Facebook Twitter Email

 Google organizează în perioada 29-30 noiembrie, la Zurich, un eveniment dedicat celor 24 de elevi câştigători care au dat dovadă de un potenţial deosebit în domeniul ştiinţific şi în inginerie la cea de-a treia ediţie a Premiilor Europene Google Trailblazer.

Google premiază elevii români cu potenţial deosebit în domeniul ştiinţific şi inginerie (Imagine: Shutterstock)

Şase dintre cei 24 de elevi câştigători sunt din România. Google a fost partener al taberei InfoEducaţie, care a avut loc în luna august, la Gălăciuc, judeţul Vrancea. La această tabără, 220 de elevi au avut la dispoziţie o săptămână pentru a afla mai multe informaţii despre calculatoare şi tehnologiile de calcul.

Google susţine InfoEducaţie de trei ani şi, până acum, 18 participanţi la această tabără au obţinut titlul de “Trailblazer”, mulţi dintre ei urmând apoi facultăţi de profil.

Potrivit unui comunicat, cele zece fete şi cei 14 băieţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, au fost aleşi pentru performanţele lor în cadrul concursurilor naţionale de ştiinţă, informatică şi inginerie care au avut loc anul acesta în Germania, Ungaria, Irlanda, România, Elveţia şi Marea Britanie.

În calitate de parteneri ai acestor concursuri, inginerii Google au acordat statutul de “Trailblazer” participanţilor care au demonstrat folosirea ingenioasă a tehnologiei de calcul în proiectele lor. Prin această distincţie sunt recompensate şi promovate realizările elevilor, aceştia având ocazia să vadă ce înseamnă să lucrezi la Google şi în ce constă o carieră în informatică, cu un accent special pe contribuţia tehnicii de calcul în diverse domenii de activitate.

Câştigătorii români de anul acesta sunt:

  •   Roberta Tomegea şi Luiza Mădălina Bubatu (“Preţuieşte orice secundă!” – proiect multimedia prin care oamenii sunt încurajaţi să înţeleagă cât de preţios este timpul şi cât de mult contează să ştii cum să îl foloseşti);
  • Cristian Buleandra (“Versulo” – aplicaţie web concepută sub formă de wiki, care permite compararea prin alăturare a două subiecte din aceeaşi categorie, pe baza unor criterii introduse de utilizator);
  • Paul Cirstean (“Conduceţi în siguranţă” – aplicaţie Windows cu ajutorul căreia candidaţii la testul teoretic pentru şcoala de şoferi se pot pregăti şi pot exersa eficient);
  • Cătălin Stoenescu (“Robot de urmărire a liniilor” – robot care identifică o cale şi o urmează);
  • Roxana Mihaela Stan (“În lumea marelui scriitor” – software educaţional despre scriitorul român Ion Creangă, realizat pentru elevii din şcoala primară, atât în scop educaţional, cât şi pentru divertisment).

Potrivit comunicatului, compania Google este în prezent partener al mai multor concursuri: Germania – Bundeswettbewerb Informatik; Ungaria – Concurs ştiinţific şi de inovaţii pentru tineret; Irlanda – Tineri savanţi BT; România – InfoEducatie şi Acadnet; Elveţia – Premiile Junior Web; Marea Britanie – Concursul naţional de ştiinţă şi inginerie; la nivel internaţional – Târgul de ştiinţe Google.

 de Madalina Cerban
Sursa: Mediafax
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva