Facebook Twitter Email

 Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l”importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost “Nu. Mi se pare mai interesant să faci ceva într-oţară în care toată lumea spune că nu se poate facenimic”

Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale Justin Capră, românul care a inventat rucsaculzburător folosit acum de americani în călătoriilespaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca ochilie… Când l-au “vizitat”, hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare.
Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala aconsumat gaz cât pensia lui pe o lună.

http://www.youtube.com/watch?v=KR8R9-2Emng

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei

Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. “În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţelescă am produs ilaritate. Tovarăşi, avem nevoie detractoare, nu de oameni să zboare> şi, mă rog, chestiid-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentrucă aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şinişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să cersprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – douăsăptămâni -, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfertde pâine pe zi.

Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După – am fost dat afară din Armată şi am fost trecutla index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista.Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană laBucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice”.

O jucărie: curent electric din zgomot

 Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de JustinCapră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi unloc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi muncade jos a fost o “sursă de inspiraţie”.
     Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-ocazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci sătransformi zgomotul în curent electric! “Am folosit untelefon Bell , o membrană cu o bobină şi un miez de fier,pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam înaltă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent,dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toatăhala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea”. Asta este una dintre invenţiilepe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să lebreveteze.
 “Nu se poate, da’ funcţionează”
 Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-obreveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică.. “Am realizat odată un dispozitivcare micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magneticăşi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu eraperpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit unhectar de mărimi – profesori, academicieni, savanţi -şi prima expresie a fost <nu se poate>. La care Grozazice <Nu se poate, da’ merge. Cum dracu ‘justificăm?>

 Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford , a studiat dispozitivul şi mi-azis <Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles.Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-omgăsi noi justificare matematică>. Nu s-a găsit nici acum”.

Circa 100 de vehicule neconvenţionale

Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru undrum între Bucureşti şi Iaşi , cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-atestat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie – automobilul fără caroserie,cu efect pelicular – şi-a găsit o oarecare aplicare. Este vorba despre un prototip care a rămas lastadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. “Un automobil cu caroseria dintr-operdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poateface, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncatşi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nuninge”. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Caprăpentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!
 

Întrebare frecventă: “De ce nu plecaţi?”
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? “M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis <Eu să plec? Să plece ei (comuniştii, n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera înţara asta? Aici este o ţară formidabilă – nu se poateda faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul>. După revoluţie au venit alţii să măîntrebe <De ce nu plecaţi?>. Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant săfaci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nuse poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia , America , Germania , Canada …. Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România…”

Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune”tinereţea” pe seama familiei. “Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pebicicletă. Bunicii, mătuşile – la 102, 107, 110….
“Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ardori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi săpună în aplicare efectele pe care le-a descoperit.
Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră.

Nu există inginer adevărat fără cultură.

“Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice <eu sunt propriul meu stăpân>. Ei, cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este ogreşeală. (…) Newton zice <Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şiinvers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni>. Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, nedeplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit.”

     Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţândvoi fi mai liber şi mai fericit… Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv?
     Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problemacunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărulştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordareacăilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărulabsolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi,conjuncturi, relativitate.
     Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin. Spiritul, în schimb, nu intră în crize,spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, oia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.
     Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele.
     Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un felde nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.
     Sunt un hobbist, un tip dificil, o dualitate psihică,sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fostpersiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce?
Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjeznişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali.
     Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipoliimei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc luiDumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama cănu trebuie să critic, înţeleg faptul că există oprogramare din afara noastră, în alt raport spaţiu -timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
     Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea debine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriullui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lumeînlănţuită?
     Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală.
     Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu măpricep, soluţii vă poate da natura, în măsuraînţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni,vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.

Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual.

Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranuluibătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.
     Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cuomul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului.

Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-adeclarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-aşcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-unreprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
     Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure,unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau săînlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
     Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şifumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.
     Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.
http://www.youtube.com/watch?v=1VhsVwgEpi8&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=jz_4k51eeGw&feature=related

 

    Justin Capra

 

 

 

 

 
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva