ROMANIA

Voluntarii inteleg ca prin gestul lor pot sa stranga si sa canalizeze energii pentru a reinvia o legenda, un model de pe vremea cand lumea avea o alta ordine. Prietenii mocanitei aduc uneltele, materiale si entuziasmul de acasa.

Si, renovand o cale ferata, reinventeaza o lume a respectului si a civilizatiei.

La cativa kilometri de Sibiu, pe o linie ferata ingusta, intr-un sfarsit de noiembrie insorit, o mana de tineri se lupta cu furturile, nepasarea si pasivitatea autoritatilor, pentru a reporni mocanita de pe valea Hartibaciului.

Mihai: “Eu sunt programator, web designer. Pentru aia m-am si apucat de mocanita“.

Ghita: “Soft toata ziua, acum munca fizica“.

Andrei: “Sunt student si toata ziua buna ziua ma plimb pe munte“.

Claudia: “Sunt economist, inca studenta si voluntar de meserie“.

Daniela: “Sunt in anul 1 de master la Scoala de Stiinte Economice si voluntar la mocanita“.

Stefan: “Sunt economist si ceva la o companie de transporturi“.

Vlad: “Tot asa… intr-o casa de expeditii“.

Alin: “Sunt programator si, mai nou, voluntar la mocanita“.

Ei sunt doar cativa dintre Prietenii Mocanitei, o asociatie de voluntari din Sibiu care si-a propus sa reabiliteze traseul micutului tren ce a legat Sibiul de Agnita din 1910 si pana in 2001, cand s-a oprit brusc.

Cu unelte improvizate sau capatate de la cunoscuti, tinerii au iesit din apatia colegilor de generatie si s-au apucat de lucru. Nici unul nu a apucat sa mearga cu mocanita in anii ei de glorie si asta ii ambitioneaza.

Mihai Boltor este conducatorul si sufletul Prietenilor Mocanitei. A intrat in poveste in urma cu aproape 10 ani, cand alaturi de cativa oameni inimosi din Agnita au realizat potentialul turistic, dar si istoric al acestui traseu.

Mihai Boltor: “A murit oficial, se zice, din cauza fondurilor pentru reparatia singurei locomotive care mai circula. Asta-i motivul oficial, ca or mai fi si alte motive pe care nu le stim noi“.

Linia a fost data in folosinta dupa 14 ani de munca, in 1910, pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Initial masura 107 kilometri si lega Sibiul de Sighisoara, dar a ramas functionala de la inceputul anilor ’70 doar intre Agnita si Sibiu, pentru a transporta localnicii si resursele din zona: sfecla de zahar, lemn sau produse animale.

Cand economia zonei a cazut, la sfarsitul anilor ’90, administrarea liniei a fost preluata de o societate desprinsa din CFR – Societatea de Administrare a Activelor Feroviare. In fapt, una din gaurile negre ale CFR-ului care a si decis sa inchida linia din lipsa de fonduri.

O parte dintre cladiri, vagoane si locomotive au fost preluate in 2003 de Societatea Feroviara de Turism, o societate desprinsa din SAAF, care trebuia sa valorifice potentialul turistic al liniei. A valorificat, insa, la fier vechi tot ce-a putut. Ce nu a valorificat, a lasat in paragina.

Mihai Boltor: “La inceput, ti-am zis, coseam garile, ca ne era si noua jena de cum aratau, reparam cladirile care chiar erau in pericol sa se prabuseasca. Nu conta cine era proprietarul cladirii, nici nu-l instiintam si se pomenea cu o cladire restaurata“.

Localnicii au fost retinuti si s-au implicat mai greu.

Mihai Boltor: “La inceput s-or uitat ciudat la noi, stateau la crasma si-mi imaginez ce puteau zice: ‘uite si la prostii aia muncesc si dupa aia vin altii si le iau munca lor’. Uite ca de 6 ani n-o venit nimeni sa ne ia munca“.

Dar au primit si sprijin….

Si primarii din zona au inteles valoarea acestei linii, au format un consortiu si au cerut de la Societatea de Administrarea a Activelor Feroviare cesionarea liniilor.

Intre timp, tinerii n-au stat pe loc.

Au construit si o ciclo drezina – o bicicleta dubla pe sine, pentru a se deplasa mai usor pe linie si a o intretine. Asa au aparut si doritori pentru miscare pe sine care doneaza sume modice in sprijinul voluntarilor de la linia de mocanita.

Au reusit sa treaca linia de mocanita pe lista monumentelor istorice protejate. Si pentru ca CFR-ul nici macar n-a vrut sa auda de proiectul lor, tinerii au apelat la Fundatia Printului Charles, un mare iubitor al plaiurilor si istoriei transilvanene.

La fiecare doua week-end-uri, tinerii se aduna pentru a lucra, a se relaxa, a socializa. Dana si Andrei s-au cunoscut la reabilitarea liniei. Acum, sunt impreuna.

Dintr-un motor de Trabant, a mai aparut un vehicul pe sinele de la Sibiu – motodrezina.

In 2010, s-a sarbatorit la Agnita centenarul caii ferate inguste de pe Valea Hartibaciului. Atunci, dupa aproape 10 ani, a aparut o locomotiva pe aburi imprumutata de la un austriac sufletist care a reusit sa reporneasca mocanite in Apuseni, Harghita sau Bucovina.

Inainte sa plece la drum, locomotiva a a fost pregatitata, a fost stearsa de praf, i s-au uns toate osiile, i s-a pus apa si s-a facut focul.

Dar mocanita a mers doar de centenar, lasand speranta ca va reveni pe sine. Ioan Gyuri Pascu s-a nascut in Agnita si toata copilaria i-a fost legata de mocanita care lega orasul natal de restul lumii.

In urma cu cateva luni, intr-un club din Sibiu, Ioan Gyuri Pascu si cu un grup de prieteni au cantat pentru salvarea mocanitei.

Mihai Boltor e foarte aproape sa-si vada visul implinit. Ceea ce pentru altii pare o pierdere de timp, pentru el e un tel de la care nu se abate. Ii sta alaturi sotia, Ioana, dar si cei peste 80 de voluntari care se lupta ca mocanita sa-si poata relua drumul pe sine.

Azi, alaturi de alte asociatii nonguvernamentale strang semnaturi pentru trecerea liniei de la Ministerul Transporturilor spre autoritatile locale, care doar sa pastreze acest monument, iar voluntarii sa-l intretina.

Entuziasmul acestor tineri este molipsitor, ei realizeaza cu maturitate ca trebuie sa se implice si sa scoata Romania din amorteala, pentru ca nimeni nu o va face in locul lor. Pana la urma, ei nu fac decat sa ne dea noua o lectie din care sa invatam ca simbolul unor generatii trebuie readus la viata.