Într-o lume agitată, în care bunăstarea e pe primul plan, oamenii calcă ţara în lung şi-n lat, în căutarea unui leac miraculos. Şi adesea uită că minunea vindecării e poate chiar în ei.
În ţara asta a noastră, de care unii s-au plictisit şi vor să plece, în timp ce alţii, din afară, ar da oricât numai să păşească în unele regiuni, sunt zone unde ne simţim mai aproape de divinitate.
Cercetătorii au descoperit unul dintre aceste locuri în punctul de întâlnire al paralelei 45, la jumătatea nordică a globului, cu meridianul 25, ce marchează jumătatea Europei. Se pare că peticul de pământ care începe pe la Dealul Negru şi se întinde până spre Sibiu atinge perfecţiunea.
Nu întâmplător sunt renumite staţiunile Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti, Govora. Se spune că bolnavii care se “încarcă” o vreme aici cu energie se pot vindeca şi fără curele de apă. Pe lângă acestea, sunt la noi multe locuri minunate.
Puţină lume ştie că în România există o singură mănăstire armenească şi aceea se află în apropierea oraşului Suceava, la Hagigadar. Credincioşii ştiu însă că aici se împlinesc şi cele mai ascunse dorinţe. Dar pentru aceasta trebuie să urci dealul mănăstirii în genunchi, să înconjori biserica de trei ori, apoi să mergi la preot pentru a-ţi citi rugăciunile.
Unul dintre cele mai fascinante monumente ale naturii de pe teritoriul ţării noastre, situat în comuna Baia de Fier din judeţul Gorj, scobit de vreme în pântecele muntelui de calcar de lângă râul Galbenul, este Peştera Muierilor. Vorbeşte lumea că în acest loc s-ar vindeca boli şi s-ar înfăptui miracole. S-a auzit despre această bijuterie din piatră peste mări şi ţări, căci umblă zvonul că în interiorul ei femeile ce nu pot avea copii capătă darul procreerii. Mai mult, cum păşeşti înăuntru, de eşti obosit, prinzi vigoare şi chef de viaţă. Astmul, diabetul, reumatismul, depresia, insomnia, dereglările hormonale dispar ca prin minune după câteva ceasuri în Peştera Muierilor. Se mai spune că şi cele mai puternice farmece de dragoste şi de moarte se fac cu apa care se prelinge pe stalactitele din peşteră.
După un urcuş anevoios, ce parcă nu te lasă să renunţi la visul de a atinge vârful muntelui, ajungi într-o poiană luminată, în mijlocul căreia ţâşneşte un izvor. Fără să-i cunoşti puterile miraculoase, sorbi însetat un căuş de apă proaspătă şi rece şi simţi că ceva s-a schimbat în interiorul trupului tău. Poate că de aceea pelerinajul spre Piatra Mică din Zărneşti a devenit în timp una dintre cele mai importante procesiuni ortodoxe pentru aducerea ploii. Dumnezeu nu a lăsat niciodată aşteptările credincioşilor fără răspuns după ce au păşit în lăcaşul spiritual scobit în inima muntelui, în piatră. Nouă cruci încadrează drumul spre Colţul Chiliilor, unde se află o peşteră ce ascunde o bisericuţă deosebită. Şi se pare că, pe lângă apa izvorului de afară, chiar frigul din interiorul peşterii contribuie la vindecarea sufletească şi trupească.
Se întâmplă să treci pe lângă Biserica Zlătari fără să ştii măcar ce comoară ascunde: mâna Sfântului Ciprian, ocrotitorul de vrăji şi blesteme. Moaştele sfinte se odihnesc de sute de ani într-o raclă de sticlă şi reprezintă pavăza lăcaşului de cult şi a celor ce îi trec pragul. Se spune că aici Moliftele Sfântului Vasile sunt mai puternice ca oriunde, că nicăieri altundeva nu poţi găsi mai degrabă ajutorul divin la necaz