Fotografii: (c) EUGENIA PAȘCA/AGERPRES ARHIVĂ

Printre culmile domoale, specifice Apusenilor, se ascund chei abrupte, săpate în stâncă de pâraie ce-și caută de milenii drumul spre Crișuri. Cheile Lazurilor ori cele ale Cuții sunt locuri ce trebuie călcate de oricine se pretinde iubitor al naturii.

‘Pădurea Craiului e prinsă, ca într-o fundă de ape, între cursul Crișului Negru, la sud, și cel al Crișului Repede, spre nord. Una din zonele cele mai căutate de turiști este legată tocmai de cursul Crișului Repede. De la Bratca până la Vadu Crișului, râul străbate o serie de defileuri în ai căror pereți abrupți, ape demult pierdute în carsturi au săpat peșteri de o rară frumusețe. Deasupra, acvilele sunt singurii stăpâni ai cerurilor’, a declarat Florin Budea, reprezentant al Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.

Județul Bihor deține cele mai multe peșteri amenajate pentru turism din România, reunite în singura rețea de peșteri amenajate în acest scop din țară: Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Peștera Vadu Crișului, Peștera Ungurului, Peștera cu cristale din mina Farcu, altele fiind în curs de amenajare dintr-o listă de peste 20.

Peștera Vântului, cel mai lung labirint subteran din România, dezvoltat pe mai multe niveluri, nu este nici până astăzi cunoscută în întregime, fiind cartați peste 45 de kilometri de galerii.

Mult mai vizibile și accesibile iubitorilor de aventură, Peștera Ungurul Mare, Peștera Vadu Crișului și Peștera Zmăului păstrează fiecare amintiri ale diferitelor epoci istorice care și-au pus amprenta asupra acestor meleaguri. 
În Peștera Unguru Mare s-au descoperit obiecte și fragmente de vase ceramice datând din perioada dacică.

Peștera Vadu Crișului a fost una dintre primele peșteri amenajate din țara noastră. La începutul secolului XX, un nobil maghiar, mare proprietar de pământuri, a construit aici un ponton pentru bărcile care pluteau pe lacul subteran, în lumina tremurătoare a torțelor.

Ceva mai în aval, la marginea impresionantului portal al Peșterii Zmăului, pot fi văzute încă ruinele unui turn de veghe. În urmă cu două-trei sute de ani, aici făceau de veghe vameșii care își luau partea din transporturile de sare ce coborau pe Crișul Repede, venind din centrul Transilvaniei, până la Oradea.

Peștera Ciur Izbuc este perla cea mai prețioasă din acest șirag de o neprețuită valoare. Aici se păstrează cele mai vechi urme ale omului preistoric modern Homo sapiens, din Europa, apreciate recent de o echipă de cercetători români și americani ca având o vechime de 37.135 de ani. În Sala Pașilor Pierduți, pășeau alături un bărbat, o femeie și un copil, probabil membri ai aceleiași familii. Urmele lor se mai văd și astăzi, la fel ca și cele ale urșilor de cavernă ale căror oase zac acolo în straturi subterane vechi de 10-12 mii de ani.

Deasupra maiestuoșilor pereți de stâncă ai defileului se întinde un tărâm aproape uitat de timp. Păduri întinse, sate izolate, peisaje patriarhale și oameni care parcă se încăpățânează să trăiască în timpuri de altădată. Damiș, Roșia, Remetea și alte sate din împrejurimi sunt locuri unde turismul de masă nu a ajuns încă.

Un loc de cazare e mai greu de găsit, pensiunile sunt încă puține, dar oamenii sunt ospitalieri, iar liniștea deplină.

Peștera cu cristale din mina Farcu se găsește la o aruncătură de băț de centrul comunei Roșia. Descoperită în anii ’80, în urma unor lucrări de minerit, această peșteră este singura din România unde oricine poate să admire de la foarte mică distanță frumusețea, pe cât de strălucitoare pe atât de delicată, a cristalelor de calcit.

Peștera a fost amenajată recent astfel că, pe lângă condițiile de maximă siguranță, ea oferă turiștilor și posibilitatea de a vizita o veche galerie de mină, în care sunt expuse o mulțime de obiecte legate de munca oamenilor din subteran.

Tot aici, cei mai îndrăzneți își pot arunca privirea spre adâncurile pământului, într-un aven subteran ce coboară la 80 de metri sub nivelul de circulație al minei. La suprafață, temerarii se pot aventura într-un lung ‘zbor’ cu tiroliana, pe deasupra unor vârfuri de brazi și a adâncimilor nevăzute ale unei doline.

Decenii la rând, Peștera Meziad a fost considerată cea mai mare peșteră din România. Însă cu adevărat impresionantă nu este lungimea sa, ci dimensiunea sălilor de sub pământ. Golurile subterane al căror plafon se pierde în întuneric, undeva la aproape 50 de metri deasupra solului, au fost adeseori comparate cu spațiul interior al unei catedrale.

