Facebook Twitter Email

Turiştii care vor merge în staţiunile balneare până pe 30 aprilie vor plăti, prin programele “O săptămână de refacere” şi “Hai la băi”, între 330 lei şi 650 de lei pentru o săptămână de cazare şi tratament, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR).

calimanesti

calimanesti

Programele speciale sunt valabile în perioada 25 ianuarie – 30 aprilie şi cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele.

“Tarifele au rămas neschimbate în ultimii patru ani, în ciuda creşterilor de preţuri la utilităţi în această perioadă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.

El a spus că ofertele prin programe sunt cu 30-40% mai mici decât în mod obişnuit.

Prin programul “O săptămână de refacere”, un pachet care include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi, mic dejun şi o consultaţie medicală costă 330 de lei de persoană la hotelurile de două stele şi 360 de lei la trei stele.

Pentru varianta cu două mese pe zi turiştii vor plăti 470 de lei pentru două stele şi 540 de lei la trei stele.

“Hai la băi”, alt program OPTBR, include cinci nopţi de cazare cu pensiune completă (trei mese pe zi), două proceduri pe zi, cinci zile de tratament şi o consultaţie medicală. Tarifele sunt 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele.

“Decada balneară” cuprinde 10 zile de sejur cu pensiune completă, minim 7 zile de tratament, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti 710 lei pe pachet. iar la trei stele tariful este 830 de lei.

Programul “Wellness balnear” presupune trei nopţi de cazare, două zile demi-pensiune, o masă festiva, acces la piscine, saună, sală de sport şi două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facial/cosmetică).

La un hotel de trei stele pachetul costă 625 de lei, iar la patru stele 650 de lei.

Participă la programe hoteluri din staţiunile Amara, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorgiu de Mureş, Sinaia, Moneasa şi Vatra Dornei.

Sursa: Economica

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva