ROMANIA

Mihai Băileşteanu este un român pentru care cifrele au o chemare aparte. Pasionat de matematică, Mihai a ajuns să predea această disciplină într-o universitate de prestigiu din Rochester, NY (Rochester fiind al treilea cel mai mare oraş din New York). Unul din visurile sale este să se întoarcă periodic în ţară pentru a-i învăţa pe tinerii români matematica “în stil american”. Va invităm să citiţi mai jos un alt interviu cu un român de excepţie.

Prezintă-te şi spune câteva cuvinte despre tine.

Mă numesc Mihai Băileșteanu, am crescut în Craiova, unde am absolvit liceul ”Frații Buzești” în 2003. După liceu am urmat facultatea de matematică la actuala Universitate Jacobs din Bremen, Germania (pe atunci se numea International University Bremen) și anul acesta am terminat doctoratul în matematică la Universitatea Cornell, din orașul Ithaca, statul New York.

Îmi place să cunosc și să interacționez cu mulți oameni, din culturi și medii diferite, de aceea nu mi-a fost foarte greu să plec de-acasă . Îmi place să învăț mereu ceva nou, din orice domeniu (de la reparat mașina, până la filozofie buddhistă) și, dacă am timp, îmi place să îl petrec în natură.

 Unde lucrezi in prezent?

Predau matematica la University of Rochester – Rochester e al treilea mare oraș din statul New York, foarte aproape de granița canadiană. Titlul meu oficial este ”visiting assistant professor” –  este o poziție temporară, echivalentul unui postdoc, ce durează 3 ani și care presupune o activitate de cercetare, concomitent cu predatul a două cursuri în fiecare semestru.

Aș dori să explic pe scurt sistemul american (în domeniul meu) și drumul parcurs de obicei în cariera de matematician. În SUA se poate începe doctoratul fără master, dar doctoratul dureaza în general 5 ani. După doctorat urmeaza studiile postdoctorale (de obicei 3-5 ani) – o perioadă intermediară între doctorat și titularizarea permanentă. Trebuie menționat că în matematică ”postdocii” sunt cei care duc în spate majoritatea cursurilor de matematică, deoarece profesorii renumiți preferă să nu predea, dar universitățile trebuie sa asigure studenților instructori bine pregătiți (pentru că un student plătește 50 000 $ pe an pentru a merge la universitate). În același timp, este important ca ”postdocul” să publice lucrări și să fie activ în domeniul său. După postdoc, urmeaza perioada ”tenure-track” – angajarea pentru 5-6 ani, la sfârșitul celor 6 ani se face o evaluare a profesorului și, dacă totul e ok, primește ”tenure”, adică titularizarea pe viață. În general, aceasta are loc pe la vârsta de 35-38 ani.

Deși parcursul pare destul de lent, trebuie menționat că o slujbă în învățământ (fie privat, fie de stat) este una dintre cele mai stabile, cele mai puțin stresante și cele mai comode slujbe posibile. Nu ai ore fixe, pleci, vii cand vrei. Poți sta acasă în zilele când nu predai. Atâta timp cât îți faci datoria, nu există nicio restricție, spre deosebire de sistemul educaţional din România. Și ai multe alte facilități, gen asigurare medicală foarte bună.

Cum ţi-ai dat seama că doreşti să urmezi această “meserie”?

Mi-a plăcut mereu matematica și am fost olimpic la matematică și fizică în liceu. Eu merg pe ideea de confort – caut să fac în viață ceva care îmi dă maximul de confort cu minimul de efort. Matematica îmi place, nu îmi cere un efort major. Este adevarat, este un domeniu individualist și oarecum singuratic (de aceea matematicienii sunt, în general, oameni introvertiți), e greu să le explici celor din jur cu ce te ocupi, iar ce scrii este citit de maxim 10 oameni (matematica este foarte specializată și subdomeniile sunt atât de îndepărtate unul de celălalt, încât un algebrist nu poate discuta cu un analist decât la modul foarte general). Pe de altă parte, matematicienii sunt cei mai longevivi oameni.

