În 2014 se împlinesc 10 ani de când, la 29 octombrie, se marchează Ziua Mondială a Psoriazisului (World Psoriasis Day). Lansată în 2004, de către Federația Internațională a Asociațiilor Psoriazis (FIAP), este dedicată persoanelor care sunt afectate de psoriazis și/sau de artrită psoriazică.
Foto: www.worldpsoriasisday.com
În această zi se desfășoară campanii, manifestări și evenimente menite să aducă în atenția publicului larg problematica tuturor persoanelor afectate de această boală.
Tema aleasă pentru 2014 reprezintă un îndemn: “Să construim o lume mai bună pentru persoanele cu psoriazis”. Prin campania desfășurată pentru a marca această zi se atrage atenția asupra implicațiilor pe care le presupune această maladie, severitatea ei, precum și îmbunătățirea înțelegerii acestei boli de către forurile sanitare autorizate și autorități, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a putea oferi celor care trăiesc cu această boală o schimbare pozitivă, prin accesul la tratamente și medicamente mai eficiente. În prezent, există posibilitatea aplicării unui tratament personalizat pentru fiecare pacient. În plus, sprijinul moral al celor apropiați este vital pentru bolnavii de psoriazis.
Potrivit Federației Internaționale a Asociațiilor Psoriazis, la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul afectează între 1,5-3% din populația Americii de Nord și a Europei, cu incidență mai crescută în Danemarca și alte țări ale Europei de Nord. Incidența minimă este în Asia Centrală și de Est, unde cifrele sunt sub 0,4%. Există un vârf al incidenței bolii în ultima perioadă a adolescenței sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienții care au împlinit 50 de ani.
În fiecare an se desfășoară o reuniune a donatorilor, a celor care sprijină cercetările în domeniu și pe cei suferinzi. FIAP prezintă în cadrul acestor reuniuni ultimele descoperiri în domeniu și noile metode de luptă împotriva bolii. Sunt prezentate de asemenea metodele, instrumentele și strategiile cele mai eficiente în educarea, conștientizarea și informarea comunităților asupra a ceea ce înseamnă psoriazis, pentru a putea obține din partea acestora colaborarea în realizarea pentru persoanelor cu psoriazis a celor mai bune condiții de viață, cât mai apropiate de cele normale. Pentru prea mult timp, psoriazis/artrita psoriazică au avut o prioritate scăzută. Din mai 2014 această afecțiune a fost votată la nivel mondial în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății pe lista bolilor grave.
Societatea Română de Dermatologie (SRD) a anunțat susținerea zilei în 2014 printr-o conferință de presă în București, pentru a face cunoscute ultimele noutății în domeniu. SRD aduce în atenția opiniei publice această zi și la nivel național prin manifestări locale în principalele centre dermatologice din țară, precum Cluj Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Sibiu, Oradea, Timișoara, cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului. Cu acest prilej va fi lansată o nouă campanie de educare și informare, intitulată generic “Apropierea nu este contagioasă!”, prin care românii sunt invitați să fie solidari cu pacienții afectați de psoriazis, înțelegând că această afecțiune nu este contagioasă. De asemenea, vor fi prezentate și rezultatele campaniei derulate anul trecut, campanie care a generat o creștere remarcabilă a adresabilității la medic.
Statisticile Societății Române de Dermatologie legate de această afecțiune arată că în țara noastră 400.000 de români suferă de această boală. Oficial, peste 2% din populația României suferă de această maladie a pielii, însă dermatologii atrag atenția că numărul real de bolnavi este mult mai mare. În plus, se constată și o scădere a vârstei îmbolnăvirilor, până către 15 ani. România se situează și la acest capitol pe unul dintre primele locuri în Europa.
Psoriazisul reprezintă o afecțiune cronică severă, inflamatorie și proliferativă și determinată genetic. Este o boală sistemică, însemnând că are multiple manifestări și comorbidități, din păcate nu se oprește doar la nivelul pielii, ea putând afecta în diverse feluri și alte organe. Fiind o afecțiune cu debut la orice vârstă și incidență egală pe sexe, psoriazisul presupune existența unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp și zonele de extensie (coate, genunchi). Deși cei mai mulți pacienți prezintă forme ușoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate și severe determinând un marcat disconfort fizic, un stres psiho-social sever și în final un impact negativ asupra calității vieții pacientului. Psoriazisul nu e o boală mortală, dar marginalizarea pacientului o poate transforma.
Cauzele care pot produce psoriazis nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanșatori implicați precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecțiile, anumite medicamente.
Federația Internațională a Asociațiilor Psoriazis (IFPA) are ca membrii asociații de pacienți din întreaga lume.
AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)