Andrei Dunca are 30 de ani şi a dezvoltat afacerea pentru care Facebook a plătit în iulie 2014 o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari, fiind cea mai spectaculoasă tranzacţie a anului şi prima achiziţie a gigantului social media din România.

Business Magazin a acordat titlul „Omul Anului“ lui Andrei Dunca deoarece acesta reprezintă valorile susţinute de revistă în cei zece ani de apariţie: este tânăr, este antreprenor, este determinat şi a realizat un produs spectaculos şi vizionar, apreciat pe plan internaţional.

„This journey is 1% finished“, răspunde cu lozinca Facebook Andrei Dunca la o întrebare privind viitorul său profesional. Are 30 de ani, face proiecte online de aproape 15 şi simte că este abia la început. Se declară pasionat de fizică şi de tehnologie.

Foloseşte termenul „extracurricular“ când se referă la modul cum a învăţat programare şi web design în timpul liceului. Spune că nu a avut modele, ci că a fost pasionat. Menţionează că până la vârsta asta a acordat atenţie exclusiv dezvoltării profesionale. Mai mult, ca să nu fie distras, a plecat din ţară şi s-a concentrat pe muncă. Are adresa @fb.com, dar spune că în jumătatea de an de când lucrează în Menlo Park, campusul Facebook, nu a avut încă ocazia să schimbe opinii cu Zuck (Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook).

Are o poveste obişnuită, de om determinat să înveţe şi să îşi depăşească limitele, de tânăr preocupat de carieră mai mult decât de orice altceva, dar şi de tehnician continuu nemulţumit de ceea ce ştie şi de cât ar trebui să mai acumuleze: „Trebuie să recunosc că, încă din facultate şi până în prezent, am pus pe primul loc proiectele şi businessurile pe care am lucrat. Tot timpul asta a fost cea mai mare prioritate, iar orice altceva a avut un rol secundar. După multă muncă, nişte decizii bune şi o anumită cantitate de noroc, am ajuns să realizez lucruri la care nu m-aş fi gândit sau pe care nu le-aş fi putut prevedea. Sunt mândru de ce am reuşit să realizez şi foarte recunoscător că am ajuns să cunosc şi să lucrez împreună cu atâţia oameni extraordinari“.

A făcut şcoala la Cluj (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ şi ulterior Facultatea de Calculatoare de la UTCN). A început să lucreze organizat încă din liceu, din clasa a zecea, când a început, împreună cu câţiva colegi, să aibă proiecte („destul de mici, pentru companii locale, site-uri construite pentru 100 de euro“). Echipa încropită în liceu nu s-a dovedit suficient de serioasă şi nu au progresat foarte mult. La sfârşitul liceului a început să lucreze din ce în ce mai mult cu Sergiu Biriş (pe care îl cunoştea dinainte de liceu, pentru că jucau baschet împreună) – „Sergiu făcea partea de design şi eu partea de programare, am început să avem proiecte mai mari şi, în premieră pentru noi, pentru clienţi internaţionali, deşi toată echipa eram doar noi doi, lucrând fiecare de acasă“.

Prin 2004-2005, fluxul de proiecte al celor doi a început să devină mai serios şi au început să lucreze din primul lor birou. În 2006, după nenumărate site-uri construite pentru clienţi, s-au hotărât să construiască unul al lor şi să aibă şi un alt fel de business – aşa s-a născut Trilulilu, prima platformă românească de video sharing, în ianuarie 2007. Tot atunci l-au cunoscut pe Mark Trefgarne (cel care va deveni CEO-ul LiveRail), care făcea la Londra consultanţă şi construcţie de site-uri pentru companii britanice.

Cei trei au început să lucreze împreună, firma lui Mark Trefgarne ocupându-se de vânzări şi de servicii clienţi, iar Andrei şi Sergiu de partea de execuţie, web design/development: „Mark făcea outsourcing pentru web design/development către echipele noastre din Cluj pentru proiectele pe care le prindea la Londra. În timp am ajuns să lucrăm foarte strâns şi să devenim prieteni şi parteneri. Iar după câţiva ani de construit site după site pentru alţii, venise momentul să facem ceva mai serios şi mai durabil, un business adevărat. Eu şi Sergiu începuserăm deja să lucram pe Trilulilu la sfârşitul lui 2006. În paralel, lui Mark i-a venit ideea unui business de video advertising şi a scris prima specificaţie de produs pentru LiveRail în timpul vacanţei de Crăciun din 2006“.

