- Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi prestigiosul premiu pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leipzig 2015 (Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung), pentru trilogia “Orbitor”, informează editura Humanitas.
Mircea Cărtărescu (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)
La câteva luni de la apariţia în limba germană a volumului “Orbitor. Aripa dreaptă” (“Die Flügel”), în traducerea lui Ferdinand Leopold, Mircea Cărtărescu primeşte un nou premiu literar care confirmă statutul de capodoperă câştigat de celebra sa trilogie “Orbitor”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Decernarea acestei distincţii literare se va face cu ocazia deschiderii Târgului de carte de la Leipzig, Germania, pe 11 martie 2015, în Sala de Concerte a oraşului, iar discursul de laudatio va fi susţinut de scriitorul german Uwe Tellkamp.
“În motivaţia juriului se pune accent pe faptul că titlul «Orbitor» lasă deja să se întrevadă întreaga anvergură a acestei trilogii ce înfăţişează şi circumscrie un întreg univers de forme. Este vorba despre un roman universal, ce face să se nască nenumărate lumi ale cunoaşterii şi rostirii şi care debordează în metafizic, fantasmagoric şi apocaliptic. Metafora fluturelui, sub care stă întreaga trilogie, reprezintă însăşi imaginea metamorfozei şi a transfigurării neîntrerupte a lumii”, se arată în comunicatul editurii vieneze Zsolnay, editorul austriac al romanelor lui Mircea Cărtărescu.
Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung (premiul pentru carte de la Leipzig pentru armonie europeană) este decernat din 1994 şi este o recunoaştere a personalităţilor care prin cărţile lor au avut o contribuţie importantă la înţelegerea între popoarele Europei. Printre câştigătorii din anii precedenţi se numără scriitorii Imre Kertész, Claudio Magris, Peter Nàdas, Slavenka Drakuliç, Svetlana Aleksievitj, Hugo Claus, Ryszard Kapuściński.
de Dorina Calin
sursa: mediafax