Facebook Twitter Email
pantof.jpg
Livrarile pentru export ale industriei romanesti de pielarie si marochinarie au depasit o jumatate de miliard de euro, dupa primele patru luni din 2013 marcand o crestere de 5,23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor asociatiei patronale de profil ‘Sfera Factor’.

“In primele patru luni din 2013, exporturile au avansat intr-unritm fara precedent in ultimii ani, ajungand la nivelul de 517,86 milioane euro, respectiv, o crestere de 5,23%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, prefigurand astfel un ‘next season’ excelent pentru conturile producatorilor romani”, a declarat presedintele ‘Sfera Factor’, Angela Vasiliu Dimitriu.

Performanta este reflectata si de faptul ca exportul net (export-import) este mai mare cu 10%, comparativ primele patru luni din anul precedent. La sfarsitul lui 2012, acelasi indicator inregistra un minus de 9%, fata de cifrele anului 2011, exporturile consemnand un declin semnificativ, aproape 90 milioane euro.

“Cu adevarat remarcabil, este faptul ca producatorii romani din sector au consolidat in ultimul timp un adevarat brand de tara, produsele sub marca proprie fiind tot mai apreciate pe pietele externe”, a subliniat Angela Vasiliu Dimitriu, citata de Agerpres.

In prezent, lohnul reprezinta circa 60% din totalul productiei interne de incaltaminte, confectii si accesorii din piele, iar patronatul considera ca aceasta situatie este favorabila industriei din mai multe puncte de vedere.

‘In ciuda faptului ca nu aduce profituri substantiale, lohnul a mentinut locurile de munca inalt calificate dintr-un sector cu traditie si a asigurat resursele financiare necesare cresterii competitivitatii producatorilor autohtoni. Cei care au inteles sa investeasca in tehnologie si in propriile colectii, si au profitat de sprijinul Asociatiei pentru prezenta la targurile expozitionale internationale, au dobandit astazi recunoasterea pe piete unde fie nu am existat pana acum, fie le-am redescoperit dupa multi ani de absenta, asa cum sunt pietele Federatiei Ruse si ale fostelor state sovietice”, a precizat presedintele patronatului ‘Sfera Factor’.

In opinia sa, cresterea puternica a exporturilor prefigurata pentru 2013 isi afla explicatia in faptul ca antreprenorii au reusit ca, dupa o perioada in care sectorul s-a restructurat masiv, sa dezvolte unitati de productie flexibile, capabile sa urmeze tendintele externe, si chiar sa-si puna amprenta asupra creatiilor de gen, prin colectii proprii.

Pe de alta parte, a existat o conjunctura favorabila, care a readus industria locala de incaltaminte si marochinarie in atentia contractorilor internationali. Criza mondiala determinat o reconsiderare a ofertei producatorilor romani in privinta comenzilor pentru serii cu volume mai mici sau exclusiviste. Prezenta articolelor manufacturate in Romania este reflectata de cifre cu multe zerouri contabilizate pe piata americana si canadiana sau, in premiera, in statele din Zona Golfului si Australia.

“Cu precadere in ultimii trei ani, pe plan extern, s-a conturat o imagine complet innoita a sectorului pielariei si marochinariei ‘Made in Romania’, a adaugat Angela Vasiliu Dimitriu.

In acest context favorabil producatorilor romani, Asociatia Patronala ‘Sfera Factor’ vizeaza o redimensionare a obiectivelor targului specializat ‘Next Season’, eveniment international dedicat producatorilor si comerciantilor de incaltaminte, confectii vestimentare si accesorii, programat pentru perioada 3-6 septembrie, in Bucuresti, la Hotel Caro.

‘Intentionam sa inscriem eveniment intr-o campanie pe termen lung de promovare si sustinere a producatorilor autohtoni. Pentru acest scop avem si suportul Ministerului Economiei care a inteles si sprijinit constant piata in ultimul timp’, a afirmat Angela Vasiliu Dimitriu.

De altfel, reprezentantii Ministerului Economiei vor avea prezentari in cadrul grupurilor de lucru, pe parcusul celor patru zile ale evenimentului din toamna.

Asociatia patronala ‘Sfera Factor’, infiintata in 2009, inglobeaza 70% din productie si peste 90% din exporturile romanesti de incaltaminte, confectii si accesorii din piele. Asociatia patronala este membra a Confederatiei Europene a Producatorilor de Incaltaminte (CEC). Sectorul de incaltaminte si marochinarie insumeaza peste 45.000 de angajati.

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva