O fosta mina inundata aflata la trei kilometri de Baia Sprie continua si astazi sa-i fascineze pe localnici si turisti deopotriva. Cunoscut sub numele de Lacul Albastru, acesta este singurul din lume care isi schimba culoarea, in functie de lumina sau de oamenii care inoata in apele sale.
Faimosul lac se intinde pe o suprafata de 0,5 hectare, intr-o mica depresiune care s-a format in urma surparii lucrarilor miniere de exploatare de pe filonul Domnisoara. Acest lucru se petrecea prin anii 1919-1920.
Originea lacului este una antropica. De pe un mal pe celalalt, distanta este de circa 40-50 metri, iar adancimea nu depaseste mai mult de 4 metri. Forma lacului este una eliptica, aproape circulara.
Legende locale
De aproape, Lacul Albastru pare sa aiba forma unui crater de vulcan. Acest lucru a contribuit la aparitia a tot felul de legende referitoare la modul in care s-a format minunatia si felul in care “actioneaza”.
Unii maramureseni care locuiesc in apropierea lacului sunt de parere ca acesta se intinde, de fapt, pe o suprafata mult mai mare. Unii cred chiar ca ajunge, prin galerii subterane, pana la Marea Neagra.
Alte legende aparute in jurul Lacului Albastru spun ca mina prabusita este mult mai adanca, iar ceea ce vedem noi nu este decat o mica parte din ea. Din acest motiv, unii localnici se gandesc cu groaza la gandul ca locuintele lor s-ar putea surpa oricand. Pana acum, insa, nu s-a intamplat nimic de acest gen.
Apa care-si schimba culoarea
Trecand peste miturile transmise de-a lungul timpului, lacul ramane fara doar si poate un impresionant obiectiv turistic, unicat in Europa. Principalul motiv consta in faptul ca isi schimba culoarea din verde in albastru, in functie de mai multi factori.
Apa este plina de sulfuri, astfel ca de obicei culoarea este de un verde puternic, care bate, insa, usor in albastru. Cand mai multe persoana inoata in Lacul Albastru, culoarea apei se schimba din nou.
Culoarea se schimba si in functie de directia si cantitatea luminii. Cei care se scalda in acest lac nu trebuie, insa, sa-si faca griji. Felul in care arata nu are niciun efect negativ asupra sanatatii.