Fotografii: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

Legendele spun că aici ar fi existat cnezatul lui Seneslau, iar un mormânt cu inscripții slavone ar aparține tatălui acestuia, Miraslau, însă istoricii nu confirmă ipoteza. Tot în Titești se află și o celebră placă pe care se află gravată crucea malteză, a cărei origini se pierd în secolul XIV.

Însă comuna mai deține un lucru care cu timpul a devenit o curiozitate pentru turiștii sau călătorii aflați în trecere pe aici: satul părăsit. Cum te abați de la primărie în jos, pe panta unui deal, se vede un grup de 30 — 40 de case pustii, înconjurate de buruieni și arbuști.

“Este vorba de satul Cucoiu, sat vechi, care a fost abandonat în ultimii 25 de ani iar toată populația a migrat aici sus pe culme, refăcându-și efectiv gospodăriile. A fost o acțiune neimpusă de cineva decât de natură”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Titești, Cătălin Daneș.

De fapt satul Cucoiu, vechi de peste 500 de ani, a fost un sat de fugă, ascuns la baza versantului și ferit din calea invadatorilor. Satul era sub cota drumului comercial sau militar, funcție de situație, care venea dinspre Ardeal spre Muntenia.

“Acum nu se știe exact de ce străbunii celor din Cucoiu au ales să-și facă vatra chiar acolo jos. Cert este că nu se vede de sus de pe culme, decât dacă dacă privești cu atenție printre pâlcurile de arbori. Dar să ne imaginăm că în urmă cu sute de ani nu erau case mari, ci unele mici. Acest drum al Loviștei era folosit de armate, fie cele habsburgice, fie otomane și deci era extrem de periculos să ai casa în drum. Nu mai spun de cei care veneau să strângă birurile”, spune Daneș.

Dar ceea ce a însemnat pe vremuri un avantaj geografic, s-a transformat în ultimii 50 de ani într-un coșmar pentru sătenii din Cucoiu. Toate ploile și toți torenții curgeau chiar peste case. În timp s-au format adevărate mlaștini care le distrugeau oamenilor grădinile. Se formau chiar lacuri pline de noroi care în timp au afectat structura de rezistență a caselor și a școlii.

“Autoritățile comuniste nu au vrut să-i ajute pe oameni, probabil că nu au uitat faptul că prin anii ’50 loviștenii au luat arma în mână și au umplut munții din zonă cu cuiburi de partizani. De aceea au tărăgănat strămutarea”, a mai spus edilul Daneș.

În cele din urmă, când deja ruperile de maluri au pus în pericol toată linia estică a satului Cucoiu, obștea din localitate le-a dat oamenilor locuri de noi de casă și, în cele din urmă, în 10 ani tot satul s-a mutat chiar pe culme, pe marginea vechiului drum al Loviștei.

Satul Cucoiu are case cu un etaj, tipic de munte, cu gard înalt, însă așezării îi lipsea ceva. Biserica. Biserica veche rămăsese acolo în zona înnămolită și chiar dacă exista una nouă aproape de centrul comunei, cei care se strămutaseră doreau biserica lor.

“Un fiu al satului, Viorel Barbu, a luat decizia de a ridica o nouă biserică, dar una diferită, care să exprime faptul că acest sat e unul nou, unul dârz, unul care privește spre cer. Și astfel biserica propusă a se ridica a fost aleasă să fie una pe model maramureșan. Singura de acest gen din tot județul Vâlcea. Toată comunitatea a contribuit la înălțarea acestei biserici de lemn. Au fost tăiate lemnele, pregătite, măsurate, sub supravegherea unor meșteri tocmai din Maramureș. Și uite așa s-a născut una dintre cele mai frumoase biserici de lemn maramureșene la Titești”, a declarat Daneș.

Biserica de lemn din Cucoiu se află chiar la marginea versantului și este locul de unde se vede cel mai bine fosta vatră a satului. Oamenii mai au acolo jos pământ, mai coboară vara, au fânețe dar au un reper, acolo, pe vârful dealului, biserica maramureșeană care este semnul renașterii.

“Îmi amintesc acei ani ai strămutării, oamenii aduceau pe lângă paturi și alte obiecte de uz casnic icoanele. Cred că erau o moștenire din moși-strămoși, de când s-a înființat satul ascuns. Multe dintre icoane au fost aduse aici, la biserica nouă. Și mai e ceva de spus. Titeștiul a fost în calea tuturor, că se numeau romani, că au fost cruciații, că au fost habsburgii, otomanii, imperii nu glumă, aceste imperii nu mai sunt azi. Satul Cucoiu este însă. Aici, sus, pe culmea dealului, în jurul unei biserici cu arhitectură românească, de acolo, din altă zonă istorică, plină cu oameni mândri, Maramureșul…”, conchide primarul din Titești.

AGERPRES/(AS—autor: Liviu Popescu, editor: Adrian Drăguț)