O parte din colecția de arheologie a Muzeului Județean Ialomița
Foto: (c) mjialomita.ro

Așezarea se pare că a fost distrusă, în anii 11-12, de Sextus Aelius Catus, în timpul unei expediții a armatelor romane. În anul 335 î.Hr., Alexandru Macedon întreprinde campanii în Illyria și Tracia pentru a asigura securitatea graniței septentrionale a Macedoniei, prilej cu care traversează Dunărea, ajungând până la limitele actuale ale județului Ialomița, respectiv până la cetatea Helis (neidentificată).

Slavii stabiliți în aceste ținuturi în secolul al VI-lea d.Hr. și, apoi, asimilați treptat de populația daco-romană, numeau aceste locuri Jalovitsa (de la care se pare că derivă numele actual), ceea ce însemna pământ sterp, în sensul de pământ nelucrat, căci regiuni întinse din zona aridă de atunci erau necultivate, stepa Bărăganului fiind desțelenită în întregime abia în secolele XIX-XX. Același înțeles de ”sterp” al terenurilor ialomițene, cu ierburi uscate, îl reflectă și denumirea turco-cumană ”Bărăgan”, care a fost atribuită mai târziu acestui teritoriu arid.

Populația daco-romană și, apoi, românească a lăsat urme de viață materială de necontestat, cele mai elocvente dovezi aparținând Culturii Dridu (secolele VIII-XI), care, de altfel, reprezintă momentul de desăvârșire a procesului de formare a limbii și a poporului român.

Ca vechi ținut de câmpie, Ialomița apare menționat documentar, pentru prima oară în 1387, iar apoi în 1407, 1467, precum și în timpul domniilor lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) și ale urmașilor săi, care ”întăreau domeniile Mănăstirii Cozia cu sate și bălți de pescuit din lunca Dunării, de la iezerul Călărași și până la gura Ialomiței, unde se efectuau adevărate colonizări și deschideri de ‘slobozii’, necesare îndesirii populației acestui ținut limitrof”.

Prin teritoriul acestui vechi ținut românesc, de șes, au trecut și s-au întretăiat două dintre cele mai vechi și importante drumuri militare și de comerț ale Evului Mediu, care, la rândul lor, urmau traseele altora din Antichitate. Unul dintre acestea era Drumul Brăilei (sau al neguțătorilor brașoveni), care însoțea valea Ialomiței de la Gherghița până la confluența ei cu Dunărea — unde se afla Târgul de Floci, cel mai mare port al Țării Românești și centru al comerțului cu lână, cu pește și vite — prima capitală a județului Ialomița. Denumirea târgului i se datorează schimbului de lână (floace sau floci de lână, cum ziceau strămoșii). Celălalt era Drumul Silistrei, care străbătea teritoriul actual al județului Ialomița de la N la S, de la Brăila, prin Slobozia, către Călărași și, prin Silistra, spre Istanbul.

În perioada feudală are loc o intensă populare a ținuturilor ialomițene, prin creșterea numărului de locuitori ai unor așezări de moșneni, printre care Cosâmbești, Mărculești, Hagieni, Vlădeni, Fetești ș.a.

În secolele XVI-XVIII, Ialomița apare consemnată printre cele 12 județe existente în Țara Românească, în limitele sale fiind menționate (în 1778) prezența a 127 de sate răspândite în șapte plăși: Lichirești (Călărași), Orașul (de Floci), Stelnica, Slobozia, Gârbovi, Jilavele, Dridu.

Voievozi ca Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu Vodă Mihnea, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și alții s-au ocupat îndeaproape de administrarea, întărirea strategică și militară a acestor locuri. Matei Basarab ridică în centrul Bărăganului, la Vaideei, o vestită mănăstire (1634), iar Constantin Vodă Brâncoveanu stabilește la Lichirești (Călărași) o căpetenie de margine și un detașament de călărași ștafetari.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, teritoriul județului Ialomița devine teatrul de desfășurare a războaielor ruso-turce. Lupte puternice au loc în zona satelor Ulmu (1806) și Obilești (1807), în urma cărora turcii sunt înfrânți și alungați peste Dunăre. Armistițiul s-a încheiat la 24 august 1807, la Slobozia.

În timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1812 și, mai ales la 1848, locuitorii satelor ialomițene au fost susținători convinși ai ideilor privind dezrobirea și împroprietărirea.

După Pacea de la Adrianopol (1829), beneficiind de slăbirea monopolului turcesc, viața economică a ținutului ialomițean s-a înviorat prin apariția numeroaselor schele (puncte de vamă), între care Orașul de Floci și Stelnica, a unor căpitănii militare, cu dublă funcțiune (pază comercială și vamă pentru produsele exportate, în folosul domniei), la Slobozia, Orașul de Floci, Urziceni, Stelnica ș.a., precum și prin apariția unor noi așezări întemeiate de locuitorii veniți de prin părțile Sibiului, Făgărașului, din Subcarpați ș.a. atrași de pământurile mănoase și de întinsele zone de păstorit din Bărăgan.