Mai trebuie menționat că matematicienii nu au nevoie de aproape nimic logistic: maxim un calculator la care să îți scrii lucrările (deși știu matematicieni care nu folosesc calculatorul). Predatul se face tot cu creta.

Descrie o zi din viata ta.

Predau luni, miercuri și vineri, 2 ore în fiecare zi. De obicei ajung la birou pe la 9:30, răspund la mailuri (nu verific mailurile acasă, de fapt nici nu deschid calculatorul acasă); în zilele când predau, am și ore de consultanță – mai vin studenți să mă întrebe despre teme și examene. Pe la 14 de obicei termin cu predatul, apoi mai citesc, mai discut cu colegii despre diverse probleme de matematică, mai merg pe la diverse prelegeri (de obicei alți profesori de la alte universități care își prezintă rezultatele). Atmosfera e relaxată: fiind într-un campus, poți mereu lua o pauza pentru înot, jucat un tenis de masă, văzut un film, un concert.

Care este cea mai mare implinire din viata ta?

Asta e o întrebare de interviu la o multinațională, împreună cu: cum te vezi pe cinci ani? O să fiu scurt: că îmi pot privi părinții în ochi și ei pot să vadă recunoștința pentru tot ce au făcut pentru mine.

De cat timp ai plecat din Romania si in ce masura te-au ajutat studiile de aici?

De 8 ani (din august 2003). M-au ajutat în sensul că mi-au oferit posibilitatea să învăț într-un mediu relaxat, cu profesori renumiți, care lucrează la cele mai noi probleme. Totodată am învățat foarte mult despre lume, despre alte culturi, ajungând să mă înțeleg mai bine pe mine înusumi.

Crezi ca sistemul educational din Romania, asa cum l-ai intalnit, este suficient de bine pus la punct pentru a le asigura o cariera de succes tinerilor din tara?

În general, nu. În matematică, cred că da. Matematica fiind atât de teoretică și necerând mulți bani (și nici producând), se face foarte bine în Romania. Cred că suntem printre primele țări din lume ca densitate de matematicieni pe cap de locuitor. Și nu glumesc când spun asta. Aproape toate universitățile americane au cel puțin câte un profesor de matematică român (Princeton are trei, Berkeley doi, Columbia doi, asta doar ca să citez universitățile cele mai bune). Unii sunt veniți înainte de 1989, alții au venit la doctorat și au rămas aici. Și zilnic găsesc pe arxiv.org (care e un portal unde oamenii își posteaza lucrările, înainte să fie publicate în jurnale științifice) lucrări postate de matematicieni din România. Deci matematica se face bine.

În alte domenii, nu aș vrea să îmi dau cu părerea.

Ce sfat le-ai da tinerilor din ziua de azi din Romania?

Să își urmeze visele, să nu se gândească în primul rând la câștigul material, ci la cel spiritual, care îi va împlini mai mult. Să traiască pentru a fi, nu pentru a avea. Și atunci când cred în ceva din tot sufletul, să meargă pe drumul respectiv, cu toate greutățile aferente, pentru a-și împlini visul. Chiar dacă asta înseamnă să trebuiască să pleci din România, să îți lași prietenii și familia.

Ce ai schimba la aceasta tara?

Era o melodie a celor de la Vunk ”Vreau o țară ca afară”. Eu aș vrea o țară ca afară doar din punct de vedere al lipsei corupției generalizate și al respectării legii, altfel sunt multe alte elemente prezente la noi, care lipsesc la ei.

Te-ai mai intoarce in Romania? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?

După ce o sa ajung profesor titular, aș vrea să mă întorc periodic să predau un semestru în România. De fapt, mi-ar plăcea să pot implementa idei de predare din sistemul din SUA în țară. Dar acum nu pot, nu am încă destul prestigiu și renume pentru a fi lăsat să fac asta. Dar peste un număr de ani va fi posibil.

Ce iti lipseste cel mai mult din Romania ?

Familia (deși vorbim zilnic pe Skype).

Sursa: www.antena3.ro , Autor Oana Paun| 14 Noi 2011, 10:17

Comments are closed.