Ziua internațională a aviației civile se marchează la 7 decembrie. Cu acest prilej sunt organizate evenimente precum: întâlniri cu reprezentanți din acest sector de activitate, expoziții, seminarii, cursuri educative, publicarea de materiale informative.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES ARHIVA
În 2014, manifestările dedicate Zilei internaționale a aviației civile marchează 70 de ani de la constituirea Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI). În 1944, la 7 decembrie, delegații din partea a 54 de națiuni s-au adunat în “Grand Ballroom” a Hotelului Stevens din Chicago, la invitația Statelor Unite ale Americii. La acest eveniment, participanții au încheiat și au semnat Convenția privind aviația civilă internațională, cunoscută drept “Convenția de la Chicago”. Aceasta definește acordul internațional care a permis dezvoltarea la nivel mondial a sistemul aviației civile în mod pașnic, pentru a putea beneficia toate popoarele și națiunile lumii.
În 2014, OACI și statele membre organizează o serie de evenimente speciale la Montreal și Chicago, urmând ca pe 8 decembrie, să aibă loc o sesiuni extraordinare a Consiliului OACI în aceeași sală a Hotelului Stevens (în prezent Chicago Hilton), unde în urmă cu 70 de ani a fost semnată Convenția.
Această zi a fost stabilită, pentru a fi sărbătorită, începând din 1994, de către Adunarea Organizației Aviației Civile Internaționale, prin Rezoluția A29-1 adoptată în 1992, pentru a marca o jumătate de secol de la semnarea Convenției de la Chicago.
În 1996, în urma unei inițiative a Organizației Aviației Civile Internaționale, cu sprijinul guvernului canadian, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a recunoscut oficial, prin Rezoluția 51/33, marcarea la 7 decembrie a Zilei internaționale a aviației civile.
Scopul marcării acestei zile este acela de a conștientiza importanța aviației civile în dezvoltarea economică și socială a statelor, precum și rolul OACI în promovarea siguranței și eficienței transporturilor aeriene internaționale.
Organizația Aviației Civile Internaționale este un organism al ONU, care lucrează în strânsă colaborare cu alte organisme ale Națiunilor Unite, inclusiv Organizația Meteorologică Mondială, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Uniunea Poștală Universală, Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Maritimă Internațională.
În 1965, România a aderat la Convenția privind Aviația Civilă Internațională, devenind, prin Decretul Nr.194 din 24 aprilie 1965, stat contractant OACI. Acest lucru a impus ca atribuțiile autorității aeronautice naționale să fie puse în concordanță cu prevederile Convenției de la Chicago și ale Anexelor la aceasta. În 1980, s-a desfășurat în România prima reuniune OACI organizată în estul Europei.
AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)