O adolescentă de 17 ani a cucerit, împreună cu tatăl său, cel mai înalt vulcan de pe planetă – Ojos del Salado (6.893 de metri), din Chile. Deveanca Alexandra Marcu şi tatăl său, Dan Marcu, au reușit performanța după o ascensiune care a durat 14 ore și şi-au anunţat recordul printr-o postare pe Facebook. „Am ajuns pe cel mai înalt vulcan al lumii! Mulţumesc România, mulţumesc tuturor celor care ne-aţi fost alături!”, a scris Alexandra. Hunedoreanca în vârstă de 17 ani se află la cea de-a şasea expediţie dintre cele şapte înscrise în circuitul celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi vrea să devină a treia alpinistă de pe glob care parcurge integral celebrul circuit. „Expediţia a fost obositoare, cea mai dificilă de până acum. Am avut şi o porţiune de escaladă aproape de 7000 de metri. Urcarea a durat opt ore, iar în total de la tabăra de bază până în vârf şi înapoi am făcut 14 ore”, a spus Alexandra Marcu. Ascensiunea pe Ojos del Salado, situat la graniţa dintre Argentina şi Chile, este considerată drept una dintre cele mai dificile din lume pentru că vârful se află în cea mai aridă zonă de pe glob, deşertul Atacama. Ojos del Salado cel mai înalt vulcan al lumii şi al doilea munte ca înălţime de pe continentele Americii, după Aconcagua. Piscul este escaladat în mod normal din decembrie până la sfârşitul lui martie şi face parte din circuitul „Volcanic Seven Summits”. Alexandra Marcu este cunoscută pentru ascensiunile sale pe cei mai importanţi vulcani de pe Terra. Deveanca este cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe Pico de Orizaba (Mexic) şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.
de Nora Corvin
sursa: presalert