Timp de 3 decenii, problemele stabilităţii, ale orientării şi dirijării acestor aerodine lenticulare l-au preocupat pe Henri Coandă. Unele dintre ideile sale au fost concretizate prin brevetul francez nr. 1.156.516, publicat la 19 mai 1958, în care inventatorul se referă la o aerodină de forma unui disc, capabilă să se menţină, sau să evolueze în altitudine „la punct fix“ şi care posedă un nivel ridicat de autostabilitate. În compunerea acestor aerodine au fost incluse mai multe ajutaje de tip Coandă interioare, destinate să absoarbă aerul de pe partea dorsală a aparatului şi apoi să-l evacueze, cu viteză, către sol, în vederea sustenării şi efectuării manevrelor de urcare, sau de coborîre ale aparatului. Într-una din convorbirile pe care Henri Coandă le-a avut cu ziaristul şi scriitorul V. Firoiu, marele savant român s-a referit atît la aerodinele lenticulare, cît şi la prima aeronavă care urma să cuprindă patru asemenea aerodine, grupate în jurul unui fuselaj cilindric, amplasat în centrul de presiune al ansamblului celor 4 forţe sustentatoare, ce apăreau pe discurile respective. Coandă, la vremea respectivă, a afirmat: „Cred că ceea ce se cuvine a fi reţinut, înafară de caracteristicile acestei noi maşini de zburat, este că vehiculul aerian nu posedă nici o piesă mecanică în mişcare, fiind, astfel, destinat unei vieţi îndelungate, cu o întreţinere dintre cele mai puţin costisitoare. Este un aparat uşor, care va cîntări sub o tonă, ajungînd la viteze de pînă la 800 km pe oră, avînd o rază de acţiune de 5.000 km, carburantul fiind propanul“.
De-a lungul timpului, şi alţi români, influenţaţi de realizările lui Henri Coandă, sau de literatura ştiinţifico-fantastică, s-au apucat să proiecteze aparate de zbor de tipul farfuriilor zburătoare. Astfel, inginerul Grigore Nica, în vîrstă de 69 de ani, absolvent al Facultăţii de Transporturi în anul 1976, este convins că poate să pună în practică proiecte legate de zborul în spaţiu şi de mersul pe teren accidentat cu vehicule neconvenţionale, dar mult mai eficiente. El este de părere că toate maşinile de zbor au la bază legile cunoscute ale fizicii, neexistînd nimic paranormal. Conform teoriei sale, se pot construi vehicule care pot avea un zbor inerţial în zig-zag, obţinîndu-se viteze ce ar putea depăşi, cu mult, viteza luminii. Potrivit proiectului său, frînarea vehiculului s-ar face din mers, prin rotirea navei cu 180 de grade. Asemenea maşini de zbor, avînd o propulsie nouă şi neconvenţională, ar fi unice în lume, fapt pentru care Grigore Nica şi-a pus la adăpost invenţia, scriind la Oficiul European al Brevetelor, care i-a răspuns că, pînă în prezent, nu există nimic asemănător în lume. Autorul şi-a înscris invenţia şi la OSIM, dar şi pe plan internaţional.
Grigore Nica este şi autorul cărţilor „Obiecte zburătoare sferice“ şi „Farfuriile zburătoare“, lucrări prin care el încearcă să lămurească diferite enigme ce persistă pe Terra.
Inginerul susţine că obiectele zburătoare, de diferite mărimi şi forme, aparţinînd unor civilizaţii cosmice, vizitează Pămîntul din cele mai vechi timpuri, implicîndu-se numai atunci cînd era cazul să ne protejeze în faţa unor pericole iminente, de care noi, cu tehnica pe care o deţinem, nu ne-am fi putut apăra.
Acesta susţine că sîntem protejaţi şi de o civilizaţie paralelă, care ar trăi în interiorul Terrei, civilizaţia din adîncuri intervenind, şi ea, să ne apere de anumite pericole, cum s-a întîmplat la 30 iunie 1908, pe Rîul Tunguska.
Inginerul Grigore Nica este convins că există farfurii zburătoare, el istorisind, în acest sens, mai multe întîmplări, pe care le-a trăit personal. Povesteşte că obiectele zburătoare au străbătut cerul, iar fluxul energetic al OZN-ului a excitat bobina de la demaror, după care i-a pornit, singur, autoturismul ARO, deşi avea maneta de viteze în treapta I, iar cheile pentru contact erau în buzunar. Grigore Nica aminteşte şi de alte întîmplări ce au ca numitor comun aceste fiinţe extraterestre, care ne supraveghează atent. În judeţul Buzău, între localităţile Murgeşti şi Greabănu, a observat, într-o noapte, cu ajutorul unui binoclu militar, siluetele întunecate ale unor obiecte zburătoare ciudate, ce făceau prospecţiuni asupra solului. În cărţile sale, inginerul Nica încearcă să lămurească şi misterul de pe Dealul Măgura Bacăului, pe care maşinile urcă singure, cu motorul oprit. El este şi proiectantul unei farfurii zburătoare care, după părerea sa, ar fi capabilă să atingă „viteze infinite“.
Un alt împătimit al discurilor zburătoare este şi focşăneanul Aristide Balcu, un fost şofer de autobuz, care, deşi are doar 7 clase, după o muncă de 4 decenii, timp în care a făcut mii de schiţe şi de calcule, a obţinut un brevet de invenţie pentru o maşină de zbor ce seamănă cu un OZN. Aparatul, numit „aeronavă cu dislocarea fluidului prin învîrtire“, este o farfurie zburătoare care, în opinia inventatorului, oferă o mai mare siguranţă în zbor decît avioanele. Aristide Balcu explică modul de funcţionare a aparatului său de zbor, format dintr-un ansamblu de turbine cuplate la un complex de axe concentrice, astfel că maşina pluteşte în aer, deplasîndu-se prin rotire. Obiectul zburător are o cabină rotativă, pentru a-i asigura o vizibilitate cît mai bună pilotului, şi o sală în care pot încăpea de la cîteva persoane pînă la cîteva sute. Aparatul, care se poate întoarce cu 180 de grade într-o secundă, funcţionează cu ajutorul unui motor clasic, pe motorină, sau pe benzină.
Aristide Balcu se consideră un autodidact, este pasionat de fizică, el visînd, încă din copilărie, să construiască un OZN. Înainte de 1989, i-a scris o scrisoare lui Nicolae Ceauşescu, după care a fost chemat la Comitetul Judeţean de partid, unde dosarul cu schiţele farfuriei zburătoare a fost reţinut şi depus la „documente secrete“. Abia în 2011, reprezentanţii OSIM au declarat proiectul viabil şi i-au acordat lui Aristide Balcu brevetul de invenţie. Autorul noutăţii ştiinţifice consideră că proiectul său ar costa circa 300.000 de euro, în funcţie de materialele folosite, însă, conform spuselor acestuia, aparatul poate fi folosit în multe scopuri, fiind uşor de manevrat. În ceea ce priveşte decolarea şi aterizarea pe verticală, inventatorul precizează că obiectul zburător nu are nevoie de pistă.
Autor Gheorghe BraŞoveanu
Sursa: Romaniamare