În ianuarie 2007, Trefgarne le-a propus lui Andrei şi lui Sergiu să devină toţi trei parteneri în acest business şi să înceapă să îl dezvolte – Mark urma să se ocupe de viziunea de produs şi de vânzări, Sergiu de design, iar Andrei de programare. Astfel a început povestea LiveRail: „Am lansat primul produs în 2007 – era un ad exchange pentru reclame video, unde publisherii şi advertiserii puteau să tranzacţioneze. Mark era în continuare la Londra, încercând simultan să obţină finanţare pentru LiveRail şi să începem să funcţionăm pe piaţa americană. Ca să aibă şanse mai mari de a obţine venture capital, Mark s-a mutat în San Francisco la începutul lui 2008, ca să fie în Silicon Valley, unde toate aceste fonduri funcţionează“.

LiveRail a reuşit să obţină prima rundă de finanţare la mijlocul lui 2008, de la Pond Ventures, un fond americano-britanic, în valoare de 500.000 de dolari (în total, LiveRail a fost finanţat cu 12 milioane dolari, cel mai mare cost fiind cu oamenii, deoarece, după cum spune Dunca: „în ziua de azi tehnologia e destul de ieftină“). La momentul când LiveRail a primit prima rundă de finanţare, echipa era formată din 5 oameni, Andrei Dunca avea 24 de ani şi Mark Trefgarne 25 de ani, fiind, din punctul de vedere al investitorilor, „foarte tineri, mai ales pentru un produs B2B, enterprise“.

Cei trei antreprenori au investit imediat banii în două direcţii: dezvoltarea produsului şi stabilirea unei prezenţe pe piaţa americană. „Mark a semnat prima chirie pentru un spaţiu în San Francisco, cu o singură cameră, care era biroul LiveRail ziua şi dormitorul lui Mark noaptea.“

Asta se întâmpla în vara lui 2008, când Andrei Dunca a început să se concentreze exclusiv pe LiveRail, după plecarea din Trilulilu, plecarea din ţară şi absolvirea facultăţii: „Am plecat din România în 2008, ca să mă concentrez 100% pe LiveRail. Înainte de plecarea mea din ţară, lucram în paralel pe patru lucruri foarte serioase – CTO la Trilulilu, CEO la firma mea de web development (care încă funcţiona pentru a face rost de bani, fiindcă era prea devreme pentru Trilulilu să fie sustenabil), CTO la LiveRail (unde începusem lucrul în 2007) şi preocupările normale ale unui student în ultimul semestru de facultate – ocupat cu examene şi lucrarea de licenţă. În vara lui 2008, echipa Trilulilu a vândut 51% din companie (şi am renunţat să continuu acolo ca CTO), am absolvit facultatea şi mi-am închis firma, deci am eliminat 3 din cele 4 joburi şi am putut să mă concentrez doar pe LiveRail. În plus, ca să elimin absolut orice distragere, am şi plecat din ţară şi m-am stabilit la Londra până când am obţinut viza de lucru pentru SUA şi am putut să mă mut în San Francisco, în 2009“.

În aceeaşi perioadă, în urma vânzării a 51% din Trilulilu şi implicarea lui Alexis Bonte ca acţionar majoritar, poziţia de CEO al Trilulilu a devenit full time job pentru Sergiu Biriş şi implicarea activă a acestuia în LiveRail a încetat, în special din cauza volumului de muncă de la Trilulilu. Sergiu Biriş a rămas însă acţionar la LiveRail, „cu un procent simbolic“, după cum spune Andrei Dunca. Nici cei doi fondatori care au continuat dzvoltarea LiveRail nu au mai rămas acţionari majoritari: „Prin cele 3-4 runde de finanţare, Pond Ventures a ajuns să deţină un procent semnificativ din companie. În plus, LiveRail a acordat tuturor angajaţilor pachete de stock options, deci practic fiecare angajat a ajuns să deţină o parte din companie“.