Aici poate fi trecut cu piciorul singurul pod natural subteran cunoscut în peșterile din România. Această rarisimă formațiune subpământeană s-a format în urma prăbușirii tavanului unei săli ce se afla sub o altă peșteră, la fel de mare. Rezultatul acestui proces natural este impresionant.

De pe podul Peșterii Meziad, până la nivelul galeriei inferioare, care, fiind iluminată cu cele mai moderne surse, se etalează la picioarele trecătorilor, în toată măreția ei, o diferență de nivel de peste 40 de metri. Văzută de sus, poteca turistică ce străbate peștera lasă asupra vizitatorilor o impresie de neuitat.

Aproape de intrarea în Peștera Meziad a fost amenajat un traseu de cățărare, de tip via-feratta, care pornește chiar din adânc, urcă de-a lungul unui perete de stâncă și își are punctul terminus tocmai deasupra portalului imensei caverne, portal care nu este cu nimic mai modest decât interiorul. Tot în această peșteră au loc, în anumite momente ale anului, concerte de muzică folk.

Întreaga zonă este un adevărat paradis pentru speologi. Zeci, poate sute de goluri subterane, cunoscute sau încă neexplorate, îi cheamă aici pe practicanții acestei arte fără spectatori. Dacă lumile subterane sunt, adeseori, accesibile numai speologilor încercați, frumusețea lumii exterioare este la dispoziția oricărui turist dornic să o descopere. De puțin timp, aici au fost înființate două centre de închiriat biciclete.

Cu ajutorul acestora, turiștii pot vizita, mai repede și mai curat, mai multe obiective turistice. A fost nevoie de centrele deschise la Roșia și Remetea pentru că în zonă sunt multe de văzut și de făcut.

La intrarea în comuna Roșia, pe pârâul ce poartă același nume, există o moară de apă ce macină grâne de aproape două sute de ani. Proprietarul ei, în același timp ghid al acestui obiectiv turistic, este un neîntrecut cântăreț la vioară cu goarnă, un instrument specific numai acestei regiuni din județul Bihor.

Pitorescul cătun Runcuri, aflat deasupra comunei Roșia, se mândrește cu un grup de case tradiționale, reamenajate astfel încât să poată oferi turiștilor cele mai confortabile condiții de cazare. Case vechi de peste o sută de ani, chiar și un coteț, au în interior tot ce trebuie pentru a îi primi și găzdui pe călătorii obosiți de drum. Frumusețea acestor construcții tradiționale și împrejurimile dau naștere unui peisaj de poveste.

Zestrea comunei Remetea adaugă un plus de valoare locului în care Dumnezeu a pus Peștera Meziad. Stejarul secular, bătrân de peste 400 de ani, ce se află chiar la marginea drumului către sat, e o rămășiță a codrilor de odinioară.

Micuțul muzeu etnografic din comună prezintă, în cele două camere ale sale, modul de viață tradițional al românilor și al maghiarilor, comunități ce împart de secole aceste păduri și pământuri. Biserica din Remetea, monument istoric, se apropie de o vârstă milenară. Frescele descoperite sub straturile de var și legendele legate de ea vorbesc despre un lăcaș care, la origini, a fost bizantin, apoi catolic, a servit pentru o scurtă perioadă de timp ca loc de închinare pentru cuceritorii otomani, devenind în cele din urmă biserică reformată.

Bogăția culturală a zonei este întregită de îndeletniciri specifice zonelor montane, precum prelucrarea lemnului, creșterea animalelor sau cusutul straielor populare. Obiecte de podoabă specifice zonei, realizate din minuscule mărgele de sticlă colorată, zgărdanele au devenit accesorii vestimentare foarte căutate chiar și de turiști.

Devenit deja tradiție, târgul de produse tradiționale ‘Straița plină’, care are loc la mijloc de octombrie în comuna Roșia, este locul unde se pot degusta și achiziționa delicatese cum numai aici se pot găsi: plăcintele coapte după rețete locale, brânza de capră — pregătită cu cele mai surprinzătoare ingrediente, dulceața de ardei iute ori de ceapă roșie și, desigur, nelipsita pălincă de Bihor.

La vremea sărbătorilor pascale, oamenii din Drăgoteni obișnuiesc să ‘împistreze’ (să încondeieze, să picteze) ouă, la fel cum odată cu începutul postului de Crăciun prin Roșia se aud colinde păstrate din moși-strămoși.

Acestea toate sunt doar o frântură din frumusețea acestui colț de rai al Bihorului, iar cei dornici să le vadă sau să descopere mai mult sunt așteptați cu drag în Munții Pădurea Craiului.

AGERPRES/(AS — autor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă)