Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Este imposibil să ajungi în această zonă și să nu vizitezi Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Rupestră și Schitul de la Șinca, Mănăstirea Bucium din satul cu același nume.

După intrarea sub ocupație austriacă au început și persecuțiile religioase pentru românii din Ardeal. În anul 1762 a început catolicizarea forțată, dar bisericile și mănăstirile Făgărașului au adunat mereu oamenii în jurul lor, chiar și după ce au fost incendiate sau dărâmate cu tunul.

Oamenii locului nu au abandonat învățătura primită, potrivit căreia orice stăpânire nu are voie să strice rostul locului și astfel și-au apărat credința și nu au cedat în fața asupritorilor.

Vechi sat românesc din Țara Făgărașului, atestat documentar din secolul al XII-lea, Șinca Veche este cunoscut localnicilor, dar și turiștilor, prin enigma ce înconjoară o veche mănăstire aflată în apropierea satului. Atunci când împărăteasa MariaTereza a pornit campania de catolicizare a Transilvaniei și înființarea regimentelor grănicerești formate din localnici, oamenii din Șinca au refuzat înrolarea și nu au renunțat la ortodoxie. Ei pur și simplu au mutat satul mai spre munte, ducându-l cât mai departe de autorități.

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este monument unic în Transilvania, prin scobirea în gresie a două biserici alăturate și a anexelor, dar mai ales prin turla săpată în piatră de jos până sus. Turla, înaltă de 10,5 metri, deschisă în partea de sus cu o lunetă, face legătura de taină între bisericile de sub pământ și cer. Înscrisuri din anul 1204 atestă faptul că mănăstirea a avut o obște monahală formată din călugări. În anul 1762, în timpul prigoanei generalului Bucow, în peștera din Dealul Pleșu s-au refugiat călugări care au trăit și au slujit aici. Există numeroase controverse privind originea acestui locaș dar majoritatea cercetătorilor afirmă că este o mănăstire creștin-ortodoxă, realizată probabil în jurul anului 1700.

Un alt loc de rugăciune din Țara Făgărașului este mănăstirea Bucium din satul Bucium, comuna Șinca. În anul 1737 este pomenit Ambrozie, un monah care la mănăstirea Bucium copia “Viețile Sfinților”, fapt care dovedește că sălașul fusese clădit cu mult înainte.

În veacul al XVIII-lea, mănăstirea a fost trecută prin foc de stăpânirea habsburgică. La două sute de ani după acest moment, autoritățile comuniste au folosit tot focul pentru a opri refacerea așezământului. Cu toate acestea, oamenii satelor din jur și-au dus înainte dorința de a reclădi mănăstirea în satul Bucium.

Sunt o serie de legende care vorbesc despre dărâmarea mănăstirii de către armatele austriece. Se spune că, în fața tunurilor, starețul Isaia și călugării s-au închis în mănăstire și au început să se roage. Ghiulele nu au reușit să dărâme zidurile și atunci s-a ordonat incendierea mănăstirii. Cu câteva icoane și odoare bisericești, starețul Isaia a reușit să fugă spre munte. Cu rugăciuni fierbinți, el a reușit să urnească lespedea unei peșteri și a ascuns cele sfinte înăuntru. În cele din urmă a fost prins de urmăritori și i s-a tăiat capul. Corpul i-a fost aruncat în fântână în poiana mănăstirii. Se spune că din acea fântână a izvorât, a doua zi, apă limpede și tămăduitoare.

Prima încercare de reconstruire a mănăstirii este în anul 1928, când Regina Maria a început aici zidirea sub numele “Întregirea Neamului Românesc”. Moartea reginei și vremurile tulburi care au urmat au oprit reconstrucția.

În anul 1953, Moș Ilie, așa cum îl știu sătenii care își mai amintesc întâmplările, obține aprobarea și binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan pentru lăcașul de cult. Proiectul este blocat însă de comuniști și va fi reluat în 1976 de Moș Ilie ajutat de Ioan și Elisabeta Șandru care reușesc să construiască o cabană de lemn sub pretextul înființării unei stupine, cabană în care reușesc să ascundă o mică biserică. Securitatea află iar flăcările mistuiesc cabana și bisericuța, rămânând doar o singură cruce. Crucea stă astăzi la loc de cinste în altarul de vară al mănăstirii. Biserica a fost reconstruită, iar mitropolitul Antonie Plămădeală a sfințit-o cu hramul Schimbării la Față, în anul 1995.

În satul Berivoii Mari din comuna Recea se află Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei. Vechea mănăstire este pomenită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar aici trăiau mulți călugări, duhovnicul așezământului fiind vestit pentru harul său. Lăcașul a dispărut sub prigoana habsburgilor însă sătenii din Recea și din satele apropiate au continuat să spună locului “la mănăstiri” apoi au rezidit lăcașul de cult.

În anul 1992, preotul Andrei Răduleț, ajuns vicar la Arhiepiscopia Sibiului, a dat glas dorinței oamenilor de a reclădi mănăstirea și astfel, un an mai târziu, pune piatra de temelie. Prima dată s-a ridicat un paraclis de vară, cu hramul Sf. Apostol Andrei, apoi s-a clădit al doilea, câteva chilii și gospodăria mănăstirii. În anul 1997 s-a început ridicarea unei noi biserici, zidită în formă de cruce și cu trei turle.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dejani, comuna Recea, este pomenită în cărți bisericești la începutul veacului al XVIII-lea. Se știe că aici era o biserică mică din lemn, așezată pe o temelie de piatră. Chiliile călugărilor erau colibe, tot din lemn, risipite în pădurea din jurul bisericii. După anul 1990, în poiana mănăstirii sătenii au așezat o troiță, iar după doi ani câțiva călugări s-au așezat aici venind de la mănăstirile moldovenești Sihăstria și Sihla. Când au vrut să facă o fântână, au dat repede de vechea fântână. Apoi, când au curățat locul pentru zidirea unei temelii, a fost regăsită chiar cea veche. Locul a fost însemnat, și se vede în pardoseala noii biserici, ridicată tot din lemn, însă mult mai mare decât cea dintâi. Pentru înzestrarea locașului s-au mai găsit câteva dintre odoarele străvechi, salvate și păstrate de săteni. Dintre acestea, cele mai prețioase sunt icoana Sf. Ierarh Nicolae și clopotul cel mic. Despre clopot se spune că este mult mai vechi decât biserica dintâi, și că ar fi fost turnat la începutul secolului al XIV-lea.

Toate aceste locuri, de liniște și rugăciune, atrag numeroși turiști români și străini care sunt impresionați de modul în care oamenii știu să prețuiască și să ducă mai departe tradițiile zonei.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Adrian Drăguț)