Plecarea pe drumul LiveRail nu a avut o ţintă clară de la început şi nici implementarea nu a fost uşoară. Andrei Dunca povesteşte că, în 2008, ştiau doar că „video advertising va exploda ca business în următorii ani, mai ales după ce Google plătise o sumă extraordinară pentru YouTube. Deci ştiam că va creşte mai mult decât altă verticală din online advertising, dar nu ştiam exact în ce direcţie şi înspre ce produse, fiindcă piaţa era imatură. Cred că ne-am dat seama de potenţialul de creştere când am realizat cât de aglomerată devine piaţa şi câte companii noi apar în acest domeniu“.

Între timp, echipei mici de la LiveRail îi lipsea în mod special finanţarea, mai ales că niciunul dintre fondatori nu avea un background sau o carieră înainte de LiveRail care să le dea încredere şi confort potenţialilor investitori.

Din punctul de vedere al managementului, cel mai dificil aspect cu care s-au întâlnit cei doi odată cu saltul neaşteptat al businessului a fost să reuşească să coordoneze o echipă globală: „Cu sediul central în San Francisco, cu o echipă mare de engineering în Cluj, ulterior cu echipe de vânzări/servicii în New York şi Londra, a fost foarte greu să îi facem pe toţi aceşti oameni să se simtă parte dintr-un tot unitar, ei fiind oameni cu roluri diferite, din culturi diferite, pe fusuri orare diferite. Când o companie e atât de mult distribuită geografic, e foarte important ca liderii să fie conştienţi tot timpul de aceste dificultăţi şi să facă tot posibilul să le adreseze“.

Din punct de vedere tehnic, Andrei Dunca spune că a fost dificil să fie pregătiţi pentru creşterea extraordinară şi continuă a produsului şi a platformei, mai ales când au început să aibă clienţi importanţi şi miza a devenit din ce în ce mai mare.

Platforma LiveRail este o suită de produse, fiecare având o complexitate destul de ridicată şi produse flexibile. Au atras atenţia Facebook la începutul acestui an şi tranzacţia a evoluat destul de repede. Andrei Dunca povesteşte că, din momentul când LiveRail a început să crească, „au fost mai multe companii interesate de noi, deoarece produsul, businessul şi echipa erau atractive“.

În momentul achiziţiei de către Facebook, echipa LiveRail era de aproximativ 170 de persoane, distribuite în birourile din San Francisco, New York, Londra şi Cluj (în jur de 70 de persoane). Valoarea tranzacţiei din iulie 2014 nu a fost confirmată (nici infirmată) de cele două părţi, iar estimarea de 400-500 de milioane de dolari a fost făcută de surse ale portalului TechCrunch. Andrei Dunca spune că nu poate comenta nici preţul, nici pachetele de acţiuni ale fiecărui acţionar în momentul vânzării. Vânzarea i-a făcut însă pe fondatori milionari, chiar dacă procentele deţinute ar fi de un singur digit.

După tranzacţie, LiveRail s-a mutat în Menlo Park, iar Andrei Dunca (engineering officer) şi Mark Trefgarne (CEO) împreună cu echipa au mers mai departe cu proiectele lor şi cu o strategie susţinută de Facebook: „Am în continuare un job foarte similar la Facebook, coordonez în continuare toate echipele de engineering care se ocupă de LiveRail şi avem planuri pe termen lung pentru businessul şi produsul LiveRail. Sunt în continuare foarte pasionat de ceea ce facem şi de ceea ce vom construi în viitor, mai ales acum având suportul unei companii ca Facebook. Nu am absolut niciun plan de viitor în afara a ceea ce înseamnă LiveRail“.

Chiar dacă a fost achiziţionat de Facebook, LiveRail va rămâne un brand separat, iar businessul va continua să crească într-o direcţie organică. Dunca spune că toate echipele originale se identifică în continuare cu LiveRail, deşi există multe puncte de integrare cu Facebook şi cu alte echipe din Facebook. Cu atât mai mult cu cât vizibilitatea companiei a crescut exponenţial, grija pentru acurateţe tehnică nu s-a terminat: „La scara la care operăm acum, e foarte important să avem un sistem şi o infrastructură robuste. Orice problemă tehnică, chiar dacă durează doar câteva secunde, poate însemna pierderi de mii, zeci de mii, sute de mii de dolari. Presiunea e foarte mare şi nu ne permitem să nu fim cei mai buni din punct de vedere tehnic“.