Un moment istoric de mare importanță, Unirea Moldovei cu Țara Românească înfăptuită la 29 ianuarie 1859, a fost primit cu multă bucurie de locuitorii Ialomiței, care alături de localnici din județul Ilfov au manifestat pe străzile Bucureștiului, cântând și jucând ”Hora Unirii”.

Reforma agrară de la 1864, în special, aplicarea ei a însemnat pentru foștii clăcași ialomițeni un prilej de bucurie, așa cum reiese din telegrama țăranilor din Ciocănești, adresată domnitorului Alexandru Ioan Cuza: ”prin aceasta ne-ai scăpat de abuzul clăcii, ai eliberat pe tot omul, ai înălțat și ai dat viață poporului și ai arătat că ești părinte al clăcașilor”. În urma aplicării legii rurale, în județul Ialomița au fost împroprietărite aproximativ 13.000 de familii țărănești.

Războiul de independență a fost susținut și de ialomițeni, alături de alți români, care au participat ca ostași pe câmpurile de luptă, în special în luptele asupra redutelor de la Grivița.

Primul Război Mondial, mai ales perioada ocupației germane (decembrie 1916-noiembrie 1918) a produs mari pagube economiei județului, cei rămași acasă fiind supuși unor grele obligații. Cei aflați pe front s-au evidențiat în luptele pentru apărarea Moldovei.

Ialomițenii au primit cu mare entuziasm Unirea tuturor românilor de la 1 decembrie 1918.

Actul de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Națiunilor Unite în lupta împotriva fascismului, a fost urmat de lupte puternice în zilele de 24-31 august, pe teritoriul județului Ialomița, între unități germane care se retrăgeau de pe frontul din Moldova, cu intenția de a trece în Bulgaria, și forțe armate românești din Corpul 2 teritorial. Au loc acțiuni militare și la Mircea Vodă, Fetești, Țăndărei și Slobozia.

Împroprietăririle cu pământ, care au urmat celor două războaie mondiale, au atras noi locuitori care s-au stabilit în Bărăgan, în jurul gărilor Ciulnița, Dâlga ș.a., devenite nuclee de polarizare și dezvoltare a așezărilor umane.

În 1832, prin reforma administrativ teritorială inițiată de către Regulamentul Organic, județul Ialomița este redus ca arie de cuprindere de la șapte la patru plăși (Borcea, Balta, Ialomița, Câmpul), iar reședința este mutată de la Urziceni la Călărași, ca urmare a gravitării hinterlandului cerealier al Câmpiei Române către orașele-porturi dunărene.

După reforma administrativă din 1925, județul Ialomița, cu o suprafață de 7.095 km pătrați, era alcătuit din 8 plăși (Călărași, Slobozia, Lehliu, Țăndărei, Căzănești, Fetești, Urziceni, Dragoș Vodă), 4 orașe și 149 de sate, situație menținută până în 1950 când, printr-o nouă împărțire administrativă, județul Ialomița a devenit regiunea Ialomița.

Între 1956 și 1960, teritoriul județului Ialomița a aparținut regiunii București și Constanța, iar între 1960 și 1968, regiunii București. Prin Legea nr. 2/17 februarie 1968, s-a efectuat o nouă împărțire administrativă a țării, revenindu-se la forma interbelică, pe județe, întrucât cea pe regiuni și raioane devenise necorespunzătoare, perimetrul județului Ialomița fiind stabilit (în 1968) la o suprafață de 6.211 km pătrați, în care era inclusă și o parte din actualul județ Călărași și o altă parte din județul Ilfov.

Ca urmare a modificării Legii nr. 2/17 februarie 1968, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr.15/23 ianuarie 1981, au fost înființate județele Călărași și Giurgiu prin desființarea județului Ilfov și prin modificarea limitelor județului Ialomița. Astfel, o mare parte din teritoriile de S și de V ale județului Ialomița au trecut la județul Călărași și la Sectorul Agricol Ilfov.

În prezent, județul Ialomița, cu o suprafață de 4.453 km pătrați, are 4 orașe (din care trei sunt municipii), 49 de comune, 130 de sate și 5 localități componente ale municipiilor. În 1981 și 1982, județul Ialomița a mai pierdut 4 comune, prin trecerea lor la Sectorul Agricol Ilfov (respectiv comuna Grădiștea, Nuci, Petrăchioaia) și la județul Călărași (com. Ileana).

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)