Facebook Twitter Email

Expertul Acasa.ro, dr Ruxandra Constantina:

Ruxandra Constantina

Atunci cand vrei sa slabesti, in loc sa dai crezare spoturilor publicitare la produse care iti promit ca „slabesti in 7 zile 20 kg”, de exemplu, si care au efecte secundare periculoase, mai bine iti schimbi stilul de viata. Indicate sunt si plantele, care actioneaza la mai multe niveluri, si astfel te ajuta sa slabesti,  fara sa-ti pui in pericol sanatatea. 

Dincolo de cauzele medicale (dereglari endocrine, afectiuni psihoafective), principala cauza a kilogramelor in plus este stilul de viata nesanatos: alimentatie in exces, hipercalorica (dar saraca in nutrienti), asociata cu lipsa miscarii. Si ce incepe cu 1-2 kg in exces, de care putem scapa foarte usor, continua cu un cerc vicios. Devenim din ce in ce mai obsedati de corpul nostru, tot mai nervosi, mai anxiosi si, cu toate acestea, mancam tot mai mult. Astfel, kilogramele acumulate devin nu numai o problema estetica, ci si una medicala.

Sa nu uitam ca supraponderabilitatea inseamna imbatranire prematura, ateroscleroza, boli cardiovasculare, tulburari digestive (constipatie, digestie dificila, dischinezie biliara), tulburari hormonale, infertilitate, dureri osteo-articulare, depresie….si lista poate continua.

Atentie ce metode de slabit alegi!

Nu trebuie sa mai dam crezare spoturilor publicitare de genul „slabesti in 7 zile 20 kg” sau „slabesti mancam oricat”. Chiar daca ar fi adevarate, ar avea efecte adverse deosebit de periculoase pe termen scurt si lung. De asemenea, nu trebuie sa folosim produse de calitate indoielnica, care nu au inscrise ce plante contin, in ce concentratie si ce efecte adverse pot genera.

De multe ori, la „adapostul” terapiei naturiste, anumite produse pot contine plante ce provin din diferite regiuni ale globului si ale caror efecte (pozitive si negative) nu au fost studiate indeajuns. In plus, in formula produsului pot fi introduse si substante chimice (de exemplu, sibutramina) pentru obtinerea unor efecte rapide, dar ele pot provoca dependenta, tulburari cardiace si nervoase etc

In special, tinerele vor sa obtina efecte maxime in cel mai scurt timp. Sa nu uitam insa ca aceste cure de slabire drastice, repetate, vor avea repercusiuni negative atat pe termen scurt, cat si pe termen lung: efectul yo-yo, dereglari metabolice, carente de vitamine si minerale, tulburari hormonale, infertilitate, menopauza precoce si osteoporoza.

Slabitul, pas cu pas

Persoanele supraponderale pot urma cure de slabire, la recomandarea si sub supravegherea unui medic specialist si dupa efectuarea unui control medical.

Este bine de stiut ca pentru obtinerea unor efecte pozitive si de durata trebuie urmate mai multe etape:

  • schimbarea regimului de viata: alimentatie hipocalorica, mai saraca in calorii, dar care sa cuprinda toti nutrientii necesari;
  • asocierea corecta a alimentelor, prepararea corecta a alimentelor;
  • renuntarea la obiceiuri nocive (alimentatie tip fast-food, dulciuri, bauturi dulci din comert, produse patiserie, alcool in exces);
  • hidratare adecvata;
  • miscare zilnica;
  • administrarea unui tratament naturist cu plante si produse apicole adevarata si naturale, ce ne ajuta in lupta cu kilogramele in plus, detoxifica organismul, intensifica metabolismul, imbunatatesc tranzitul si digestia, inhiba apetitul, echilibreaza din punct de vedere psihoemotional.

Plantele trebuie sa actioneze la mai multe niveluri:

  • sa intensifice procesul de detoxifiere: aloe, alge (spirulina, chlorella, fucus), orz verde, soc, urzica, papadie, mesteacan, frasin;
  • sa actioneze la nivel digestiv, cu imbunatatirea tranzitului intestinal, a digestiei, combaterea constipatiei, balonarii: aloe, soc, senna, ceai verde, fenicul, cimbru, busuioc, seminte de in, tarate de psyllium;
  • sa actioneze la nivelul aparatului hepato-biliar, cu stimularea secretiei si excretiei de bila, care ajuta la emulsionarea grasimilor: papadie, cicoare, anghinare, sunatoare, rozmarin;
  • sa favorizeze eliminarea apei in exces din tesuturi si, odata cu aceasta, si toxinele acumulate: urzica, ortosiphon, matase de porumb, coada-calului, cozi de cirese, ienupar, vulturica, sulfina galbena, ghimpe, pir;
  • sa ajute la reducerea absorbtiei grasimilor si accelerarea eliminarii acestora la nivel intestinal: chitosan (extras din cochilia crustaceelor marine), extract de cassia nomame (inhiba lipaza);
  •  sa stimuleze arderea grasimilor: senna, ceai verde, leustean, coriandru, anason, ghimbir, extract de mate, guarana, Garcinia cambogia si Hoodia gordonii;
  •  sa controleze apetitul si eliminarea nevoii de dulciuri: spirulina, sofran, extract de Hoodia gordonii, de Gymnema sylvestre, glucomanan, ulei esential de lavanda, portocale, lamaie, scortisoara si menta;
  •  sa calmeze anxietatea si agitatia din perioada dietei, sa ofere o echilibrare psiho-emotionala: rhodiola rosea, lavanda, sunatoare, ceai verde. Preparatul floral ce contine extract din floare de smochin de India este benefic pentru calmarea senzatiei imperioase de foame nervoasa, starii de anxietate si agitatie create de aceasta. Se utilizeaza o schema terapeutica cu doze progresiv crescatoare (timp de 16 zile) si descrescatoare (urmatoarele 16 zile).

Indiferent sub ce forma folositi aceste produse (capsule, tincturi, ceai), cereti parerea unui medic apifitoterapeut. Este bine sa le folosim in dozele corespunzatoare, pe perioade de timp stabilite, pentru a avea maxim de efect terapeutic de durata, fara efecte negative asupra sanatatii.

Tot pentru cei care vor sa slabeasca, de-a lungul timpului, in afara de fitoterapie, s-a dovedit eficienta si gemoterapia. Se pot utiliza extract din muguri de frasin, muguri de smochin, amenti se mesteacan pufos, mladite de rozmarin, timp de doua-trei luni.

Pentru accelerarea procesului de slabire este bine sa asociem dietei sedinte de masaj terapeutic, drenaj limfatic, reflexoterapie si aromoterapie.

Ruxandra Constantina

Medic specialist medicina de familie si apifitoterapie

Clinica MEDAS de Medicina Naturista si Complementara

Telefon: 0317101066

http://drconstantinaruxandra.blogspot.ro/

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva