Foto: (c) LUIZA ABU-SALEM/AGERPRES FLUX

”Mănăstirea de la Plăviceni a fost ridicată cu siguranță în vremea domniei lui Matei Basarab de către marele vornic Dragomir și soția acestuia care era rudă foarte apropiată cu domnitorul. Mănăstirea a funcționat multă vreme, dar la finalul secolului XVIII și apoi în secolul XIX a fost grav afectată în special de cutremurul din 1802, când o parte din construcție s-a prăbușit.

Treptat, ea nu a mai fost mănăstire ci a devenit biserică și apoi a ajuns ruină cu totul. Abia după 1990 au început activitățile de refacere, din nefericire însă extrem de greoaie. Mănăstirea de la Plăviceni, pentru zona asta a Teleormanului, practic a rămas cu un aspect de unicitate pentru că nu am avut asemenea mănăstiri și este cea care se păstrează cel mai bine.

Este și amplasată extraordinar de bine la 12 kilometri de satul Dudu, pe malul Oltului”, a declarat directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Teleorman, Constantin Țînțariu.

Mănăstirea Plăviceni este cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Alunișul. O legendă spune că lăcașul ar fi fost ridicat de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, care a fost urmărită de turci și care, pentru a scăpa, s-a ascuns într-un alun mare, în această zonă. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, ea a ridicat biserica, iar trunchiul alunului l-a lăsat ca altar de rugăciune, pentru ca mai târziu vornicul Dragomir să ridice mănăstirea.

De aici și numele de Mănăstirea Aluniș. Câteva întâmplări i-au făcut, în timp, pe credincioși să creadă în existența, în curtea mănăstirii, a unui mormânt în care s-ar regăsi o parte din osemintele domnitorului Mihai Viteazul.

Săpăturile arheologice au indicat faptul că lăcașul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o altă fundație de biserică probabil de lemn. Odată cu moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmașilor, a trecut în grija rudei sale, Radu Crețulescu care avea moșii în zonă.

”Mănăstirea Plăviceni este una dintre singurele mănăstiri ale cărei ruine au rămas până astăzi în proporție mai mare. Se păstrează astfel zidurile bisericii până la centura ferestrelor și pe aceste ziduri o parte din pictura originală a bisericii care are o valoarea deosebită.

A fost ridicată la începutul către jumătatea secolului al XVII-lea însă din cauza vitregiilor vremii și zonei în care este amplasată a rămas în părăsire fiind rectitorită la începutul secolului al XIX-lea. Ea a ajuns, împreună cu moșiile care îi erau arondate, la Fundația Crețulescu și mai târziu, după perioada lui Cuza, a rămas în părăsire și s-a ruinat, în prezent existând din vechea mănăstire doar ruinele bisericii păstrând urme de pictură, o parte din zidul din incintă și turnul clopotniță de la intrare. Restul clădirilor aferente mănăstirii au dispărut. Nu se mai văd urme ale zidurilor, ale ruinelor acestei mănăstiri.

Datorită dorinței de a pune în valoare acest monument istoric s-a investit din partea Ministerului Culturii și pentru a se da o finalitate investiției s-a reorganizat viața monahală în această mănăstire, în prezent fiind o mică obște de călugări care se ostenesc cu rugăciunea după rânduiala vieții monahale dar și cu protejarea investițiilor făcute”, a declarat PS Galaction Stângă, Episcop al Alexandriei și Teleormanului.

Credincioșii care se încumetă să ajungă la mănăstirea Plăviceni au de parcurs un drum dificil. Pe direcția de mers Alexandria — Turnu Măgurele, dincolo de comuna Plopii Slăvitești, mănăstirea se regăsește la capătul unui drum ce străbate pădurea din zonă. Cu câțiva kilometri înainte de obiectiv, într-o intersecție, o cruce veche indică atât destinația cât și vechimea lăcașului de cult aflat chiar în mijlocul unui câmp.

AGERPRES/(AS — autor: Luiza Abu Salem, editor: Adrian Drăguț)