Cât despre numărul clienţilor, glumeşte că le-a pierdut şirul, dar estimează în jur de 500 – printre care Dailymotion, A&E Networks, Fox Television, Gannet, Conde Nast, Songza, Univision, CBS Local, iar în UE – Telegraaf Media Group sau MailOnline: „Orice companie care are conţinut video online (pe web, pe mobil sau smart/connected TV) şi vrea să îl monetizeze e un posibilclient pentru LiveRail. Lucrăm cu clienţi de toate mărimile, de la echipe de câţiva programatori care au o aplicaţie de iPhone şi vor să o monetizeze, până la companii media gen Fox, ABC, Univision, Conde Nast“. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 100 de milioane de dolari, iar pentru 2014 este estimată o creştere de  200%, compania fiind pe profit de aproape doi ani.

„Suntem consideraţi experţi în tot ceea ce înseamnă online video advertising şi singura companie cu care ne batem umăr la umăr e Google“, rezumă Andrei Dunca poziţia de pe piaţă a LiveRail, dar şi motivul pentru care Facebook a plătit aproape jumătate de miliard de dolari pentru a intra în forţă pe piaţa despre care se spune că va absorbi cea mai mare parte din bugetele care vor pleca din media tradiţională către online. În 2013, pentru prima dată în istoria advertisingului, oamenii de marketing au cheltuit mai mult pentru a-şi promova brandurile online în defavoarea televiziunii, fiind în special impulsionaţi de creşterea vizibilităţii reclamelor în social media. Advertisingul pe mobil a ajuns la 7, 1 miliarde de dolari anul trecut, faţă de 3,4 miliarde în 2012, după cum arată un studiu realizat de PwC.

Andrei Dunca spune că este dificil de previzionat cât din bugetele de video ale advertiserilor vor migra către online, dar că sunt câţiva factori-cheie care pot determina o migrare mai rapidă sau mai înceată. Unul este measurement – broadcast TV advertising, care e măsurat acum prin GRP (gross rating points) de către Nielsen: „La început nu exista o asemenea metrică în digital, dar în ultimii ani începe să fie din ce în ce mai folosită. Multe campanii vin in digital cu targete măsurate în GRP. Cu cât metrica asta e adoptată mai mult în digital, cu atât le va fi mai uşor advertiserilor să cumpere digital şi să migreze bugetele“.

Un alt factor este consumul de conţinut pe platforme mobile şi renunţarea sau minimizarea accesului la tradiţionalul televizor: „Există din ce în ce mai mulţi oameni şi familii care nu au abonament la cablu, ci doar la internet, şi tot consumul de conţinut video se face prin tablete sau connected TVs, pe Netflix, Amazon, Roku, Vudu, Hulu etc. Nu mai e nevoie să aştepţi şi să consumi show-ul favorit liniar, la data şi ora difuzării, ci poţi oricând, de oriunde“.

În plus, mai spune Andrei Dunca, este interesant că, pentru prima dată, canale premium gen HBO sau Showtime se gândesc la unbundling – „să nu mai fie nevoie de abonament la cablu pentru acces la conţinutul lor şi să îl facă disponibil direct, online“. „O asemenea mişcare ar fi foarte disruptivă pentru companiile de cablu şi pentru felul tradiţional în care acest business funcţionează“, crede Dunca.

Chiar dacă se află în mijlocul evenimentelor şi la kilometrul zero al strategiilor care vor schimba lumea tehnologică pe care o ştiam până acum, Andrei Dunca se simte în continuare ca într-un start-up, deşi lucrează într-o companie cu mii de angajaţi. „Toţi sunt nişte oameni foarte deschişi, iar felul cum au decurs negocierile şi integrarea au fost foarte încurajatoare, fiindcă am simţit tot timpul că LiveRail şi Facebook au culturi similare şi aliniate. E o cultură care te încurajează să  fii tu însuţi, să ai curaj şi să fii conştient că, la sfârşitul zilei, indiferent pe ce ai lucrat sau în ce echipă eşti, noi toţi contribuim la «making this world more open and connected»“

Autor: Iuliana Roibu

Sursa:Business magazin

Comments are closed.