Facebook Twitter Email

 

CANNES 2012: Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, duminică, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul “După dealuri”, catalogat de presa de specialitate şi ca un favorit la un al doilea Palme d’Or pentru autorul său. De asemenea, ambele actriţe din rolurile principale –  Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, au obţinut premiul pentru interpretare feminină.

Cristian Mungiu, câştigător la Cannes 2012

Cristian Mungiu, câştigător la Cannes 2012

CANNES 2012: Emoţionate, cele două actriţe au urcat pe scena de la Palais des Festivals de la Cannes pentru a-şi primi premiul pentru prestaţia din filmul regizat de Cristian Mungiu. “Cristian Mungiu are o manieră magistrală de a-şi ghida actorii”, a spus Cristina Flutur, mulţumindu-i regizorului, alături de Cosmina Stratan.

Cristian Mungiu a declarat, duminică, la gala de premiere de la Cannes, că în spatele poveştii din “După dealuri” există “oameni care au suferit cu adevărat”, amintind că filmul este bazat pe fapte reale. “Mă bucur să mă aflu aici. Nu ştii niciodată când ţi se mai dă această ocazie”, a spus Cristian Mungiu pe scena de la Palais des Festivals, unde se desfăşoară ceremonia de premiere.

CRISTIAN MUNGIU, înainte de CANNES 2012: “DUPĂ DEALURI” s-a filmat fără duble

Cristian Mungiu este scenaristul şi regizorul filmului “După dealuri/ Beyond the Hills”, înscris la concursul de proiecte cinematografice organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în septembrie anul trecut, cu titlul “Provizoriu”.

Pelicula reprezintă o coproducţie între casa cineastului român – Mobra Films -, casa franceză Why Not Productions şi casa de producţie, cu sediul în Belgia, a fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Les Films du Fleuve.

Filmul “După dealuri/ Beyond the Hills” spune povestea a două fete, Alina şi Voichiţa, care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Din distribuţia filmului lui Mungiu fac parte Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu şi Valeriu Andriuţă. Cristian Mungiu este deţinătorul unui premiu Palme d’Or pentru filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, primit în 2007.

Mungiu s-a remarcat cu filmul “Occident”, în 2002, iar după primirea distincţiei de pe Croazetă, el a produs şi a participat la realizarea filmului colectiv “Amintiri din Epoca de Aur” ( I – “Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” şi II: “Dragoste în timpul liber”) în 2009.

“După dealuri”, noul film al lui Cristian Mungiu, care a avut premiera mondială sâmbătă, la Festivalul de la Cannes, a fost întâmpinat de critici atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări, însă regizorul spune că vrea ca pelicula să-i provoace pe oameni să aibă o opinie, mai degrabă decât să placă.

Sursa: REALITATEA.NET:

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva