Facebook Twitter Email

Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România se sărbătorește, începând din 2013, la 16 noiembrie.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Proiectul de lege privind decretarea acestei zile a fost aprobat de Senat la 21 mai 2012, ulterior de Camera Deputaților, la 23 aprilie 2013, aceasta din urmă fiind for decizional. Decretul pentru promulgarea legii a fost semnat de președintele Traian Băsescu la 15 mai 2013, legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 280 din 17 mai 2013.

La 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (desfășurată între 17 oct.-21 nov 1972), statele membre ale UNESCO au adoptat Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural. La cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial.

Prin declararea la nivel național a Zilei Patrimoniului Mondial, se promovează elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, precum și locul pe care îl ocupă cultura română în cadrul valorilor culturale internaționale. De asemenea, se evidențiază necesitatea protejării și conservării acestora, oferindu-se, în același timp, și un plus de imagine la nivel internațional.

România are 10 poziții (31 de monumente istorice și naturale) și 14 candidaturi pe Lista Patrimoniului Mondial, precum și 2 elemente pe Lista Patrimoniului Imaterial (Călușul și Doina), ceea ce ne plasează pe locul 42 din 122 de țări. 


Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România sunt organizate activități culturale, sociale și artistice și sunt difuzate, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea patrimoniului mondial UNESCO din România.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva