A făcut primul pas în business cu un magazin în care vindea tablă zincată, a trecut la o afacere de prestări servicii în agricultură, dar grosul banilor pe care i-a câştigat au fost cei din cereale produse de terenurile sale. După 20 de ani de “aventuri” în businessul românesc a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri români şi proprietarul unui business ce i-a adus în ultimii cinci ani un profit net cumulat de 2,5 milioane de euro.
Nicolae Sitaru (54 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri români şi fost preşedinte al LAPAR, una dintre cele mai mari organizaţii ale fermierilor, a început afacerile în 1993 cu un mic magazin unde vindea tablă zincată în acelaşi timp în care era angajat la o fabrică de nutreţuri din judeţul Ialomiţa.
“Vindeam tablă zincată şi în paralel mă duceam şi la servici, lucram la porci la FNC (fabrica de nutreţuri combinate – n. red.). Era o afacere simplă şi nu îmi ocupa mult timp.”
Pasul în afacerea cu tablă zincată l-a determinat pe Nicolae Sitaru să se avânte tot mai mult, astfel că antreprenorul a decis să cumpere câteva tractoare pentru a lucra contra cost terenurile fermierilor din Ialomiţa.
“Am luat câteva tractoare U650 de la Braşov, îmi amintesc şi acum că au costat 48 milioane de lei, cred că însemna undeva la 20.000 de dolari şi am început să fac prestări servicii pentru fermieri.”
După câţiva ani de lucrat terenurile altora, Sitaru, care este inginer de tractoare agricole, a reuşit să îşi facă ferma sa cu 80 de hectare de teren luate în arendă în Ciochina, o localitate la graniţa dintre judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.
Sitaru a avansat încet în afaceri în următorii ani, a avut răbdare, iar oportunitatea pentru extinderea masivă a apărut la începutul anilor 2000 odată cu desfinţarea I.A.S.-urilor (ferme de tip cooperativist deţinute de stat). Atunci el a arendat o bună parte din terenurile fostei ferme de stat, făcând astfel saltul în categoria fermierilor de nivel mediu.