Ioan T. Morar și Andrei Oișteanu se numără printre autorii români ce vor fi prezenți la Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim, care se desfășoară între 8 și 12 februarie, informează un comunicat al ICR Tel Aviv transmis marți AGERPRES.
Andrei Oișteanu
Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA
Evenimentul va avea loc în Complexul HaTachana HaRishona. Standul României este organizat de Ministerul Culturii, la ediția din acest an fiind prezente următoarele edituri: Adenium, Cartea Românească, Casa de Pariuri Literare, Casa Radio, Corint, Curtea Veche, Editura Muzeelor Literare, Gama, Gramar, HAC!, Hasefer, Humanitas, Humanitas Fiction, House of Guides, Editura Institutului Cultural Român, Editura Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Institutul European, Editura Familia, Max Blecher, Editura Militară, Monitorul Oficial, Nemira, Niculescu, Orizonturi, Polirom, RAO, Teopiticot, Tracus Arte, Trei, Vivaldi, Vremea.
Invitații ediției 2015 sunt: Bogdan Hrib, Ioan T. Morar, Horia Gârbea și Sorina Chiper, alături de autorii israelieni de origine română Riri Sylvia Manor, Moshe Idel, Raphael Vago și Costel Safirman (cu sprijinul ICR) și Andrei Oișteanu, Adrian Cioflâncă, Cătălin Mihuleac, Carmen Gavrilă și Alexandru Florian, alături de autorii israelieni de origine română Shani Boianjiu, Zoltan Terner, Moshe Idel, G. Mosari, Țesu Solomovici, Adrian Graunfels, Bianca Marcovici și Dafna Schoenwald (cu susținerea Ministerului Culturii).
De asemenea, Centrul Național al Cărții — ICR București va fi reprezentat de Bogdan Popescu, director, iar Editura Hasefer va fi reprezentată de Alexandru Marinescu, director și redactor șef la Realitatea Evreiască.
Desfășurat pentru prima oară în 1963, Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim are loc o dată la doi ani și atrage zeci de mii de vizitatori, tema ediției din acest an fiind “Cărți vizuale”. La ediția 2015, care se va desfășura într-un spațiu nou — Complexul HaTachana HaRishona, Premiul Ierusalim îi va fi acordat scriitorului albanez Ismail Kadare.
Programul românesc din cadrul Târgului internațional de Carte de la Ierusalim se va axa pe două tipuri de evenimente: cafenea literară și lansări de carte.
AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin)