I.A.C. Clubul „Rotary” a promis că ne ajută – şi tot el se va implica şi în finala Festivalului „Copiii au talent”- dar şi Fundaţia „Ion Raţiu”. Dar mai avem un „of”! Mi-aş dori să ne îmbunătăţim aparatura din punct de vedere tehnic, pentru o mai bună calitate a actului artistic, însă deocamdată acest lucru e dificil de îndeplinit. Dar vom trăi şi vom vedea ce va mai fi. Oricum, sănătoşi să fim ca să le putem duce pe toate”!

Sursa: gazetadecluj