Foto: (c) GABRIEL PETRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Localitatea apare menționată ca așezare rurală, prima oară, la 23 aprilie 1596, într-un act emis de Mihai Viteazul, domn al Țării Românești (1593-1601). De asemenea, figurează pe o hartă a Țării Românești întocmită de Stolnicul Constantin Cantacuzino și tipărită în 1700 la Padova.

La începutul secolului XVIII capătă rang de târg, iar între 1716 și 1832 a fost reședința județului Ialomița, cu o stație de poștă și un punct de vamă. Urziceni este și vechi centru de învățământ primar și liceal (1780).

Pe parcursul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX, la Urziceni, s-au ținut renumite târguri săptămânale, precum și anuale (în luna septembrie), de vite, cereale și diferite mărfuri.

În 1894 capătă statut de oraș. Între 1910 și 1950 orașul Urziceni a fost reședința plasei cu același nume din județul Ialomița, între 1950 și 1952 a fost reședința raionului Urziceni din regiunea Ialomița, apoi din regiunea Ploiești (1952-1956) și din regiunea București (1956-1968). Între 17 februarie 1968 și 23 ianuarie 1981 a făcut parte, ca oraș, din județul Ilfov.

A fost declarat municipiu la 18 ianuarie 1995. La recensământul populației din 2011 municipiul Urziceni număra 15.308 locuitori.

Clădiri care datează de la finele secolului XIX și începutul secolului XX reprezintă vechiul centru al localității și, așa cum apare în planurile din secolul XVIII, vatra așezării.

Prin calitatea foarte bună a solurilor, culturile agricole sunt cea mai importantă resursă naturală din zonă. Urziceniul este cunoscut și ca centru viticol și de vinificație.

Principalele monumente ale municipiului sunt Biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (1828), Biserica cu hramul ”Sfânta Treime” (1861-1866), Biserica ”Sfinții Constantin și Elena”, Monumentul Eroilor, două conace din 1905, respectiv 1931.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)