Facebook Twitter Email

 

Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume, clasamentul rezultând în urma unui sondaj realizat de portalul boredpanda.com.

O bibliotecă puţin cunoscută din România este considerată printre cele mai frumoase din lume. Cel puţin aceasta este opinia multora dintre vizitatorii portaluluiboredpanda.com care are de nouă zile un sondaj online. Peste 400.000 de utilizatori au analizat până acum propunerile site-ului specializat în găsirea şi promovarea de imagini inedite din lume.

În acest moment, Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) este pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, o poziţie onorantă în condiţiile în care printre “competitori” se numără capodopere arhitecturale precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont, realizată în stilul barocului târziu, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.

iasi2

Biblioteca din Iaşi a fost înfiinţată la începutul anului 1948, în noul corp al Palatului Universităţii, actualul sediu al Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi. Extinderea palatului a fost proiectată de I.G. Pompilian în acelaşi stil eclectic ca şi Palatul iniţial, notează adevarul.ro.

iasi1

Construcţia extinderii a început la 5 august 1929, iar la lucrări a participat şi arhitectul Theodor Vasilescu. Din 1933 până în 1942, universitatea ieşeană s-a numit Universitatea Mihăileană, după care denumirea s-a schimbat în Universitatea Cuza -Vodă. Iniţial, fondul de carte al bibliotecii tehnice era modest, de doar 12.000 de unităţi. În prezent, Biblioteca UTI deţine un fond total de documente de 962.528 volume – (522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 fond special (CD-uri, DVD-uri, microformate) şi 305.967 documente tehnice.

Sursa: 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva